Linkuri accesibilitate

Învățături la șapte ani de la războiul de cinci zile al Georgiei cu Rusia din august 2008


Monumentul militarilor georgieni uciși în conflictul dintre Georgia și Rusia din 2008.

Monumentul militarilor georgieni uciși în conflictul dintre Georgia și Rusia din 2008.

Un punct de vedere al analistului politic de la Fundaţia Jamestown şi Eurasia Daily Monitor Vladimir Socor.

Într-o corespondenţă pentru Europa Liberă, analistul politic al Fundaţiei Jamestown şi Eurasia Daily Monitor, Vladimir Socor, formulează învăţămintele cele mai importante ale războiului soldat cu decizia Moscovei de a recunoaște independența Osetiei de Sud, unde a început războiul, precum și a celeilalte regiuni separatiste georgiene, Abhazia:

O primă învățătură e că o țară cu hotar direct cu Rusia, în lipsa unor garanții de securitate din partea Alianței NATO, este într-o situație foarte periculoasă, cu urmări posibil fatale. Am văzut această situație în cazul Georgiei în anul 2008. O vedem actualmente în cazul Ucrainei. Republica Moldova este într-o situație comparativ fericită față de Georgia și Ucraina, deoarece nu se învecinează direct cu Rusia. Este o șansă unică pentru Republica Moldova să înceapă în mod serios reformele atât de întârziate. Rămâne de văzut dacă Republica Moldova va reuși să fructifice această șansă pe care până acum nu prea a fructificat-o.

A doua învățătură e că asigurările Rusiei potrivit cărora ea respecta integritatea teritorială a vecinilor săi nu au nicio valoare. Rusia împiedică pur și simplu Republica Moldova, ca și pe Ucraina să-și exercite suveranitatea pe teritoriul ocupat de trupe rusești. Cu toate că Rusia spune că recunoaște suveranitatea, dar totodată ea împiedică aceste țări să-și exercite suveranitatea. La fel, bineînțeles în cazul Abhaziei și Osetiei de Sud, regiuni cotropite de către Rusia în Georgia.

Vladimir Socor

Vladimir Socor

Al treilea învăţământ ţine de faptul că în anul 2008, cu ocazia războiului din Georgia, a intervenit o schimbare în atitudinea Rusiei în problema integrității teritoriale. Până în anul 2008 Rusia se prefăcea că recunoaște necondiționat integritatea teritorială, chiar dacă e și pe hârtie. Dar începând cu anul 2008, începând cu ajunul invaziei din Georgia, Rusia a început să pună condiții pentru respectarea integrității teritoriale, chiar și în teorie. Condiții cum ar fi, de exemplu, neaderarea țării respective la NATO. În cazul Republicii Moldova, o condiție a respectării ar fi neunificarea Republicii Moldova cu România. Actualmente, în cazul Ucrainei, de asemenea se pune condiția neaderării Ucrainei la NATO. Deci, respectarea chiar și pur teoretică a integrității teritoriale și a suveranității devine din partea Rusiei condițională.

O a patra lecție e că Georgia, ca și Ucraina, s-au pomenit astăzi într-o situație ne clară în peisajul geopolitic european, cu elemente de influență rusească, dar și cu elemente de zonă gri. Principalul element de influență rusească este monopolul Rusiei asupra forțelor zise „de pacificare”, forțe interpuse de către Rusia însăși în conflicte pe care chiar Rusia le-a început în anii 90. Rusia a avut așa zise trupe „de pacificare” în Abhazia și Osetia de Sud, trupe care au devenit foarte repede în anul 2008 trupe agresoare. Deci, acest monopol al trupelor de pacificare este un element de sferă de influință rusească. Dar sunt și elemente de zonă gri și anume rolul exclusiv al OSCE ca organizație pentru dacă nu rezolvarea, măcar gestionarea, aplanarea conflictelor. OSCE este o organizație bazată pe consens, în care Rusia deține dreptul de veto. OSCE nu este în întregime la cheremul Rusiei, dar este o organizație care nu poate acționa, de fapt, în niciun fel din cauza impasului interior între Rusia, cu dreptul ei de veto, și celelalte țări, inclusiv țările din Organizația Nord - Atlantică. Deci, OSCE este condamnată prin definiție la ineficiență și menține aceste țări, inclusiv Republica Moldova, într-o zonă gri. Același lucru îl vedem acum în Ucraina, unde politica Uniunii Europene în frunte cu Germania a exclus intervenții ale Uniunii Europene în misiuni de observare a armistițiului, insistând în schimb pe introducerea unei misiuni a OSCE în care Rusia se bucură de o influență foarte mare. De asemenea, Ucrainei i se pune condiția să nu intre în NATO, ca o precondiție a rezolvării conflictului inițiat chiar de către de Rusia.

A cincea învățătură din situația Georgiei - în anul 2008 atât statele Unite cât și Alianța Nord - Atlantică se aflau în plină dezangajare strategică din Georgia, și nu numai din Georgia, dar şi din întreaga noastră zonă, inclusiv din Ucraina și din tot Caucazul de Sud. Această dezangajare pe plan strategic a avut drept consecință politică o deprioritizare, adică o reducere a locului acestor țări în ordinea priorităților Statelor Unite și Alinței Nord - Atlantice. Din ce motive? Deoarece NATO și Statele Unite s-au angajat excesiv în războaie purtate în Orientul Mijlociu începând cu anul 2003, ba chiar cu anul 2001 în Afganistan. Aceste războaie de pe continentul Asiatic și din Orientul Mijlociu au dus la investiții mari de cheltuieli strategice din partea Statelor Unite și NATO, fără niciun fel de profit strategic, au condus la neglijarea vecinătății imediate a Europei, concret la neglijarea Ucrainei, Republicii Moldova, Georgiei și Azerbaidjanului. A apărut un vacuum de putere pe fundalul căruia a intrat Rusia în anul 2008 în Georgia, surprinzând în mod strategic atât NATO, cât și Statele Unite. Statele Unite și NATO au început acum să remedieze această lipsă, au început să se reorienteze de la războaie purtate la mare distanță, pe alte continente, îndărăt către securitatea europeană și securitatea mai ales a Europei de Răsărit. Dar este o evoluție care abia începe după mulți ani de neglijare cu consecințe care s-au văzut în Georgia și se văd acum în Ucraina. Repet că Republica Moldova este relativ mai adăpostită datorită lipsei unui hotar cu Rusia.

Şi ultima învățătură pe care o tragem din războiul din anul 2008 ţine de politica Uniunii Europene. În anul 2008, când Rusia a invadat Georgia, Uniunea Europeană abia începuse să-și formuleze politica de vecinătate în vecinătatea ei răsăriteană. În momentul în care Rusia a invadat Georgia, Uniunea Europeană nu s-a manifestat ca o unitate, ci președintele ţării care prezida atunci Uniunea Europeană, Franța, în persoana președintelui Nicolas Sarkozy a luat o inițiativă unilaterală de a media un armistițiu cu Rusia. Inițiativa unilaterală a Franței și a lui Sarkozy a fost contraproductivă. El nu s-au priceput să gestioneze această situație, iar acțiunea sa unilaterală, de altfel necontestată de restul Uniunii Europene, a arătat lipsa unei politici comune europene. Între timp, după anul 2008 s-a conturat politica Uniunii Europene în vecinătatea estică. Această politică a culminat, cred eu, cu summitul de la Vilnius din anul 2013, şi deja la summitul de la Riga din anul 2014 am văzut declinul acestei politici. Deci, în anul 2008, când Ucraina a fost atacată, Uniunea Europeană încă nu avea o politică de vecinătate estică, iar în anul 2014, Uniunea Europeană deja nu mai avea o politică oricât de coerentă sau de eficientă în vecinătatea estică. Din nou a apărut un vacuum de putere chiar în momentul în care NATO și Statele Unite și-au îndreptat din nou atenția spre zona noastră. Tocmai Uniunea Europeană și-a schimbat Comisia Europeană de la Bruxelles, au apărut alte personalități la Bruxelles, cu alte viziuni, și Uniunea Europeană este din ce în ce mai ineficientă în zona noastră. Apogeul Parteneriatului Estic al Uniunii Europene a avut loc aproximativ în anul 2011-2013, poate chiar până spre anul 2014, după care avem o cu totul altă politică a Uniunii Europene. Vedem că și în cazul Ucrainei actualmente Uniunea Europeană nu are o politică unitară. Diplomația europeană în privința conflictului ruso-ucrainean este practic monopolizată de către Germania, o situație fără precedent. Celelalte țări din Uniunea Europeană nu au acordat Germaniei niciun mandat ca să gestioneze conflictul ruso-ucrainean, dar în același timp celelalte țări nu au suficientă pondere politică pentru a întreprinde inițiative colective ale Uniunii Europene. Așa încât suntem în continuare într-o situație de dezorganizare. Ucraina simte consecințele, Georgia le-a simțit și le simte în continuare. În vara aceasta a avut loc un al treilea proces în care forțele rusești din Osetia de Sud mută în mod unilateral și abuziv traseul graniței dintre Osetia de Sud și restul Georgiei. Mută cu câte un kilometru, doi kilometri, trei kilometri pe an în interiorul Georgiei. Georgia nu poate face nimic. Guvernul Georgiei spune pur și simplu că nu se va lăsa provocat. Deci, slăbiciunea și vulnerabilitatea devin un fel de virtute. Da, suntem slabi, da, suntem vulnerabili, dar măcar nu ne lăsăm provocați. Deoarece Georgia nu dispune de garanții de securitate. Situația e asemănătoare și în Ucraina. Revin la cazul Republicii Moldova - o situație norocoasă fără paralelă în vecinătate europeană a Uniunii Europene - să sperăm că Republica Moldova va profita în fine de această situație, fiind adăpostită, ca să treacă la reformele necesare pe care de atâta vreme le-a neglijat.”

XS
SM
MD
LG