Linkuri accesibilitate

Procurorii români au trimis în judecată dosarul în care compania Lukoil e suspectată de spălare de bani


Procurorii români au trimis, luni, în judecată dosarul în care compania Lukoil şi reprezentanţi ai acesteia sunt suspectaţi de spălare de bani şi folosirea cu rea-credinţă a creditului societăţii, transmite Mediafax. Printre inculpaţi se numără SC Petrotel Lukoil SA Ploieşti, Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, dar şi mai mulţi cetăţeni ruşi, români şi moldoveni cu funcţii de conducere în cadrul rafinăriei din Ploieşti. Prejudiciul estimat de anchetă este de 1,2 miliarde de euro. Luna trecută, gigantul rusesc al petrolului, Lukoil a trimis Comisiei Europene o plângere, cerând sprijin împotriva măsurii luate de justiția română de a pune sechestru pe doua miliarde de euro pe conturile companiei. Lukoil a sugerat că acțiunile autorităților române ar avea o tentă politică și s-ar înscrie în cadrul sancțiunilor europene împotriva Rusiei. Oficiali Lukoil au avertizat că sechestrul va duce la închiderea a sute de pompe și stații de benzină în Bulgaria, Ungaria, Croația şi chiar în Republica Moldova, întrucât rafinăria din Ploiești, în România, și cea din Burgas, în Bulgaria, sunt singurele rafinării Lukoil din Europa de Est.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG