Linkuri accesibilitate

Chiar așa: cum de au ajuns est-europenii străini și marfă istorică de mîna a doua în noua Europă Unită? Cum de nu se recunosc vest- și est-europenii de frați buni? De ce facem figură exotică în Vest și unde s-au dus lucrurile care ar fi trebuit să ne lege? Ideea unității europene nu e, totuși, o vorbă în vînt. Pînă la urmă, de la Vest la Est și invers, europenii au făcut comerț, au crezut în același Dumnezeu, s-au războit între ei, și-au împrumutat culturile și au circulat, cu opreliști mereu doborîte, de la un cap la altul al Continentului. Și totuși, după 1989, cînd totul părea, în sfîrșit, pregătit pentru o regăsire îndelung amînată, est-europenii s-au trezit într-o situație neașteptată. Prezența lor în Vest a stîrnit curiozitatea rezervată unui neam necunoscut. Problemele lor au trecut imediat în sertar și au fost mereu surclasate de chestiuni mai importante. În mod evident, reapariția Estului în istoria Europei e un eveniment secundar, echivalent cu reunoașterea inevitabilă, dar nu tocmai fericită a unei rude de sînge uitate.

Discuția poate începe cu o observație nu tocmai la modă, dar nu mai puțin adevărată. Ceea ce numim astăzi Europa nu e o noutate. Pînă în pragul secolului al XIX-lea, europenii se știau și se deosebeau de restul lumii prin credință și prin valorile generate de credință. Lumea europeană era cunoscută sub numele de Creștinătate. Astăzi, acest generic e ignorat sau inutilizabil. Creștinătatea nu mai spune ceva pe înțelesul tuturor europenilor. Această dispariție a slăbit sau a mutat în alt plan simțămîntul de unitate al europenilor.

Există, însă, o altă realitate care ne scapă în mult mai mare măsură și care explică în termeni brutali înstrăinarea relativă a celor două jumătăți europene. E vorba de istorie. Nu de istorie în general ci de sciziunea istorică, pe scurt, de istoria separată a Vestului și a Estului. Această despărțire a început mult mai devreme decît ne închipuim și a continuat tragic în plină epocă modernă. E cazul să dăm la o parte de la început vechile interpretări care despart Vestul de Est folosind imaginea unui Est ortodox salvator al adevăratei credințe și, prin urmare, detestat, sabotat și trădat de Vestul Catolic și Protestant. Sînt multe de spus în jurul acestei rupturi istorice, dar numai dacă discuția e curățată de resentiment, superiorități inventate și gelozii ascunse. Mult mai important, lăsînd istoria să coopereze cu bunul simț, e de observat că, pur și simplu, începînd cu secolul al XV-lea, istoria Europei nu mai face față unei singure realități și se separă în două cîmpuri distincte. Vestul și Estul devin laboratoare separate, nu neapărat ostile sau lipsite de comunicare dar, evident, adîncite în experiențe distincte. Dispariția experienței comune explică problemele de cunoaștere și recunoaștere de care ne lovim astăzi.

XS
SM
MD
LG