Linkuri accesibilitate

Păsurile sătenilor și soluțiile administrației locale de la Larga, r. Briceni, în dezbatere cu „AICI e Europa Liberă”.

Oamenii din comuna Larga, unde a ajuns astăzi campania „AICI este Europa Liberă”, au vorbit din startul dezbaterii despre problemele ce-i vizează direct şi anume: lipsa locurilor de muncă şi lipsa unei pieţei de desfacere pentru produsele agricole pe care le cultivă.

Unul dintre localnici, Anatolie Crăciun, a afirmat că „asta sunt problemele care-i dor pe ţărani, nu ne interesează că ţara se duce în Europa, în America sau fuge de altcineva.” El a povestit că în primăvară câteva puncte de colectare a laptelui au fost închise, iar acest lucru a afectat bugetele mai multor ţărani.

Primarul Radu Urechean

Primarul Radu Urechean

Primarul satului Larga, Radu Urechean, a menționat că mulți oameni se tem de tot ce înseamnă birocrație şi instituțiile de control, de aceea nu au curajul de a iniția noi afaceri sau îşi suspendă activitățile întreprinderilor pe care le deţin. El a afirmat că în prezent în comună nu există spaţii de producere. Fiind întrebat cum se gândeşte să atragă investitorii, Urechean a spus: „să promovăm satul, să creăm infrastructura necesară”.

Cu ocazia dezbaterii „AICI e Europa Liberă”, primarul satului Larga, Radu Urechean, înainte de a demara discuţiile, a semnat un contract de grant pentru un proiect în valoare 5 mii de dolari, cu ajutorul căruia va fi creat un portal al bursei muncii şi a produselor agricole. Urechean a spus că îşi propune astfel să apropie cumpărătorul de vânzător şi să elimine intermediarii. „O altă rubrică va conţine ofertele de muncă. La Larga sunt tare mulţi constructori. Aici vor apărea datele de contact ale muncitorilor. Vă asigur că acest proiect va avea un rezultat bun”, a spus primarul Radu Urechean.

La semnarea documentelor donației daneze

La semnarea documentelor donației daneze

Finanțarea oferită sunt bani ai guvernului danez, prin intermediul Programului comun de dezvoltare locală integrată.

Istoricul Ion Varta, fost deputat, originar din Larga, a spus că localitatea ar putea profita din potențialul turistic pe care-l are dacă şi l-ar promova. El s-a referit la biserica din lemn, din centrul satului, una dintre cele 15 locaşe de cult din lemn din ţară, despre care spune că s-a păstrat foarte bine.

La dezbaterile de la Larga

La dezbaterile de la Larga

O altă destinație turistică ar putea fi conacul boierilor Krupenski, aflat la 2 kilometri de comună. „Avem atâtea oportunități pe care le putem valorifica. Principalul e să existe acel nucleu care să-i unească. Mă bucur că există un stegar, înainte mergător, plin de idei, unele nestrăşnice. Acum şi noi trebui să-l ajutăm, inclusiv cei care ne-am născut în acest sat”.

În ciuda unor impedimente de ordin birocratic, oameni de afaceri de prin părţile locului şi-au îndemnat consătenii să-şi încerce norocul. „Dacă am sta să socotim cât trebuie să punem în ceaunul de mămăligă, nu mai mâncăm mămăligă”, au spus ei.

XS
SM
MD
LG