Linkuri accesibilitate

Balcanii sunt toată aria culturală unde îți scoți pantofii când mergi la cineva în vizită.


De la Școala Ardeleană încoace, trecând prin pomposul protocronism ceaușist, o solidă conspirație a tăcerii a căutat să oculteze sistematic identitatea balcanică a românilor. După ce am participat la toate războaiele balcanice (ocupând chiar, o vreme, o felie din litoralul bulgăresc, unde o regină de-a noastră romantică și-a construit, cu mână de lucru găgăuză, o vilă fantezistă cu minaret, botezată pompos „palat”) și la toate „balcaniadele”, după ce am învățat în manualele de istorie că în Evul Mediu am avut în Balcani „Imperiul Valaho-Bulgar” al Asăneștilor, iată-ne acum înțepați și răniți de câte ori ni se amintește caracterul balcanic al culturii noastre (mai puțin prezent în Ardeal, desigur).

Unii noi istorici și politicieni caută prin felurite manevre neîndemânatice să ne proiecteze mai spre ceea ce pare a fi centrul onorabil al Europei. Manevre contradictorii, de altfel. Cum să poți, pe de o parte, să te mândrești cu scriitori precum Caragiale, tatăl și fiul, care au reușit să capteze și să pună în pagină esența balcanismului, căutând în același timp să-ți creezi o identitate de Mitteleuropa, care duce la Viena și la Praga lui Kafka și a lui Kundera, sau, și mai grotesc, să te îmbeți cu clișee pretențioase precum București ‒ „Parisul Balcanilor” etc. (lucru spus și despre Belgrad și Sofia, de altfel)? Spaima legată de balcanism are rădăcini multiple, mai toate explicându-se printr-un solid complex de inferioritate.

Inferioritate față de sârbi, bulgari și albanezi, oameni care prezintă toate trăsăturile de caracter ale balcanicului fără a avea vreunul din complexele noastre. Oameni ce par a ști să bea cu plăcere și fără să cadă sub masă, care trag cu kalașnikovul în aer când au ceva de sărbătorit și care și-au păstrat structurile clanice și neîncrederea față de autoritate a haiducilor. În partea cealaltă, spre Europa Centrală, avem modelul unei administrații plicticoase, dar eficace, ce a reprimat fanteziile revoluționare, dar a permis înflorirea unor genii literare și artistice care au știut să-și transforme depresia în geniu creator.

Va trebui o schimbare de generații și apariția unor istorici și lingviști care nu vor împărtăși nici unul din aceste complexe de inferioritate, care vor fi lipsiți de susceptibilitate culturală și istorică, pentru a pune în evidență caracterul chintesențial balcanic al culturii și istoriei noastre. Care vor demonta, de asemenea, minciunile și omisiunile voluntare ale istoriografiei și lingvisticii noastre tradiționale. Abia atunci ne vom elibera de complexe și vom redeveni balcanici așa cum era, în mod exuberant, Caragiale.

Va trebui să lepădăm însă fandoseala ideologică și să acceptăm fapte istorice deranjante, precum acela că numele Asăneștilor făcători de imperii efemere în Balcani este turcic (aslan = leu, nume frecvent la toți turcofonii; Asanii erau cel mai probabil de origine cumană) și că palatul Reginei Maria de la Balcic e cam de prost gust. Așa începe orice vindecare.

Așa încât, pentru că românii se tot burzuluiesc când sunt tratați de balcanici, trebuie amintit că există etaloane culturale foarte simple: Balcanii sunt, de pildă, toată aria culturală unde îți scoți pantofii când mergi la cineva în vizită.

Sigur, se mai practică asta și pe la unii scandinavi, însă doar în Balcani, vârful Orientului în Europa, îți scoți sistematic pantofii când mergi în vizită, ba chiar gazda îți propune insistent niște papuci.

De aceea slovenii, cu toate pretențiile lor de Mitteleuropa, sunt tot balcanici. Când mergi acasă la cineva la Ljubljana, ți se oferă la intrare niște papuci de plastic, în general desperecheați, unul fiind sistematic mai mic sau rupt. Exact ca la Brăila sau Tirana.

Ca joc cultural, recomand ca și tu, vizitatorule, să ai ciorapi desperecheați, fie și dacă discuția va fi despre Slavoj Žižek sau influența lui Chomsky asupra stângii albaneze.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG