Linkuri accesibilitate

Un ales local de la Comrat a fost citat pentru audieri în vederea retragerii cetățeniei române


Un membru al Adunării Populare, parlamentul autonomiei găgăuze a Republicii Moldova, a fost citat de autoritățile de la București la audieri în vederea retragerii cetățeniei române, în urma acuzațiilor că ar face declarații antiromânești. Autoritatea Națională pentru Cetățenie din România l-a citat pe Roman Tiutin la audieri plănuite în luna martie anul viitor, în urma unei plângeri împotriva acestuia din partea Ligii Studenților Basarabeni din Galați. În citația publicată de presa moldoveană se spune că ședința de retragere a cetățeniei poate avea loc indiferent de prezența celui vizat. Tiutin despre care presa scrie că s-a pronunțat frecvent împotriva relațiilor mai strânse cu România a făcut parte din Partidul Comuniștilor. I-a părăsit pe comuniști la începutul anului, urmând-o pe Irina Vlah, care a fost aleasă ulterior guvernatoare a autonomiei găgăuze cu promisiunea întăririi legăturilor cu Rusia.

XS
SM
MD
LG