Linkuri accesibilitate

Planurile de reorganizare a reţelei de şcoli din 2015 (Ziarul Național)


Scumpirea pîinii văzută de experții IPRE (IPN).

„Ziarul National” a analizat cheltuielile instituțiilor de stat pentru servicii de cazare în hotelurile din republică și din străinătate. Anul trecut, aceste cheltuieli au fost de 5,5 milioane de lei, jumătate din sumă revenindu-le serviciilor de cazare pentru delegațiile moldovenești în străinătate. În 2015, în aceste scopuri s-au cheltuie până acum 1,5 milioane de lei, cei mai mulți din acești bani, mai bine de jumătate de milion, le revin cheltuielilor de cazare ale Parlamentului.

Astfel, pentru a le asigura condiții de ședere în R. Moldova delegațiilor oficiale din străinătate, Parlamentul a rezervat mai multe locuri în hotelurile „Codru” și „Jolly Alon”. Delegațiile oficiale invitate în R. Moldova de alte instituții de stat sunt cazate la hotelul „Zarea” și la „Institutul Muncii”. Astfel, numai pentru hotelurile delegației moldovenești la Jocurile Olimpice de la Soci, din bugetul de stat au fost plătiți 700 de mii de lei. Serviciile de cazare a solicitanților de azil în R.Moldova au costat, în 2014, 432 de mii de lei.

„Ziarul National” scrie şi despre planurile de reorganizare a reţelei de şcoli din 2015. Cel puțin 40 de licee și școli ar putea fi reorganizate începând cu 1 septembrie, iar alte 15 instituții riscă să fie lichidate, scrie publicaţia. Numai că deși au rămas zile numărate până să înceapă noul an școlar, chestiunile nu au fost puse la punct în majoritatea localităţilor, iar sute de elevi nu știu încă unde vor merge la școală şi zeci de profesori sunt îngrijorați că vor rămâne fără lucru. Jurnaliştii au încercat să afle la Ministerul Educației care instituții de învățământ vor fi reorganizate la 1 septembrie, dar nu au reuşit şi au fost nevoiţi să vorbească cu fiecare direcție raională de educație. Reprezentanții a cinci direcții - din Edineț, Ștefan Vodă, Strășeni, Telenești și Ungheni au spus că nu planifică nicio reorganizare în acest an în școli, la Sângerei există câteva instituții care necesită a fi reformate, dar asta „se va întâmpla pe parcursul anului”, spun autoritățile locale, la Glodeni, Briceni și Leova există decizii clare, iar restul raioanelor sunt în așteptarea voinţei consilierilor.

Jurnaliştii de la „Adevărul Moldova” încearcă să dezlege o nedumerire: de ce băncile moldoveneşti aflate sub administrare specială, adică se prezumă că ar avea probleme, s-au poziţionat pe primul loc în topul băncilor cu cele mai mari venituri? Experţii explică fenomenul prin menţinerea artificială a acestora.

Potrivit experţilor din cadrul Agenţiei de rating şi estimare Estimator-VM, clasamentul de eficienţă bancară arată că Moldova-Agroindbank îşi menţine prima poziţie în top şi în trimestru II al acestui an, fiind urmată de banca pe care a surclasato-o la începutul acestui an – Moldindconbank. Pe locul trei se află Mobiasbanca-Group Societe Generale, care a acumulat, totuşi, cele mai multe puncte la capitolele ce ţin de rentabilitatea financiară şi cea operaţională. Clasamentul este completat de Victoriabank care a rămas pe aceeaşi poziţie, iar Banca de Finanţe şi Comerţ şi Energbank au avansat în clasament cu o poziţie. Banca Socială, deşi s-a clasat pe penultima poziţie, a înregistrat cele mai mari venituri totale comparativ cu celelalte bănci din sectorul bancar, depăşind cu circa 33 de milioane de lei veniturile Moldova-Agroindbank, mai arată cifrele. Experţii de la Estimator-VM cred că la mijloc ar fi sumele acumulate din tranzacţiile de schimb valutar, ceea ce permite o menţinere artificială a veniturilor.

Despre scumpirea pâinii, experţii Institutului de Politici şi Reforme Europene (IPRE), Sergiu Tofilat şi Iulian Rusu, spun, fiind citaţi de IPN, că prin acţiunile de majorare a preţului la pâine au fost încălcate mai multe prevederi legale în domeniul concurenţei. „Consiliul Concurenţei este obligat să iniţieze investigaţii cu privire la acest caz şi să utilizeze toate instrumentele disponibile pentru a stabili modul în care a fost luată decizia, inclusiv să aplice sancţiunile prevăzute de lege”, susţin reprezentanţii IPRE. Experţilor respectivi li se pare că prin această scumpire, operată concomitent de toţi producătorii, a avut loc o limitare a concurenţei libere. Ei cer Procuraturii şi a Ministerului Economiei să le analizeze argumentele.

XS
SM
MD
LG