Linkuri accesibilitate

„Cât de mult ne-am amăgit în privinţa lui Putin...”


O fotografie nedatată a lui Pugaciov, pusă în circulație de Interpol la 28 noiembrie 2014.

O fotografie nedatată a lui Pugaciov, pusă în circulație de Interpol la 28 noiembrie 2014.

Un interviu cu bancherul rus Serghei Pugaciov, căzut în dizgraţie, despre cum prietenia cu preşedintele Rusiei l-a costat un dosar penal.

Fondator al „Mejprombankului” şi fost membru al Consiliului Federaţiei din partea Tuvei, bancherul Serghei Pugaciov, pe care guvernanţii ruşi îl acuză de escrocherii, a fugit din Marea Britanie, unde prin justiția engleză a primit o chemare în judecată din partea Agenţiei ruse de Asigurare a Depozitelor, şi s-a stabilit în Franţa. Într-un interviu pentru Radio Svoboda, realizat de Natalia Goliţina, Pugaciov povesteşte despre prietenia lui de ani de zile cu Putin şi despre cauzele răcirii relaţiilor cu preşedintele, precum şi despre multe altele din mai noua politică a Rusiei.

Serghei Pugaciov a părăsit Rusia cu paşaport diplomatic în 2011. Iniţial a locuit în Franţa, apoi s-a mutat în Marea Britanie, unde locuia familia sa. În decembrie 2013, Pugaciov a fost dat în urmărire internaţională de către Comitetul de Anchetă din Rusia, care îl acuza de delapidare, escrocherie, de însușire a 28 de miliarde de ruble ale clienţilor „Mejprombankului” fondat de el, şi de scoaterea banilor din ţară.

Agenţia de Asigurare a Depozitelor (AAD), devenită administratorul crizei din „Mejprombank”, îl acuză pe Pugaciov de abuz de serviciu în acordarea creditelor subsidiare de 68 de miliarde de ruble şi de aducerea intenţionată la faliment a băncii fondate de el. Agenţia s-a adresat în Tribunalul Suprem de la Londra cu o chemare în judecată a lui Pugaciov, prin care cere confiscarea activelor acestuia de 1,2 miliarde lire sterline. Judecătoria britanică a emis o autorizaţie pentru blocarea activelor fostului bancher şi a limitat accesul acestuia la conturile bancare la zece mii de lire sterline pe săptămână, ridicând apoi suma până la patruzeci de mii.

În replică, Serghei Pugaciov s-a adresat la Arbitrajul Internaţional cu chemarea în judecată a Federaţiei Ruse, prin care a acuzat guvernul rus de exproprierea ilegală a proprietăţilor sale din Rusia. Fostul bancher şi fostul senator neagă acuzaţiile care i se aduc şi insistă asupra faptului că această campanie dusă împotriva băncii sale şi împotriva lui personal, ca şi cazul YUKOS, au fost iniţiate de către Kremlin, cu participarea personală a lui Vladimir Putin, cu scopul de a-i distruge afacerea şi de a-i transfera activele în proprietatea statului.

Cauza principală a numirii a lui Putin drept succesor al lui Elţîn a fost necesitatea păstrării unei guvernări legitime.

Pe parcursul mai multor ani, Serghei Pugaciov a fost prietenul apropiat al lui Putin. Ei se cunosc de pe la mijlocul anilor ’90, perioadă când Putin a activat în cadrul primăriei din Sankt-Petersburg. Pugaciov a fost unul din şefii echipei electorale a preşedintelui rus. Zece ani – din 2001 până în 2011 – el a reprezentat Tuva în Consiliul Federației şi trei ani, din 2000 până în 2003, a fost vicepreşedintele Asociaţiei Industriaşilor şi Oamenilor de Afacere din Rusia.

În ianuarie 2015, Procuratura Generală a Federaţiei Ruse a trimis în Marea Britanie actele cu privire la extrădarea lui Serghei Pugaciov. Judecătoria britanică le-a acceptat pentru examinare şi i-a interzis lui Pugaciov să se deplaseze în afara graniţelor Regatului Unit, obligându-l să predea toate paşapoartele pe care le are. Pugaciov are cetăţenie dublă – rusă şi franceză.

La începutul lunii iulie, anul curent, Pugaciov s-a adresat Tribunalului Suprem din Londra cu o scrisoare în care se spune că pe adresa lui şi a familiei lui parvin ameninţări din partea guvernului rus, în mod special ameninţări cu moartea. Din spusele lui reiese că ameninţările vin din partea AAD. În scrisoare se zice că toate acestea îl fac pe el şi familia lui să părăsească Marea Britanie şi să caute azil în afara justiţiei britanice.

Având interdicţie de a părăsi ţara, la începutul lunii iulie, Serghei Pugaciov a fugit pe ascuns din Londra şi s-a stabilit în Franţa. Fostul bancher, fugar din Rusia, afirmă că el a propus lui Elţin candidatura lui Putin pentru postul de prim-ministru. Iată cum explică Serghei Pugaciov de ce a făcut aceasta şi care au fost calităţile viitorului preşedinte al Rusiei pentru care el credea că alegerea este una demnă.

Succesorul.

„Eu, într-adevăr, am propus candidatura lui Putin. Aceasta s-a întâmplat aşa. În 1996, când Putin s-a mutat din Sankt-Petersburg la Moscova şi lucra în Direcţia Afacerilor Prezidenţiale, noi aveam un proiect mai mare cu privire la proprietatea de peste hotare. De fapt, Putin mai târziu a ajuns în fruntea acestei Direcţii, dar pe atunci el era adjunctul lui Pavel Borodin, care era responsabil de proprietatea de peste hotare şi trebuia să perfecteze actele pentru preşedinte. În acest context ne-am apropiat, deşi îl ştiam pe Putin încă de la Petersburg.

Apoi, Putin a fost numit şef al Direcţiei de Control, după care pentru un timp scurt a ajuns în fruntea FSB-ului (Serviciul de Stat pentru Securitate). Erau vremuri complicate. Elţîn, practic, a pierdut puterea, aşa cum în tabăra cealaltă, care a fost împotriva liberalilor care erau alături de preşedinte, dincolo au fost organele de forţă. Un rol important l-a avut atunci procurorul general Iuri Skuratov. Dacă luăm în consideraţie faptul că Putin era atunci şeful FSB-ului, numirea lui putea a devenit un fel de scut împotriva unei posibile lovituri de stat.”

Şi totuşi aş dori să precizez: ce aţi văzut în el atunci, încât aceasta va făcut să credeţi că el este un candidat destoinic pentru acest post?

„Cauza principală a numirii lui Putin la cârma guvernului a fost necesitatea păstrării unei puteri legitime. Alegerea nu era foarte mare. Iniţial era vorba de Serghei Stepaşin, cu care suntem în relaţii foarte bune. Dar Stepaşin nu reprezenta sectorul organelor de forţă, care ar fi putut deveni un pilon al puterii existente. Atunci pe Putin nu îl ştia nimeni, eu l-am prezentat Tatianei Diacenko, fiicei preşedintelui. Soţul Tatianei, Valentin Iumaşev, desigur îl ştia pe Putin, în calitatea sa de Şef al Administraţiei Prezidenţiale. În spatele lui Putin era FSB-ul, iar aceasta a determinat în mare parte numirea lui. Pe lângă aceasta mai erau şi aşteptările legate de activitatea lui la primăria din Petersburg în echipa lui Anatoli Alexandrovici Sobceak.

Atunci părea că această persoană este perfectă pentru funcţia de prim-ministru – el îmbina două componente importante: viziuni liberal-democratice, luând în consideraţie locul lui precedent de muncă şi sprijinul Serviciului Federal de Securitate. Erau multe speranţe, multe gânduri. Faptul că Putin a plecat din KGB-ul sovietic în calitate de locotenent-colonel, şi el de fapt a fost de acolo alungat, la fel a avut un rol.

Speranţele nu s-au adeverit, cum am văzut mai târziu, dar atunci părea că totul va fi perfect, că Putin va continua vectorul liberal. Şi încă un moment important: dacă vă amintiţi, la primăria din Petersburg, Putin era şeful comitetului Relaţii Internaţionale. Şi aceasta la fel crea iluzia că Putin nu este doar un liberal, ci şi că privește spre Vest.”

Cum a reacţionat Putin la propunerea de a veni în fruntea guvernului?

„Discutarea candidaturii a avut loc, desigur, fără participarea lui. Dar pe urmă, când s-a decis în proporție de aproximativ 60 de procente, eu l-am prezentat Tatianei Diacenko, iar apoi Putin singur a participat activ în toate acestea; dar avea o atitudine foarte negativă faţă de idee: el nu dorea să vină în fruntea

„Putin zicea că s-a săturat de toate, că vrea să plece. Atunci dorea să facă afaceri, să plece peste hotare, avea tot felul de fantezii”. ...

guvernului, dorea să evite aceasta. Cred că el, în mare măsură, nu credea că aceasta este posibil. Așa ceva i se părea o aventură curată. Cred că atunci el încă nu îşi imagina că ar putea fi preşedintele Rusiei. În plus, avea alte vise, idealuri. Mi-a mărturisit multe atunci.

Dacă este să nu vorbim despre chestiuni intime şi personale, atunci el avea dorinţa ca într-un timp apropiat să plece din aceste posturi – atunci el era directorul FSB şi secretar al Comitetului Securităţii. Atunci, în Comitetul Securităţii, cabinetul lui cu nr. 14 din clădirea Kremlinului pur şi simplu s-a mutat de pe Lubeanka mai aproape de corpul de clădire 1, unde era cabinetul preşedintelui.”

Dar ce idei şi dorinţe avea atunci: ce dorea să facă, dacă pleca din aceste posturi?

„Putin zicea că s-a săturat de toate, că vrea să plece. Atunci dorea să facă afaceri, să plece peste hotare, avea tot felul de fantezii.”

V-a zis el personal acestea că dorea să plece peste hotare?

„Da, desigur.”

Dar unde dorea să plece?

„Cred că era o dorinţă abstractă, nu exista nicio ţintă concretă în acest sens. Probabil că în Germania, unde Putin avea mulţi cunoscuţi, mai ales că el vorbeşte germana. Avea relaţii serioase în Germania. Putin este un om spontan, dar, sută la sută, el nu dorea să plece de la putere. Mai exact nu de la putere, ci din structurile statului.”

De fapt, din postul de director al FSB nu se pleacă din proprie dorinţă...

„Ceea ce vă zic este pururl adevăr. El nu dorea să fie preşedinte şi dorea să plece din organele puterii de stat. Nu ştiu, nu cred că de la o clipă la alta, dar peste un an sau peste câţiva ani; dar aşa o dorinţă a avut. Cel puţin eu îmi amintesc că a fost aşa un moment când, înainte de a fi fost luată decizia să fie numit el prim-ministru, a venit de la Administraţia Preşedintelui propunerea de a i se conferi lui Putin gradul de general-colonel al Serviciului Federal de Securitate. Putin a refuzat. El a zis că este o propunere stranie şi că el nu vrea să o accepte. El avea gradul de locotenent-colonel, din câte ştiţi. M-a zguduit aceasta, deoarece arăta foarte bine: să refuzi gradul de general. Putin a zis că lui aceasta poate să îl încurce pe viitor, deoarece el încă nu ştie cum va fi viaţa, ce va face şi unde va locui.”

Boris Berezovski, care a discutat cu mine în repetate rânduri, mă asigura că el l-a găsit pe Putin şi primul l-a propus ca succesor al lui Elţîn.

„Am auzit această istorie de mai multe ori. Mai mult ca atât, m-am întâlnit cu Boris Berezovski, l-am cunoscut timp de 20 şi ceva de ani, dar aceste cuvinte nu corespund realităţii. Odată l-am întrebat pe Berezovski: „De ce ai inventat versiunea că tu l-ai fi propus pe Putin în calitate de succesor, doar aceasta nu corespunde realităţii?” El a răspuns: „De fapt, aceasta este foarte raţional, deoarece când eu zic că eu l-am propus pe Putin, este evident că Putin însuşi trebuie să nege aceasta, şi el o neagă, dar nimeni nu îl crede. Să zică că aceasta s-a întâmplat de o altă manieră nu poate nimeni, deoarece atunci se pune în discuţie legitimitatea lui Putin”. Era aşa o strategie de PR a lui Boris Abramovici. Vă zic că toate scrisorile lui pe care el le-a publicat şi pe care mi le-a trimis mie prin e-mail nu erau lipsite de rugămintea de a-i oferi un sfat: „Cum crezi, zicea el, este normal, dacă voi scrie aşa o scrisoare?”

Dacă vă amintiţi în unul din protestele împotriva lui Putin în faţa ambasadei din Londra, Berezovski avea o pancartă pe care scria: „Eu te-am născut, eu am să te liniştesc”.

„Ştiţi, eu desigur, nu îmi amintesc aceasta, aşa cum nu am participat la acel protest. Cu Berezovski ne-am întâlnit datorită faptului că ne cunoşteam de mult timp, atât.”

Berezovski mi-a vorbit despre faptul că el și Abramovici au pus mână de la mână, au adunat 25 de milioane de dolari pentru campania electorală a lui Putin în 1999. Ați fost atunci unul din șefii echipei lui electorale? Nu vă amintiți?

„Nu îmi amintesc așa ceva, nimeni nu mi-a povestit această istorie cu 25 de milioane de dolari. Aud despre ea de la Dumneavoastră, de aceea nu pot comenta aceasta. Campania electorală era organizată un pic după alte reguli. Poate ei au și aruncat aceste 25 de milioane de dolari, dar nu știu unde.”

Adică, Dumneavoastră, unul din șefii campaniei electorale a lui Putin, nu știți nimic despre aceste 50 de milioane de dolari?

„Aud pentru prima oară de la Dumneavoastră.”

Credeți-mă, Berezovski mi-a vorbit personal despre aceasta.

„El a povestit multe. Și mie mi-a povestit multe de toate.”

După câte ați spus acum, ați comunicat mult cu Berezovski, l-ați cunoscut foarte bine și chiar ați negociat cu el în privința cumpărării postului TV-6.

„Da, a fost așa o întâmplare. Dar aceasta s-a produs la începutul anilor 2000. Eu, într-adevăr, am fost inițiatorul proiectului de a cumpăra TV-6. Vorba este că Putin a luat decizia de a prelua de la Boris acest post TV. Eu consideram că aceasta va influența atât cazul YUKOS, cât și cazul NTV, climatul de afaceri din Rusia și asupra situației politice. I-am propus lui Putin să se înțeleagă cu Berezovski, să îi plătească ceva și să cumpere de la el licența pentru transmisiune. Nu este neapărat să se întreprindă măsuri extraordinare, de a retrage licența, așa că retragerea licenței acestui post TV a fost una absolut ilegală.

Îmi amintesc foarte bine, era după Anul Nou, iar legea conform căreia ea putea fi retrasă nu mai putea fi aplicată după Anul Nou. Atunci m-am gândit că tendința unei exproprieri totale este una dăunătoare. Mai pe scurt, eu l-am convins pe Putin că trebuie să încercăm să cumpărăm postul TV. Eu am venit la Berezovski la Londra, ne-am întâlnit la el acasă. Ca de fiecare dată, el era vioi, energic. El mă asigura atunci că Putin nu se va ține mai mult de un an și că el nu are de gând să vândă nimic: „Mai bine el să îmi fure acest post, așa cum aceasta va fi încă o lovitură adusă regimului lui Putin”. Peste ceva vreme, Berezovski a zis că e vorba și de preț și a întrebat cât îi oferă Putin? I s-a propus o anumită sumă. Berezovski a zis că este o sumă mică și, dacă va fi dublată, el este gata să vândă. M-am întors la Moscova și i-am povestit acestea lui Putin. Putin nu a fost de acord, după care lui Berezovski i-a fost luat postul.”

Despre ce sumă era vorba?

„I s-a propus 60 de milioane de dolari, el a cerut 150. El a zis: „Dacă mi se oferă 150, îl dau”.

O abordare ca între oamenii de afaceri. Dar ce credeți despre Berezovski ca om politic, ca om, doar l-ați cunoscut foarte bine?

L-am cunoscut foarte bine. Berezovski era omul timpului său, în multe era un homo sovieticus. Mi-a povestit multe despre viața lui de până la 1990. Era un om sovietic normal, care făcea cercetare, făcea carieră, nimic excepțional în el nu am observat în acea perioadă. Mai târziu a simțit că poate face bani. Dar în mare parte de businessul lor se ocupa Badri Patarkațișvili. Așa s-a întâmplat că Berezovski a devenit apropiat cu Korjakov și Barsukov și cu toți cei de la putere. El a și ajuns până la postul de adjunct... Cum se zice?”

…al Secretarului Consiliului de Securitate al Federației Ruse.

Da, al adjunctului Secretarului Consiliului de Securitate. Nu a făcut niciodată afaceri, nu prea înțelegea mare treabă în aceasta. Desigur, el a fost dat afară din Rusia, era clar.”

Toamna, în 2006, erați încă în Rusia, în cercul lui Putin, erați prieten cu el, dacă nu greșesc. Care a fost reacția Kremlinului la otrăvirea la Londra a lui Alexandr Litvinenko? Ce se vorbea atunci în cercul lui Putin?

Eu într-adevăr am fost un prieten apropiat cu Putin, dar așa lucruri el cu mine pur și simplu nu le discuta.”

Dar în cercul lui această temă era discutată? Care erau reacțiile?

Considerau că este un fost colaborator al FSB, un trădător și că e bine că l-au omorât.”

Iar despre Lugovoi și Kovtun tot nu ziceau nimic?

Nu.”

Dumneavoastră personal cum ați perceput moartea lui Litvinenko?

Este o tragedie. Așa înțelegeam acest lucru. Cred că acesta a fost o acțiune-decor a celor care încă mai erau în sistemul organelor de forță. Cred că a fost într-un fel răzbunare prin moarte sângeroasă.”

Adică ați înțeles din start că uciderea a fost comandată din Rusia?

Desigur, unde mai putea fi comandată? Doar nu în America...”

Dar Putin putea să comande așa ceva? Îl cunoașteți, îi este caracteristic așa ceva?

Vă zic eu că Putin nu putea să dea așa comenzi, oricât de paradoxal ar fi. Vorba este că Putin nu prea dă ordine extreme, nici în sens economic, nici în cel politic. El este foarte influențat de către cei din preajma sa. De aceea, dacă cineva a propus aceasta, atunci reacțiile lui au fost de o manieră aproximativă, neutră. De multe ori îmi era dificil să comunic cu el, așa cum eu sunt alt tip de natură umană, nu am lucrat în KGB, nu am avut relații cu colaboratorii acestuia, doar în tinerețe, când eram de partea cealaltă. Mereu mi-a venit greu să le înțeleg limbajul lor de priviri pe furiș și lucruri spuse cu jumătate de gură. Și Putin are aceeași manieră de a discuta.

Atunci când discutam lucruri absolut clare, era foarte greu de înțeles ce are el în vedere, ideile lui nu erau mereu clare. Când îl întrebam ce a vrut să zică el răspundea: „Termină, nu te fă că nu înțelegi”. El consideră că ceea ce spune el trebuie să fie pe înțelesul tuturor. Aceasta ne-a complicat foarte mult relațiile pe parcursul unui timp îndeungat.”

Adică, atunci când l-ați propus în calitate de succesor, el în mare parte asculta, iar când a ajuns președinte, a început să vorbească?

Da, este adevărat. În acest sens este foarte complicat, închis, confuz, dar este caracteristica personalității lui. Dar eu totuși am o imagine reală a mondoviziunii lui.”

Împărtășiți-ne, vă rugăm. Dumneavoastră într-adevăr ați fost apropiat cu el, ați mers în ospeție cu famiile, ați fost prieteni de casă.

Da, noi am fost prieteni, mergeam la zile de naștere, orice sărbătoare – Crăciunul, Anul Nou și altele. Practic, am comunicat în fiecare zi. Dacă vă interesează ceva concret, voi încerca să vă răspund la întrebare.”

Vorbeați despre mondoviziunea lui... Acum în Rusia este dusă o campanie agresivă împotriva Occidentului. Era aceasta atunci în el?

Nu, atunci nu era. Era foarte loial Vestului. Așa mi s-a părut după prima noastră întâlnire. Îmi amintesc, când în Petersburg a avut loc summitul în formatul G8, Putin avea o atitudine foarte responsabilă, s-a pregătit tot anul. Nu, desigur nu avea atunci aceasta. Putin consideră că Occidentul nu l-a apreciat la justa valoare, l-a trădat. Cred că această frustrare într-un fel se răsfrânge în toate acțiunile neadecvate ale conducerii rusești.

Totodată, trebui să înțelegem că cei din jur au un rol important în a influența acțiunile lui. Nu îmi aduc aminte în ultimii 20 de ani niciun lider care să fi depins într-atât de apropiații săi. Nu îl voi compara cu Elțîn, care era total diferit de el. Elțîn nu întreba pe nimeni; el schimba prim-miniștrii, numea pe cine dorea și despre aceasta nu știa nimeni. Despre aceasta nu știa nici Victor Vasilievici Iliușin, care era șeful secretariatului său, despre Korjakov și alții nu mai vorbesc. Nu știa nici fiica lui Tatiana.

Desigur, Elțin înțelegea prea puțin în economie, avea, din câte știți, problemele sale, dar cel mai important lucru pe care vreau să îl zic despre el este faptul că el dorea pentru țară ceea ce este mai bine, un viitor ideal. Și era sincer în această dorință. El putea să asculte pe oricine și dacă omul era în stare să îl convingă că este gata să lucreze spre binele Rusiei, Elțîn putea să îl numească peste un minut prim-ministru. Aceasta se referă și la Gaidar, și la Kirienko, și alții.

Dar există în apropierea lui Putin o persoană care să fie cardinalul din umbră?

„În acest moment, cred că nu. Cercul lui Putin este un fel de rațiune colectivă. În primul rând, în el intră diferite clanuri, oameni cu interese diferite. Astăzi aceasta este situația, azi acești oameni sunt cei care beneficiază personal de această apropiere, în mare parte, material. Un mare conflict stă în faptul că Occidentul a venit mereu în întâmpinarea lui Putin, în speranța că aceasta va îmblânzi contextul. După mine, aceasta a fost greșeala principală. Am discutat mult timp cu el despre aceasta. Cu cât mai mult Occidentul îi cânta în strună, cu atât Putin se uita de sus la el. Îmi amintesc că Putin îmi zicea: „Ei acolo schimbă la fiecare patru ani președintele, acolo nu ai cu cine să discuți”.

Ați pomenit într-un interviu recent faptul că Putin este o persoană foarte bogată. Ce înseamnă „foarte bogată”?

Este o ocupație absolut neproductivă de a căuta conturile lui occidentale tăinuite, care nu există. Putin a privatizat deja de mult timp tot ce se află pe teritoriul Federației Ruse. O mare parte a acestor active este utilizată pentru lucrul cu Occidentul. Sunt sigur că există un număr mare de politicieni din Vest care colaborează pe ascuns cu el. Nu voi zice că sunt corupți, ci că ei sunt independenți.”

Puteți să expuneți ideea mai detaliat? Vreți să ziceți că acești politicieni sunt întreținuți de către el?

Nu voi afirma că li se plătește. Oricum, dependența vine nu doar după ce ați primit un milion de dolari, dependența vine dacă începeți să contactați pe cineva, când sunteți invitat la prânz, la cină, când vă întâlniți, când vi se propune să mergeți undeva la odihnă pentru a discuta unele chestiuni de politică globală... Putin a creat o rețea gigantică de oameni care într-un fel sau altul sunt integrați în businessul occidental. Acești oameni au relații la cel mai înalt nivel. Mai mult ca atât, știu că liderii occidentali sau oamenii influenți, parlamentarii, membrii Parlamentului European, încearcă într-un fel sau altul să decidă ceva în privința Rusiei.

Totodată, trebuie să ținem minte că ei, pur și simplu, au o altă mentalitate. Când reprezentanții elitei politice din Vest încearcă să se apropie de cercul lui Putin, ei fac aceasta fără a reieși din ceva interese mercantile de a câștiga vreo 200 de mii sau vreo 10 milioane. Ei au cele mai bune intenții.

Experiența de a locui în Marea Britanie m-a învățat că, în mare parte, comportamentul lor seamănă cu ceea ce se petrecea în Uniunea Sovietică, când public se zicea una, iar la bucătărie se discuta opusul. Poziția oficială a Marii Britanii se manifestă într-o reticență dură și într-o împotrivire activă Rusiei, din punctul de vedere al sancțiunilor și din perspectiva politicii ei externe, dar eu am cunoscut politicieni britanici foarte influenți, care în discuțiile private susțin poziția lui Putin. Londra este locul de azil al multor fugari ruși, dar vreau să vă zic că marea majoritate a rușilor stabiliți în Anglia sunt la modul absolut loiali regimului lui Putin și sunt, nu mă tem să zic aceasta, agenți ai influenței.

Există peste toți o „a cincea coloană”?

M-a uimit numărul de politicieni și businessmani britanici loiali lui Putin. Ei îl susțin, neînțelegând ce fac. Putin astăzi este un fel de imagine, un fel de simbol. Ei zic: el ia singur deciziile, lucrează, face ceva, iar noi avem o birocrație imposibilă – prim-ministrul inițial spune ceva, apoi trebuie să discute aceasta și să promoveze în Parlament, apoi în Parlamentul European, iar apoi Curtea Europeană poate să interzică toate acestea.”

Serghei Victorovici, zic să revenim la așa-numita „avere a lui Putin”, așa cum ați zis că nu are nimic în Occident. Înseamnă oare aceasta faptul că dacă Putin va pleca de la postul lui sau îl vor pleca, el va rămâne cu nimic?

Ce este „avere a lui Putin”? În ziua de azi, în situația creată, a înțelegerilor existente între lumea afacerilor și putere, Putin, practic, le posedă pe toate cele care sunt pe teritoriul Federației Ruse. Nu vreau să aduc exemple, dar eu știu că orice ordin fianciar este executat în cel mai scurt timp și nicicum nu se înscrie în sistemul de coordonate al interacțiunii dintre putere și stat. Mai înainte nu a existat așa ceva. Dar astăzi așa se întâmplă lucrurile. Putin însuși crede că toate activele Rusiei îi aparțin.

În consecință, putem afirma că el este cel mai bogat om, deoarece totul – uzinile, fabricile, companiile private, băncile – sunt considerate de către el ale sale, așa cum le poate conduce. Un mare număr de active aparțin prietenilor apropiați, celor care îi împărtășesc ideile și planurile. De aceea întrebarea cu privire la ce se va întâmpla când el va pleca de la putere va fi întrebarea cu privire la relațiile dintre oamenii din cercul lui. Totodată, eu nu sunt sigur cum se vor comporta acești oameni. Nu sunt sigur dacă după plecarea lui Putin el va avea nevoie de aceste miliarde și trilioane. Mai mult ca atât, până în 2010 a existat ideea plecării lui pașnice și benevole, în pofida afacerii YUKOS, dar în situația politică de azi nu există om care ar putea să îi ofere lui Putin garanții pe care el le-ar crede. Cred că Putin se află într-o situația destul de dificilă, așa cum el este nevoit să facă alegerile sub influența cercului său în folosul înăspririi regimului, în scopul păstrării puterii.”

Ați menționat că ați avut niște relații apropiate și amicale cu Putin și familia sa. Spuneți-ne, de ce a divorțat de Ludmila? A fost ca o alarmă, a sunat vreun clopoțel în cap că ceva în familia lui merge prost?

„Este un subiect personal și intim, să mă iertați, eu nu pot comenta aceasta.”

Bine. Dar știți ceva despre soarta ei de după divorț? Nimeni nu a auzit nimic despre ea și nimeni nu știe unde este și ce face?

„Nu, nu știu nimic.”

Adică, nu ați ținut legătura cu ea după divorț?

„Nu.”

Un timp se zvonea că fiicele lui Putin trăiesc peste hotare. Este aceasta adevărat?

„Da, e adevărat. Atunci când m-am întâlnit ultima dată cu Putin la Amsterdam, el venea în vizită la fiica sa.”

Iar a doua fiică?

„A doua este în Germania. De fapt, nu știu exact.”

De ce Putin a întrerupt relațiile cu Dumneavoastră?

„El nu a întrerupt relațiile cu mine. De fapt, aceasta s-a întâmplat lent și treptat, timp de zece ani. Eu personal am constatat că nu mă încadrez în cercul lui. Foarte des când noi discutam ceva, Putin era de acord, iar apoi lua o decizie cu totul opusă. Afacerea mea este viața mea. Aceasta nu este o pasiune sau un hobby, este chiar viața mea, care într-o astfel de situație, mă gândeam, poate e mai bine s-o folosesc pentru educarea copiilor.”

Cu un an și jumătate în urmă, la Amsterdam, Dumneavoastră v-ați întâlnit ultima dată cu Vladimir Putin. Despre ce ați vorbit atunci, ce ați discutat? A fost o întrevedere formală sau totuși o întâlnire a doi prieteni mai vechi?

„A fost o întâlnire absolut sinceră și neformală. Putin a fost plăcut uimit de acest fapt, era mulțumit, vorbea cu mine sincer, ceea ce m-a surprins. Pentru mine acest lucru era straniu, pentru că după prădarea întregii mele averi din Rusia el mi-a zis: „Da, eu am auzit ce se întâmpă acolo. E nu înțeleg cine e împotriva ta. Te rog, sună-mă, eu voi clarifica, neapărat voi da dispoziții ș.a.m.d.” Mai mult, după aceasta el chiar a mai făcut ceva.”

Ce anume?

„Nimic. Nu s-a întâmplat nimic.”

Adică, Dumneavoastră i-ați telefonat, i-ați vorbit...

„Nu, nu i-am telefonat. El făcea ceva din propria inițiativă – știu aceasta de la alți oameni, contactele s-au păstrat, – dar nimic nu s-a schimbat.”

Adică, dispoziția președintelui a fost ignorată?

„Unul din foștii șefi ai Direcției de Control din cadrul Administrației prezidențiale a declarat odată, spunând aceasta aproape la televizor, că se execută doar trei procente din numărul total al dispozițiilor președintelui Putin.”

Dumneavoastră ați afirmat că „Mejprombank”, pe care ați fondat-o în anul 1992, nu vă aparținea în momentul când ați fost învinuit în escrocherie. Cine însă a fost proprietarul băncii?

„După ce în anul 2012 am scris o cerere pe adresa Arbitrajului Internațional, a fost pornită o cauză penală. Adică, după ce au trecut trei ani după anularea licenței acestui biet „Mejprombank”. De fapt, aceasta a fost o măsură de apărare din partea mea, care, poate, în proporții mai mici astăzi este folosită pe larg în Federația Rusă când ceva vi se confiscă.

Un exemplu proaspăt – cazul omului de afaceri Vladimir Evtușenkov. Deja mai mulți ani îl cunosc foarte bine pe Vladimir Petrovici. În cazul lui este vorba de o poveste puțin diferită, dar abordarea din partea statului a fost aceeași: s-a vrut confiscarea bietei sale companii „Bașnefti” și deodată l-au învinuit de săvârșirea crimelor penale, impunându-i arestul la domiciliu. Evtușenkov e mulțumit acum că nu stă după gratii, dar „Bașnefti” oricum i-a fost luată. În Rusia această metodă funcționează perfect.

Am avut conflicte cu președintele Agenției de Asigurare a Depozitelor, domnul Miroșnikov, care se află în fruntea, cred, celei mai corupte instituții din Federația Rusă. Ceea ce se întâmplă acolo e greu de redat. Acolo stau rânduri pentru a plăti comision din banii furați din bănci. În 2011, domnul Miroșnikov, fără a intra în detaliile situației mele, fără a înțelege că Putin a decis să rupem prietenia noastră, s-a activat și mi-a cerut mie într-o manieră dură, cu tot felul de amenințări, să-i plătesc 350 de milioane pentru viața liniștită de mai departe. Iată încă unul din subiectele de acest fel.”

Și Dumneavoastră i-ați plătit?

„Bineînțeles că nu. Acum acest lucru este examinat în instanță de judecată. E o cauză penală.”

Această încercare de estorcare a banilor s-a întâmplat când ați fost încă în Franța?

„Da, aceasta s-a întâmplat în 2011.”

Și totuși aș vrea să precizez: cine a fost proprietarul „Mejprombankului” când ați fost învinuit de falimentare deliberată?

„Mejprombank” se afla într-un trust, 25 de procente din activele sale aparțineau top-managerilor și aproape câte 30 de procente – fiilor mei mai mari. Însă, iarăși, aceste active se aflau într-un trust. Atunci, scopul principal a fost vinderea băncii. Am considerat mai rațional să încredințez vinderea băncii managerilor acesteia, care urmau să obțină câte 25 de procente din prețul de vânzare; restul urma să-l primească copiii mei. Iar povestea despre eliberarea unui credit fără gaj în valoare de un miliard și jumătate pur și simplu m-a lăsat stupefiat.

Serghei Victorovici, de ce Dumneavoastră sunteți uneori numit drept un bancher ortodox?

„Nu știu. Poate acest lucru este legat de faptul că se scria despre arhimandritul Tihon, duhovnicul lui Putin, care, chipurile, avea legături cu mine. Eu într-adevăr sunt un creștin ortodox, dar tot așa cum sunt alți mii de oameni, eu nu-mi permit nimic exotic, adică nu fac semnul crucii la vederea fiecărei cupole când trec pe Prospectul Kutuzov. Nu știu, este o istorie destul de stranie. Eu într-adevăr am avut relații foarte strânse cu patriarhul Alexie al II-lea. Au fost niște relații foarte personale, care totodată nu se manifestau în vreun oarecare ajutor dat bisericii. Există versiuni conform cărora Patriarhia, chipurile, deținea conturi în Banca Industrială Internațională, dar acestea sunt niște minciuni. Tot așa cum și afirmațiile despre Direcția Prezidențială, care, tot chipurile, avea acolo conturi.”

Dumneavoastră sunteți un om credincios, sunteți într-adevăr un bancher ortodox, și totuși Dumneavoastră...

„Mai întrâi, eu nu sunt bancher. Nu sunt deja în ultimii 15 ani, iar timp de zece ani – cred că mai mult decât toți ceilalți – am fost senator în Consiliul Federației. Dacă e să ținem cont de ceea ce făceam în școală, atunci, poate, într-adevăr mi se poate acorda porecla „corigent”, de exemplu.”

Sau poate – „speculant pe piața valutară”?

„Poate și așa.”

Apropo, în acea perioadă KGB-ul se interesa de Dumneavoastră?

„Foarte mult. În tinerețe, printre bruiaje, ascultam foarte mult Radio Svoboda, năzuiam, putem zice, spre libertate.”

Ei încercau să vă recruteze?

„De multe ori.”

Și după aceasta Dumneavoastră îl promovați pe directorul FSB-ului în calitate de succesor al lui Elțîn?

„Am avut o mulțime de conflicte cu angajații serviciilor speciale, dar eu niciodată nu acceptam niciun fel de compromisuri, deși ei de mai multe ori mă pedepseau pentru aceasta. Revenind la începutul discuției noastre, trebuie să zic că Putin, în a doua jumătate a anilor ’90, nu mi se părea deloc un angajat încăpățănat al KGB-ului. El a fost un om destul de liber, care vorbea despre afaceri, despre Occident. Și cel mai important – el se afla în umbra unui politician strălucit de factură democratică Anatoli Alexandrovici Sobceak, pe care eu personal îl cunoșteam foarte bine și cu care m-am întâlnit chiar înainte de plecarea sa la Kaliningrad.

Am fost șocat de cuvintele sale atunci când în timpul ultimei noastre întâlniri i-am zis: „Anatoli Alexandrovici, ce ar fi dacă Vladimir Putin ar deveni președinte? Cum v-ați imagina atunci viitorul Dumneavoastră? Ați dori cumva să participați în politica rusească?”– iar el a răspuns: „Vă bateți joc de mine?” Eu îi spun: „Nu sunteți gata să lucrați sub șefia lui?” Iar el: „Nu, nu e vorba de aceasta. Pur și simplu Putin nici într-un caz nu poate fi președintele Rusiei. Este doar o glumă”. După aceea în câteva zile el a plecat la Kaliningrad și acolo s-a întâmplat ceva cu el.”

Ce înseamnă ceva? El acolo a murit.

„Eu am în vedere că nu știu exact care era cauza morții sale, există diferite zvonuri. Pe această temă eu am discutat foarte mult cu Ludmila Borisovna Narusova, văduva lui, și chiar nu știu ce s-a întâmplat cu el. Da, el a murit. Dar reacția lui la cuvintele mele atunci m-a șocat.”

Ați fost atunci singuri cu Sobceak, când ați discutat pe această temă?

„Da, am fost doar noi doi. El stătea în biroul meu, noi ședeam, beam ceai, discutam.”

Ce v-a îndemnat pe Dumneavoastră, un bancher de succes, să deveniți un senator din partea Republicii Tuva? În general ați fost vreodată acolo?

„Desigur, am fost. De fapt, în Tuva am avut un proiect grandios – cea mai mare rezervă de cărbune, care nici nu a fost explorată și pe care din 1999 am început să o exploatez chiar de la zero. Am cumpărat de la stat licența cu bani foarte puțini, și către anul 2007 compania deja costa cinci miliarde de dolari. De aceea prezența mea în Tuva a fost pentru mine foarte importantă. Cred că am făcut foarte multe pentru republică: am construit acolo un muzeu, un complex sportiv, o anumită cantitate de locuințe. Trebuie să ținem cont de faptul că în ultimii 30-35 de ani în Tuva, în general, nu se întâmpla nimic în afara de vânzarea vodcăi contrafăcute. Poate ceea ce am enumerat nu este chiar așa de mult, dar pentru Tuva e destul. Pentru aceasta eu am cheltuit banii mei proprii, milioane de dolari, fără să mai vorbesc despre aceea că solicitam bugete din partea Ministerului Finanțelor. Cred că în timpul celor zece ani de activitate în calitate de senator, eu am făcut foarte multe pentru republică. Mai mulți însă, când vorbeam despre Tuva, credeau că aveam în vedere Tula.”

Adică, pentru Tuva, Dumneavoastră ați fost aproape același lucru ca și Abramovici pentru Ciukotka?

„Da, cred că așa și a fost.”

Dumneavoastră chiar ați depus o cerere împotriva Rusiei la Arbitrajul Internațional?

„Da, desigur. În acest caz există o anumită procedură de care se ocupă juriștii mei. E vorba de o anumită perioadă, care se oferă pârâtului pentru a încheia un „settlement”, adică tranzacția între părți. Federația Rusă nu a avut nicio reacție la aceasta, mai exact, a avut – împotriva mea a fost pornită încă o cauză penală. De data aceasta, eu am fost învinuit de furtul a o sută de miliarde de ruble, ceea ce în acei ani, conform cursului valutar de atunci constituia trei miliarde de dolari. Iar trei miliarde de dolari nu sunt un ac în carul cu fân. Instanțele de anchetă trebuiau să găsească ceva, dacă nu trei miliarde, cel puțin o sută de milioane.

Activele mele pe care am fost obligat să le deschid prin tribunalul englez, nu seamănă nicidecum cu aceste sume. Mai mult, aceste active le-am achiziționat la începutul anilor ’90. Cred că e o acuzație absolut nelegitimă din partea Federației Ruse. După ce a expirat termenul pentru încheierea tranzacției dintre părți, Federația Rusă m-a învinuit de furtul a încă unei sume enorme: în jur de două miliarde de dolari. Mai mult, au fost arestați și oameni: unul din ei până astăzi se află în izolatorul de anchetă. El nu avea absolut nicio legătură cu afacerea mea, nici cu banca și, în momentul arestării, ocupa funcția de ministrul adjunct al turismului. Fostul director al băncii, la fel, a fost arestat, dar după ce a făcut mărturisiri împotriva mea, momentan a fost eliberat. El a recunoscut furtul unei sume de 28 de miliarde de ruble, ceea ce conform cursului valutar de atunci depășea un miliard de dolari. Pentru aceasta, săptămâna trecută el a primit trei ani cu suspendare.”

Iar cum se mișcă revendicarea Agenției de Asigurare a Depozitelor la Tribunalul Suprem din Londra?

„Nu există nicio revendicare a Agenției la Tribunalul Suprem din Londra. De acea ea nu se mișcă deloc.”

Autoritățile britanice examinează cererea Rusiei prinvind extrădării Dumneavoastră?

„Eu nu știu despre aceasta nimic în afară de ceea ce se scrie în ziare.”

Dar din anul 2014, Dumneavoastră figurați în lista celor căutați de Interpol.

„Aceasta n-are nicio legătură cu cererea de extrădare.”

Adică, această cerere nu există deloc?

„Nu știu, nu cunosc nimic despre aceasta. Poate ea există, poate nu. Eu nu am auzit nimic despre aceasta în afara de ceea ce se scrie în ziare.”

Ce v-a determinat însă să fugiți nu de mult din Marea Britanie în Franța?

„În decursul acestui an, procesul de judecată de la Londra a fost umbrit de o presiune dură, de o urmărire permanentă, de pătrundere în biorurile mele, de extragere a documentelor, computerelor și de lucruri similare. Aceasta a devenit ultima picătură care m-a impus să părăsesc Anglia. Urmărirea era absolut deschisă. Urmărit eram nu doar eu, dar și familia mea, casa noastră, chiar mersul copiilor la școală a fost urmărit din mașini. Adică eu eram supus unei presiuni foarte dure. Niciodată nu am simțit așa ceva nici în Rusia, nici în Occident, nicăieri. Eu până acum nu știu cine a comandat toate acestea, pentru că mai puțin probabil că e vorba de Agenția de Asigurare a Depozitelor sau de intrigele avocaților ei britanici.

Poliția a întreprins niște acțiuni: a vizitat biroul meu, a fost acasă. Mai târziu, polițiștii au găsit niște obiecte sub fundul fiecărui din automobilele mele, care, în viziunea mea, semănau cu mecanisme explozive. Ei mi-au promis că în decursul unei săptămâni îmi vor comunica rezultatele expertizei. Săptămâna a trecut, dar nimeni nimic nu mi-a comunicat. De multe ori, direct sau prin avocații mei mă adresam lor, la care ei îmi spuneau că nu înțeleg cine și de ce a făcut aceasta. De fapt, până acum nimeni nu mi-a comunicat nimic, urmărirea se înrăutățea, nimic nu se schimba, și aceasta m-a impins să părăsesc Marea Britanie, unde, apropo, eu nu sunt resident și cad sub jurisdicția Angliei.”

Ziarul „Financial Times” scria că ceea ce Dumneavoastră ați considerat drept un mecanism exploziv, găsit sub automobilele Dumneavoastră, nu a fost altceva decât un despozitiv de urmărire fixat de o agenție privată de investigații, care, la rândul său, a fost angajată de Agenția rusă de Asigurare a Depozitelor, cu care vă judecați.

„Nu știu nimic despre aceasta. În mod oficial nimeni nu m-a înștiințat despre aceasta.”

Ați spus că nu sunteți rezidentul Marii Britanii. Înseamnă că Dumneavoastră nu aveți pașaport britanic?

„Eu nu am pașaport britanic, eu sunt cetățean francez.”

Cum ați reușit să părăsiți Marea Britanie, dacă vi s-a interzis să părăsiți țara? Doar în acest caz poliția confiscă pașapoatele și toate documentele pentru plecare.

„Din păcate, nu pot deocamdată să vă dezvălui toate detaliile, dar pot spune că am plecat absolut legal.”

Cu toate acestea pașaportul Dumneavoastră francez a rămas în Anglia?

„Pașaportul a rămas în Anglia. Cred că în cel mai scurt timp îl voi primi înapoi.”

Ce statut aveți în Franța?

„Deja mai mulți ani sunt cetățean francez.”

Putem spune că acum vă aflați acolo absolut legal, chiar dacă nu aveți pașaportul?

„Decizia tribunalului englez nu se răsfrânge asupra jurisdicției franceze.”

De ce inițial ați ales anume Marea Britanie în calitate de azil pentru Dumneavoastră și familia Dumneavoastră?

„Eu nu aș numi Anglia drept un azil, pentru că plecarea mea din Rusia nu a fost o fugă sau ceva de felul acesta. Înainte de aceasta eu m-am întâlnit cu președintele Putin. Noi am discutat timp de cinci ore. Eu i-am povestit că ținând cont de situația actuală – inclusiv cea economică și politică – viața în Rusia nu mă atrage. Eu am cheltuit cel puțin 25 de ani pentu a construi un imperiu de afaceri, pentru a participa în diferite proiecte politice globale, în alegeri, chiar din timpul venirii la putere a lui Elțîn.

Ținând cont de faptul că soția mea este originară din Marea Britanie și copiii trebuia să meargă la școală, noi ne-am gândit să ne mutăm în Anglia, chiar dacă copiii mei merg în Londra într-o școală franceză. Una din cauzele importante ale plecării mele din Rusia este exproprierea activă a activelor mele acolo, care a avut loc în perioada 2010-2013. Exproprierea practic s-a încheiat, chiar dacă, poate, în anumite instanțe supreme încă mai au loc procese. Practic, toate activele mele în sumă de aproape 15 miliarde de dolari au fost expropriate de stat în mod absolut deschis și într-o manieră foarte dură.”

Adică ați venit în Marea Britanie în calitate de soț al subiectului supus Majestății Regale și nu ați obținut așa-numita viză de afaceri?

„Nu, nu am obținut-o, eu am pașaport european. În ceea ce ține de istorii judiciare, primul lucru care este important de înțeles: însăși Marea Britanie nu mi-a adus nicio acuzație. E vorba de statul rus, care prin Agenția de Asigurare a Depozitelor a cerut tribunalului englez să asigure măsuri de garanție față de activele mele. Adică ceea ce Agenția de Asigurare a Depozitelor putea să facă într-un tribunal rus, ea a considerat important să o facă în Anglia. Cred că aceasta a fost o manevră de PR – destul de costisitoare și frumoasă – să ceri măsuri de garanție în tribunalul englez. În realitate însă e vorba de măsuri de garanție împotriva cererii civile depuse împotriva mea la Moscova. Puțină lume înțelege detaliile acestei istorii.”

Înseamnă oare aceasta că autoritățile britanice pur și simplu au blocat activele Dumneavoastră la cererea Rusiei?

„Nu, desigur, nu este așa. Nimeni nu a blocat nimic. Unicul lucru pe care l-au făcut nu atât autoritățile britanice, cât judecătorul britanic – el m-a rugat să deschid benevol toate activele mele, ceea ce am și făcut. Iată ce, de fapt, s-a întâmplat în Marea Britanie în sens juridic. Nimic altceva: niciun fel de revendicări sau pretenții, nu mai vorbesc despre urmăriri penale, nimic din acestea în Anglia nu se întâmplă cu mine.”

Dar unde au fost blocate activele Dumneavoastră? Doar în Anglia?

„În principiu, aceasta a fost o deschidere benevolă de active, ele nu sunt înghețate și nici confiscte. Eu pot să le folosesc, să le vând, dacă acestea sunt active materiale, să zicem, bunuri imobile. Dacă sunt bani pe conturi bancare, atunci pot să le cheltui. Totuși, cu toate acestea, există și o limitare: această sumă nu trebuie să depășească 40 de mii de lire sterline pe săptămână, și eu încă trebuie să înștiințez despre aceasta pe reclamant.”

Se scria că Dumneavoastră v-au fost, chipurile, limitate cheiltuielile la zece mii de lire sterline pe săptămână...

„Aceasta a fost, să zicem, „prima redacție” a deciziei judecătorești, care pe parcursul anului s-a modificat de multe ori. În cele din urmă, judecătorul a schimbat zece mii pe 40. Iar acum mi s-a spus că eu pot cheltui cât doresc, fără limite, dar în același timp să comunic despre aceasta părții opozante, adică avocaților statului rus.”

Undeva ați menționat că ambii feciori mai mari ai Dumneavoastră, Victor și Alexandr (cel care a fost proprietarul ziarului francez „France Soir”), fiind încă elevi au plecat peste hotare și toată viața au trăit în Occident. Înseamnă oare aceasta că treptat vă pregăteați pentru plecarea în Occident?

„În primul rând, tot acest timp ei au locuit în Franța și nu în Marea Britanie. Casa din Franța am cumpărat-o în anul 1996. Iar în al doilea rând, familia mea – părinții mei, sora mea – toți locuiesc în Franța.”

Serghei Victorovici, ce va urma însă? Vă legați acum cumva de Rusia și există planuri de întoarcere sau aceasta este deja pentru întotdeauna?

„Acum eu îmi leg așteptările în primul rând de Arbitrajul Internațional. Inițial, după ce mi-au fost expropriate activele rusești, nu prea doream să mă dedic proceselor judecătorești la cei șaizeci și ceva de ani ai mei. Totuși, după acțiunile deloc cu bune maniere ale Agenției de Asigurare a Depozitelor, care au fost făcute cu acceptul personal al lui Putin, care, din câte mi se spune, controlează orice mișcare, orice decizie, orice chemare în judecată, așa o dorință mi-a apărut. De aceea m-am și adresat în Arbitrajul Internațional. Este unicul lucru care mă mai leagă de Rusia.

În ceea ce privește revenirea mea, atunci nu ard de nerăbdare să o fac. Poate mă voi decide, dacă puterea din Rusia se va schimba, deși mă îndoiesc că acolo se vor produce schimbări radicale, ca cele din 1991. Persoanele care au acum 30 de ani, nu își mai amintesc nimic în afară de Putin.

Cei care acum dețin în Rusia o oarecare putere, încearcă să-și aranjeze copiii în „Vneștorgbank” sau în alte structuri de stat; astăzi nu e în vogă să fii acționar, în general, să ai afaceri personale, dar aceasta e și imposibil. Este o lecție dură pentru societatea rusă, pentru cetățenii Rusiei. După o zombare totală la televizor și după ocuparea unei părți din Ucraina, situația din Rusia, după mine, capătă caracteristici ireversibile, ceea ce poate dura în următorii 70 de ani. Dacă s-ar produce ceva mișcări pozitive în sens politic, deși eu absolut nu mai cred în acestea, eu aș vizita cu plăcere Sankt-Petersburgul, m-aș plimba prin oraș, dar nu mai mult de atât.”

Cum caracterizați acum relațiile Dumneavoastră cu Putin, sunteți dușmani, prieteni, cunoscuți, parteneri? Ce anume?

„Relațiile noastre au suferit modificări, s-au schimbat pe parcursul mai multor ani, începând cu 1996 și într-un final au ajuns la ceea ce se petrece acum. Cum să le numim? E greu de zis. Cred că dintr-o parte se vede mai bine. Nu avem o dușmănie aparte, nu sunt disident, nu critic regimul, nu sunt politician din opoziție. A se judeca după ce mi s-a întâmplat în Rusia...”

Nu vă este frică de amenințările din partea lui Putin?

„Îmi este, desigur” - a răspuns în interviul acordat pentru Radio Svoboda, omul de afaceri și emigrantul Serghei Pugaciov.

[traducere: Ivan Pilchin]

XS
SM
MD
LG