Linkuri accesibilitate

Invitata serii este Sorina David

de la Sănătate Info:

„Doi medici din Ungheni au fost condamnați la doi ani de închisoare cu supendare. Potrivit Procuraturii Generale, aceștia se fac vinovați de moartea unui bărbat în vârstă de 48 ani. Doctorii, care erau angajați la Substaţia de Asistenţă Medicală Urgentă Ungheni, au refuzat să-i acorde ajutor medical bărbatului, deși acesta a solicitat îngrijiri medicale urgente.

După o analiză de o săptămână, reprezentanții Companiei Naționale de Asigurări în Medicină anunță că spitalele și centrele consultative din țară au comis nenumărate încălcări în privința modului de tratare a pacienților, dar și a modului de eliberare a bonurilor pentru investigații de înaltă performanță. Cu alte cuvinte, pacienții erau trimiși la Centrul Republican de Diagnostic din Chișinău pentru investigații, chiar și atunci când acestea puteau fi efectuate și pe loc, dar și fără programare. Din aceste motive, Centrul de Diagnostic ar fi ajuns să se confrunte cu probleme financiare.

Anul 2014 a fost cel mai sărac în doctori pentru sistemul public de sănătate, de la independență încoace. Asta pentru că în această perioadă s-a înregistrat cea mai mică rată de angajare a tinerilor specialiști, dar și cel mai mic număr de medici angajați în spitalele și centrele de sănătate din țară. Mai exact, anul trecut în instituțiile medicale din țară a „achiziționat” 4.603 de specialiști, dintre care doar 981 sunt doctori sau farmaciști cu studii superioare, iar alți 1.160 sunt farmaciștii cu studii medicale medii sau asistenți medicali.

Spitalul de Urgență are un nou director interimar. Este vorba despre ex viceministrul Sănătății, Mihai Ciocanu. Acesta a plecat de la Ministerul Sănătății acum câteva luni, dar nu a rămas fără fotoliu, fiind numit director la Centrul Național de Management în Sănătate. Ieri însă acesta a fost prezentat colectivului de la Spitalul de Urgență, ca fiind noul director interimar al instituției. Fostul director a fost demis. Potrivit ministerului Sănătății, acesta ar fi acumulat în ultimele șase luni prea multe sancțiuni disciplinare.”

XS
SM
MD
LG