Linkuri accesibilitate

Grecia va primi o primă tranşă de 23 de miliarde de euro din noul pachet de susținere financiară


Grecia va primi joi, 20 august, prima tranşă în valoare de 23 de miliarde de euro dintr-un nou pachet de susţinere aprobat în ajun de miniştrii de finanţe din ţările UE. Atena va putea astfel să achite cca 3,5 miliarde de euro pentru deservirea datoriei faţă de Banca centrală europeană, transmite AFP. Şi parlamentele ţărilor din zona euro au aprobat, miercuri, decizia de finanţare a Greciei. Votul decisiv a fost în Bundestagul Germaniei, cel mai mare creditor al Atenei. Prin cel de al treilea pachet de susţinere, Grecia va putea primi 86 de miliarde de euro în decurs de 3 ani. În schimb, ţara care trece printr-o criză financiară acută s-a angajat să facă un şir de reforme pentru reducerea cheltuielilor bugetare şi întărirea controlului asupra băncilor.

XS
SM
MD
LG