Linkuri accesibilitate

Șefii negociatorilor în procesul de reglementare transnistreană se vor întâlni joi, 13 august, la sediul misiunii OSCE din Tiraspol


Șefii negociatorilor în procesul de reglementare transnistreană se vor întâlni joi, 13 august, la sediul misiunii OSCE din Tiraspol, transmite IPN cu trimitere la un comunicat de presă de la Biroul pentru Reintegrare. Potrivit aceleiași surse, agenda întâlnirii dintre vicepremierul cu reintegrarea Victor Osipov și șefa politicii externe a regimului separatist, Nina Ștanski, cuprinde „mai multe subiecte de interes major pentru populația de pe ambele maluri ale Nistrului”. Nu se dau detalii. Întrunirea ar fi prima după mai multe luni de „suspendare a dialogului de lucru” între Chișinău și Tiraspol, se mai spune în comunicat. În urmă cu mai bine de o lună, OSCE a făcut prin emisarul său special Radojko Bogojević o încercare de a convinge părțile în conflict să reia negocierile în format 5+2 înaintea sfârșitului anului curent – dar nu a primit de la Tiraspol răspunsul așteptat.

XS
SM
MD
LG