Linkuri accesibilitate

Tatiana Potâng: doar poşta poate să ajungă în toate localităţile în care există beneficiari de pensii sau ajutoare sociale


Nici o bancă moldovenească nu are o reţea de filiale ca cea a Băncii de Economii.

De aceea decizia autorităţilor de a muta la poştă plăţile sociale trebuie citită întâi de toate anume în acest sens: doar poşta are în acest moment abilitatea să ajungă în toate localităţile în care există beneficiari de pensii sau ajutoare sociale. Este punctul de vedere al unui fost vice-premier responsabil cu problemele sociale, Tatiana Potâng:

„Va fi o provocare pentru poştă, ca şi volum de muncă, dar avantajul acestei opţiuni e că poşta are oficii în toate localităţile. În felul acesta apropii serviciul de beneficiar. Oricum, pensiile erau alocate din fondul de aistenţă socială tot prin poştă, adică acest serviciu intra în sfera ei de activităţi şi până acum. Dacă toată această activitate ar fi fost redirecţionată către bănci, ar fi fost mult mai dificil să apropii acest serviciu de beneficiar. Nici o bancă nu are oficiu în fiecare localitate, spre deosebiurse de poştă, care are acest lucru. E posibil să bănuim şi anumite interese, dar dacă analizăm situaţia obiectiv, poşta are cea mai dezvoltată reţea de filiale, cu excepţia instituţiilor de învăţământ poate.”

Interesele pe care le are în vedere Tatiana Potâng ar fi legate de posibila dorinţă a statului, sau al anumitor segmente politice ce-l reprezintă, de a îmbunătăţi starea financiară a acestei întreprinderi de stat gestionată de Ministerul Tehnologiilor Informaţionale. Economistul de la Expert-Grup, Alexandru Fala, crede, totuşi, că motivele obiective în primul rând sunt cele care au determinat decizia autorităţilor de a abilita poşta cu această funcţie, chiar dacă mult mai proprie unei instituţii bancare:

„Evident că ar fi mai bine ca băncile să se ocupe de asta, pentru că aceasta este o funcţie a băncilor, nu a poştei. În plus, prin faptul că poşta primeşte astfel un comision important, ar putea să nu fie motivată să se reformeze, ca să îmbunătăţească serviciile sale fireşti oferite populaţiei. Dar dacă facem abstracţie de anumite înţelegeri, poşta e cea mai potrivită instituţşie pentru aşa ceva. Obiectiv nu are cine alcineva. S-ar putea să preia a numite bănci, dar reţeaua iarăşi nu e atât de dezvoltată ca la BEM. Aşa că există o logică în acest pas.”

În fine, experta de la IDIS Viitorul, Viorica Antonov, mai adaugă o explicaţie, mai mult de natură emoţională, a acestei decizii pe care o consideră exclusiv tehnică a autorităţilor:

„Pensionarii mai puţin sunt obişnuiţi cu serviciile bancare. Chiar am fost recent la o poştă şi am văzut că sunt mulţumiţi. Cei care s-au pensionat recent sunt mai famikliarizaţi cu serviciile bancare, dar ceilalţi sunt mai inalfabete din punct de vedere fin anciar. Probabil unii s.ar gândi că e la mijloc şi neîncrederea în sistemul bancar, dar cred că mai degrabă e vorba despre faptul că pentru pensionari e un mare chin să facă faţă serviciilor bancare. ”

Ar exista şi temerea, de această dată a autorităţilor, că, dacă ar fi împuternicită să preia în mod exclusiv aceste servicii de la BEM, orice instituţie bancară ar putea la un moment dat să se transforme într-o belea de felul băncii de economii pe capul guvernanţilor. De aceea, ei au decis probabil să meargă pe o liberalizare cât mai mare a plăţilor sociale, care vor fi administrate după principiul: vrei să le primeşti la poştă, scrie cerere şi primeşte-le, iar dacă preferi o instituţie bancară, nu ai decât să anunţi Casa Naţională de Asigurări Sociale şi s-a rezolvat.

Întreprinderea Poşta Moldovei a anunţat zilele trecute că se pregăteşte să-şi redimensioneze activitatea astfel încât să reuşească să facă faţă unei extinderi simţitoare a volumului de servicii. Pentru aceasta, ea va deschide oficii suplimentare în două din oraşele mari, Chişinău şi Bălţi, va angaja personal şi va lua măsuri pentru fluidizarea răspunsului la solicitări. Termenul limită la care ar trebui să înceapă să activeze în condiţii noi ar fi 1 septembrie, a mai anunţat întreprinderea, dată la care pensionarii vor trebui să meargă la poştă să-şi ridice pensiile, dacă nu vor opta totuşi pentru o instituţie bancară din rândul celor existente la ora actuală.

XS
SM
MD
LG