Linkuri accesibilitate

Relațiile moldo-române (I. Chifu/Deschide.md).

Băncile care au participat la „jaful secolului” vor fi lichidate”, notează Vitalie Călugăreanu în corespondenţa sa pentru Deutsche Welle. Şeful statului Nicolae Timofti convoacă astăzi Consiliul Suprem de Securitate, la scurt timp după ce premierul Valeriu Streleţ sugera că cele trei bănci devalizate la sfârșitul lui 2014 vor fi în scurt timp lichidate.

Potrivit Jurnal.md, „Anchetarea jafului secolului mai aşteaptă.” Astăzi la Comitetul de stabilitate financiară BNM va prezenta un plan de lucru pentru compania internaţională care urmează să fie contractată pentru a doua etapă de investigare a jafului din sectorul bancar. Anterior guvernatorul BNM, Dorin Draguţan, promitea că procesul de selecţie a companiei va fi încheiat până la sfârşitul lunii mai, notează jurnal.md.

În timp ce pe malul drept al Nistrului se caută urma miliardului sustras din bănci, pe malul stâng, în regiunea Transnistreană, organele de anchetă au descoperit că peste 900 de milioane de dolari au fost retrași de câteva firme în off-shoruri, scrie portalul Mold-street.com. Potrivit presei de la Tiraspol ar fi vorba de holdingul Sheriff. Mold-street.com notează că actualul lider de la Tiraspol, Evgheni Shevciuk, a activat o perioadă în calitate de manager la compania Sheriff. Controlată de oameni de afaceri apropiaţi familiei fostului lider de la Tiraspol Igor Smirnov, compania a concentrat în mâinile sale o mare parte din economia regiunii. În 2013 activitatea grupului Sheriff a fost practic paralizată după autorităţile de la Tiraspol i-au blocat conturile valutare. Ulterior părţile au semnat un „acord de pace” secret, aminteşte Mold-street.com.

Despre relaţiile moldo-române în epoca Streleţ este articolul de opinie semnat în deschide.md de analistul român Iulian Chifu. Guvernul Streleț se confruntă cu teme extrem de complexe, inclusiv pe dimensiunea relațiilor cu UE, dar „nici relațiile dintre București și Chișinău nu sunt de considerat un dat, ele necesită o reconsiderare și resetarea fundamentală.” Guvernul Streleț ori face reformă profundă și rezolvă echilibrul și rebalansarea relației cu România, fie se va confrunta cu răspunsul unor simple zâmbete de complezență și ajutor umanitar de la București, conchide autorul.

Republica Moldova rămâne fără aer” scrie Dorin Galben în Timpul. „Bogătașii țării au arendat păduri, au tăiat copacii și au construit vile de lux”. Reporterul a mers în mai multe păduri care au fost date în arendă. În pădurea de lângă localitatea Dănceni, raionul Ialoveni reporterul a descoperit „dintr-un capăt până în celălalt, la marginea pădurii se întinde un gard înalt, fiind aproape imposibil să vezi ce se petrece în spatele lui. În preajma drumului nu se zărește nimic, dar odată ce intri tot mai mult în pădure, observi cum printre copaci își fac loc acoperișurile caselor luxoase.” Un caz asemănător e şi în ocolul silvic Durleşti scrie Dorin Galben în Timpul.

XS
SM
MD
LG