Linkuri accesibilitate

Ce a mai rămas din obiceiurile satelor moldovenești?


Campania „AICI este Europa Liberă” a ajuns în satul Cenac, raionul Cimișlia.

„Bine ați venit în sat - cu numele de Cenac, un sat de oameni gospodari și cei mai buni fii de plugari.”

„Ne mândrim cu al nostru sat, / E micuț, dar așezat / Între două delurele / Plin de pomi și floricele.”

„E stepa Bugeacului. Și aici este tot ce este mai frumos. Și vă invităm cu drag în casa noastră.”

Europa Liberă: Mulțumim mult. Bine v-am găsit!

Tupilat parcă între podişurile gârbovite, satul Cenac din raionul Cimişlia are cam trei sute de gospodării. Faima locului o poartă mai cu seamă câteva grupuri folclorice din care fac parte artişti de toate vârstele. Ani la rândul, cenăşenii i-au colindat de Crăciun pe parlamentarii de la Chișinău, îmi spuneau cu mândrie copii care ne-au aşteptat cu nerăbdare. Vocile elevilor care ne-au întâlnit în această dimineață cu pâine şi sare le-aţi auzit la începutul acestui reportaj. Toţi sunt discipolii Marinei Berdianu, profesoară de limbă şi literatură română. Chiar dacă munca de dascăl este una pe cât de nobilă, pe atât de istovitoare, profesoara găseşte timp pentru ore în afara programului, unde le vorbeşte elevilor despre tradiţiile locului:

Marina Berdianu: „E foarte important, fiindcă, din păcate, cu anii persoanele mai în vârstă ne părăsesc şi, dacă copiii nu ar cunoaşte tradiţiile, obiceiurile atunci ar dispărea. Iar un popor fără tradiţii, fără obiceiuri nu poate exista. E necesar să le purtăm mai departe, copiii să ştie, să le transmită şi ei, la rândul lor, copiilor, nepoţilor”.

Europa Liberă: Pentru că suntem la Cenac, ce obicei credeţi că este unul deosebit în această localitate de restul ţării?

Marina Berdianu: „Este un obicei la sfârşitul iernii, aşa se cheamă, „Moşnegeii”, care alungă iarna. E un obicei anume specific satului Cenac şi în fiecare an domnul Popovschi, directorul Casei de Cultură, cu acest obicei, cu elevii umblă prin sat cu „Moşnegeii”, ca să alunge iarna, să ureze tuturor locuitorilor un an nou, o primăvară nouă, o reînnoire nouă. Iată acesta este un obicei mai deosebit faţă de altele”.

Europa Liberă: Dar ce sunt, de fapt, „Moşnegeii”?

Marina Berdianu: „Domnul Popovschi este şi un artist popular, care creează măştile singur şi acele măşti ale unor oameni în vârstă, aşa şi se cheamă „Moşnegeii”, adică moşi, băbuţe. Ei, se spune, alungă iarna. Locuitorii râd, glumesc, fiindcă aceasta e ceva de glumă. Se spune că trebuie să-i atingă zicând să fie sănătoşi. E un obicei specific aici. De exemplu, eu la nordul Moldovei nu am văzut obiceiul dat”.

Ca să găsesc persoana care a reuşit să reînvie tradiţia „Moşnegeilor” la Cenac nu mi-a luat prea mult timp. Toată lumea îl cunoaşte pe directorul Casei de Cultură Vasile Popovschi. M-a ghidat muzica populară care se auzea mai la vale de Primărie. Discuţia cu Vasile Popovschi a durat mai mult decât mă aşteptam însă înflăcărarea cu care a vorbit despre obiceiurile locale a făcut să treacă pe nerăsuflate cele câteva zeci de minute de discuţii. Cu regret, spune Vasile Popovschi, astăzi sunt tot mai puţini cei interesaţi de păstrarea tradiţiilor:

Vasile Popovschi: „Acum se aleargă după simplu, ceva extravagant şi se uită trecutul nostru, dar dacă uiţi trecutul, de acum ceea ce inventezi nu mai prinde rădăcini. Eu sunt sigur. Ne părere rău pentru că ceva se inventează fără rădicini şi dăm uitării ceea ce a fost a nostru, cu ce a trăit s-a mâncat şi s-a bucurat poporul nostru”.

De la Casa de Cultură m-am întors în centrul satului, unde, între timp, oamenii s-au adunat la autobuzul Europei Libere. Aici i-am întâlnit pe Semion Revenco şi Doroftei Popescu. Din vorbă în vorbă au început a depăna amintiri, discuţia noastră ajungând tradiţia „Moşnegeilor”:

Semion Revenco: „La sfârşit de iarnă se alungă relele. Se mascau, chiar eu eram mic, erau mai mărişori şi acuşi: „Moşnegel cu barba lată, / Nu mânca la ciocolată”, trebuia să-i pupăm mâna. Dacă nu, luai o biciuşcă pe spinare, ori o zgâtie de-a lui.”

Europa Liberă: Bucuria copiilor.

Semion Revenco: „Da, aceasta era bucuria copiilor. Şi de atunci se poartă, din moşi-strămoşi. Într-un timp parcă dispărea şi acum, în ultimul timp, din nou a apărut.”

Europa Liberă: Vă bucură că a reînviat această tradiţie?

Semion Revenco: „E bună. Mai uităm de nevoi, de griji, de scârbe. Aceasta e un fel de relaxare.”

Doroftei: „Trecem de la iarnă la primăvară. Primăvara se înnoieşte natura, la Postul Mare, după cum cade Paştele.”

Europa Liberă: Dar dumneavoastră copiilor mai mici, nepoţilor le povestiţi?

Semion Revenco: „Le povestim.”

Europa Liberă: Ascultă cu atenţie?

Semion Revenco: „Da.”

Europa Liberă: Lasă computerul la o parte şi ascultă?

Semion Revenco: „Clar lucru că îl lasă. Le e interesant să asculte, să stea de vorbă. Le povestim cum a fost, cum e la momentul de faţă. Cum spunea un moş, tot mai bine era înainte ca acuma.”

Europa Liberă: Dar aţi văzut că în ultimul timp tot mai mulţi tineri poartă haine tradiţionale, ii?

Semion Revenco: „Da, este aşa ceva.”

Europa Liberă: E bine aceasta?

Semion Revenco: „E bine, foarte bine. Se reîntorc la vremea care a fost cândva. Tradiţia moldoveanului aşa era – ii, opinci. Nu ca acum – cauciuc, galoşi. Înainte era natural.”

Europa Liberă: Moş Doroftei, matale ai purtat opinci?

Doroftei: „Numaidecât. La plug. Serile le scuturai, le încălţai. Dacă erau uscate, te strângeau şi le îngropam în pământ să nu se usuce.”

Europa Liberă: Se simţea bine piciorul?

Doroftei: „Da. Era sănătos.”

Europa Liberă: Din ce erau făcute opincile?

Doroftei: „Din piele naturală de porc. Nu era prelucrată, se folosea aşa cum era. Le făceam singuri, nu ne duceam la specialist. Singuri le făceam, singuri le purtam.”

Mai mulţi tineri, înfruntând sfiala pe care o mai păstrează oamenii de la sat, au tras cu urechea la discuţia mea cu Simion Revenco şi Doroftei Popescu. Observându-mi ustensilele mele de radio-reporter, Dorina, o copilă cam de vreo 15 ani, s-a oferit să mă însoţească. Am rugat-o să-mi arate locul cel mai de vază. A ales izvorul din marginea satului:

Dorina: „Este cel mai frumos loc din satul nostru, se află la marginea satului, vin toți oamenii de prin alte sate. Aici este intrarea. A fost renovat de domnul Iacob Secară, în memoria miresei sale Ludmila. Toți oamenii iubesc să vină la acest izvor. Priviți, este renovat.”

Europa Liberă: Bună ziua! Veniți să luați apă de la izvor?

Serghei: „Da.”

Europa Liberă: De ce de aici?

Serghei: „Aici apa este mai bună. Noi nu avem apă. Avem apă, dar de la fântână, apa nu e bună, e numai pentru animale.”

Europa Liberă: Unu, doi, trei, patru, cinci, șase, șapte. Cam câți litri luați de aici? Vreo 20 de litri?

Serghei: „Cam așa.”

Europa Liberă: Și pe cât vă ajunge?

Serghei: „Pe două-trei zile, depinde. Avem neamuri și acum mai multă apă merge.”

Europa Liberă: Care sunt beneficiile apei de izvor?

Serghei: „Nu are concentrații, vine din pământ, e curată.”

Europa Liberă: Deci, tot satul vine aici, la izvorul acesta?

Serghei: „Aici, dimineața, seara, chiar și la amiază vin mașinile și iau.”

Europa Liberă: E rând câteodată?

Serghei: „E rând foarte mare, foarte.”

Europa Liberă: Domnule Serghei, o zi bună să aveți!

Serghei: „Mulțumesc. De asemenea.”

Europa Liberă: Noi ieşim acum de la izvor. Dumneavoastră intraţi?

Pavel Ciobanu: „Vreau să iau apă potabilă de la izvor.”

Europa Liberă: Dar tot satul vine aici, am înţeles?

Pavel Ciobanu: „În izvor iese apă la 200 de metri.”

Europa Liberă: E bună?

Pavel Ciobanu: „Foarte bună de băut.”

Ioana Ciobanu: „E lecuitoare.”

Pavel Ciobanu: „E lecuitoare.”

Ioana Ciobanu: „În fiecare seară luăm câte 20-30 de litri.”

Pavel Ciobanu: „Apa aceasta se păstrează, nu se alterează. Am avut apă într-un vas de sticlă şi am păstrat-o ani de zile şi nu s-a schimbat la gust.”

Europa Liberă: Ca agheasma.

Pavel Ciobanu: „Da, ca agheasma, foarte corect. Cenăcenii care trăiesc în Chişinău vin şi iau apă de aici.”

Europa Liberă: Vin special pentru apă.

Pavel Ciobanu: „Da, vin special pentru apă.”

Europa Liberă: Se duc prin alte părţi, dar gustul apei nu-l uită.

Pavel Ciobanu: „Nu se schimbă. Soţia a fost cinci ani în Italia, dar îi trimiteam din când în când câte o sticlă de apă de la acest izvor.”

Europa Liberă: Aşa a fost?

Ioana Ciobanu: „Da.”

Europa Liberă: Vă amintea de casă.

Ioana Ciobanu: „De casă, de meleagurile natale. Înainte curgea apa printr-o ţeavă. Dar acum, cu ajutorul primarului, cu ajutorul unui creştin din sat, s-a făcut aşa de frumos.”

Europa Liberă: Deci, concluzia e că lucrurile se schimbă tot acolo unde pun oamenii umărul.

Pavel Ciobanu: „Numaidecât. Foarte corect.”

Ioana Ciobanu: „Se fac schimbări, dacă şi primarul e bun.”

-------------

„AICI e Europa Liberă” este o campanie a postului de radio Europa Liberă/Libertatea în parteneriat cu Programul comun pentru dezvoltare locală integrată, Progamul ONU pentru dezvoltare Moldova, şi Asociaţia Presei Independente. Partener media - postul de televiziune Canal Regional.

Pentru a afla în ce zi suntem în localitatea Dvs ori pe aproape accesați harta interactivă a comunităților în care vom face tabără pe parcursul unei zile întregi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG