Linkuri accesibilitate

Ambasadorul James Pettit: este important să se depună eforturi ca regiunea transnistreană să rămână stabilă economic


Ambasadorul american la Chișinău, James Pettit, și-a exprimat speranța că negocierile în formatul 5+2 pentru reglementarea transnistreană va fi „reanimat în următoarea perioadă”. Dar cel mai important, în opinia sa este continuarea dialogului dintre Chișinău și Tiraspol.

„Întreaga regiune, inclusiv Transnistria, trece printr-o situație economică dificilă. Este foarte important ca toate autoritățile, cele moldovenești și ucrainene, să depună eforturi pentru ca regiunea transnistreană să rămână stabilă economic”, a declarat ambasadorul SUA într-un interviu pentru portalul Moldova.org.

James Pettit consideră că regiunea poate fi ajutată prin asistența pe care Bruxellesul o poate oferi pentru a se conforma cerințelor Zonei de liber schimb dintre Moldova şi UE.

Tiraspolul se opune acordului de asociere moldo-comunitar, care-i oferă acum un şir de preferinţe comerciale ce vor expira la începutul anului 2016.

„Nimeni nu vrea să forțeze Tiraspolul să semneze ceva. Pentru mine este foarte dificil să îmi imaginez cum transnistrenii nu ar înțelege că accesul la piața Uniunii Europene, care este una dintre cele mai mari din lume, să nu le facă bine”, a mai spus ambasadorul american.

XS
SM
MD
LG