Linkuri accesibilitate

Amplă operațiune a poliției macedonene pentru arestarea unor suspecți de legături cu organizația teroristă Statul Islamic


Poliția macedoneană a efectuat în capitala Skopje și în mai multe orașe din țară o amplă operațiune de reținere a persoanelor suspectate de legături cu grupările militante din Siria și din alte state. Secretarul de presă al ministerului de interne Ivo Kotevski a declarat că persoanele reținute joi sunt bănuite de a face parte din grupări înarmate străine, ceea ce se pedepsește penal. Potrivit presei din Macedonia, au fost arestați cel puțin 9 oameni sun acuzația că ar lupta de partea organizației teroriste Statul Islamic sau care ar recruta noi luptători. Operațiunea continuă pentru reținerea altor 30 de suspecți. Majoritatea celor reținuți sunt cetățeni macedoneni, dar se relatează că printre aceștia ar fi și cetățeni străini, posibil locuitori ai Kosovo. Poliția a descins joi și în două moschee care nu se află însă în subordinea comunităţii islamice din Macedonia. Potrivit autorităților, în luptele din Siria și Irak au fost deja uciși zeci de cetățeni din fosta Iugoslavie care luptă de partea militanților radicali islamici.

XS
SM
MD
LG