Linkuri accesibilitate

Cineva a pus cu o formulă incendiară: istoria Germaninei e istoria Europei și istoria Europei e istoria Germaniei. E o exagerare, bineînțeles, dar o exagerare care stă pe un adevăr solid. Imediat după 1450, istoria germană devine cea mai importantă și mai persistentă problemă a istoriei europene. Germania, adică viermuiala de state, orașe și domenii de limbă germană, nu reușeșește să găsească o formulă de coexistență, cooperare sau federalizare. Tot concertul de state din jur, din Anglia pînă în Europa Centrală, trebuie să facă față acestei probleme și încearcă să rezolve defensiv sau ofensiv. Simplificînd, rezultatul e o suită de războaie, Tratate, împărțiri, reîmpărțiri și preschimbări statale care devin, pur și simplu, istoria Europei pînă în 1945 și, nici o surpriză! mai departe. În treacăt fie spus, apariția și evoluția Uniunii Europene e cel mai nou capitol al istoriei germane neîncheiate a Europei.

Tot acest proces în care istoria s-a concentrat asupra așa numitei chestiuni germane a fost însoțit de un proces paralel de joasă intensitate care a avut ca rezultat transformarea istoriei est-europene într-o realitate periferică. Europa de Est a fost practic ascunsă și obscurizată de proeminența neîncetată a convulsiilor provocate, în zona centrală, de chestiunea germană. De altfel, Europa de Est e mereu prinsă sub roți, în cursul acestor convulsii uriașe. Împărțirea repetată a Poloniei, apocalipsul din triunghiul Ucraina-Belarus-Rusia în timpul războiului sovieto-german și, în cele din urmă, alipirea statelor estice la imperiul sovietic sînt efecte tragice ale istoriei euro-germane, care distruge din mers periferia estică.

Dincolo de violența războaielor, efectele asupra percepției vestice sînt profunde. Confiscat de propria istorie, Vestul pierde aproape complet din vedere Estul. Asta nu înseamnă că estul iese în afara Europei, căci baza comună e de nedemolat. Însă istoria europeană a Estului continuă, dacă nu clandestin, atunci secundar și neomologat. Apoape tot ce se știe în Vest despre Est începe să vină pe filieră rusă. Ca forță imperială aliată sau inamică Vestului, Rusia e, după 1700, cea mai importantă sursă pentru formarea imaginii Estului în Vest. După 1945, odată cu ocupația sovietică, Estul dispare aproape complet din percepția Occidentului. În locul lui, apare o pată goală pe care Occidentul o asimilează cu Rusia. Prin urmare, în 1989, în momentul în care barierele cad, Estul e o mare noutate. Lumea Europei de Vest abia începe să își formeze o imagine asupra Estului, dar e prost servită de un trecut ignorant în materie. De aici, frustrarea atîtor est-europeni care se simt desconsiderați sau chiar insultați de necunoașterea pe care o întîlnesc în Vest.

Procesul e reciproc. Est-europenii înșiși uită, uneori, că sînt la rîndul lor, în situația de a descoperi Vestul la capătul unei ignoranțe bine așezate. Situația ajunge la extrem într-o țară ca Marea Britanie, pentru care Vestul însuși e un teritoriu vecin și nu neapărat analog, iar Estul un tărîm de-a dreptul extraterestru. Britanicii au fost așezați într-o poziție geografică distinctă și s-au raportat la Europa mereu din afară. Rolul de arbitru nu putea întîrzia și britanicii au așezat în centrul filozofiei lor politice prevenirea oricărei acumulări de putere pe Continent, mai precis în zona de Vest a Continentului. Se spune mereu că britanicii n-au fost invadați niciodată de forțe plecate de pe continent în ultima mie de ani. Se uită, însă, că britanicii au invadat de două ori Continentul pentru a pune capăt, în 1815 și 1945, absolutismului european. Experienșța britanică e extremă, dar ajută la înțelegerea situației în care se găsește Europa de Est.

În mod paradoxal, Estul e marea noutate neasmilată a istoriei europene. Pentru destule state europene marcate de experiența colonială, Estul e mai departe decît părți ale Asiei și Africii. Mai important, acest deficit de percepție, dublat de o lungă despărțire istorică, provoacă astăzi o enormă neînțelegere. Est-europenii nu sînt încă acasă în Europa Unită și, mai mult, Vestul e dispus, în continuare, să trateze problemele Estului raportîndu-se la Rusia și acceptînd pretențiile Rusiei. Estul e în continuare conceput ca o consecință și nu ca o realitate autonomă. Intervenția Vestului nu va schimba situația structural, atîta vreme cît se va limita la fonduri europene și programe de reformă. Și unele și altele au ajutat enorm, dar Europa nu se va reîntregi și nu va deveni o realitate coerentă decît după ce Vestul și Estul vor reunifica istoria Europei. Mai întîi, acordînd statutul startegic necesar Europei de Est.

XS
SM
MD
LG