Linkuri accesibilitate

„Foarte multe lucruri interesante se spun la Europa Liberă și din țara noastră ce se mai petrece cu acești buni conducători de țară”


Un reportaj la Sărata Galbenă de Diana Răileanu.

Sâmbătă 1 august, campania „AICI este Europa Liberă” a început la Sărata Galbenă, raionul Hâncești. Cortul nostru a fost instalat lângă primărie, unde oamenii au făcut poze şi au fost invitaţi să participe la o dezbatere, pe stadionul central, pe tema “Fii gospodar în localitatea ta!”.

Europa Liberă: Bună ziua, de la Radio Europa Liberă sunt, bat la poarta Dvs. Cum vă numiţi?

„Îmi spune Vasile Breagă”.

Europa Liberă: Satul Sărata Galbenă e unul de gospodari?

Vasile Breagă: „Într-adevăr, în tot înțelesul cuvântului”.

Europa Liberă: V-ați născut aici, la Sărata Galbenă?

Vasile Breagă: „Născut, crescut și am de gând să mor aici. De când mă țin minte oamenii sunt foarte gospodari. Sunt omănoși, cinstiți, erudiți”.

Europa Liberă: Ce înseamnă, de fapt, a fi un gospodar?

Vasile Breagă: „Ai grijă de gospodărie, ai grijă de localitate sau comuna ta, unu la mână. Ar fi bine, însă, ca toți ceilalți, din toate gospodăriile sau comunele din Republica Moldova ar fi fix așa cum suntem noi”.

Europa Liberă: Vă ajutați unul pe altul?

Vasile Breagă: „Neapărat”.

Situată la 50 de km de capitală, comuna Sărata Galbenă numără peste 12 mii de locuitori. E o comună model, afirmă Vasile Breagă, care e trecut de vârsta pensionării, prin urmare nu arunca vorbe-n vânt. Explicaţia e simpla - buna conlucrare între săteni şi respectul reciproc:

Vasile Breagă: „Ca întotdeauna, se face o adunare, se stă de vorbă cu localitatea, cu poporul și se ia decizii. Cine nu poate da bani, dă o mână de ajutor, alături de muncitori strânge buruianul, îl duce la tractor, îl încarcă în remorcă și îl duce unde trebuie să-l ducă. Toate lucrurile în gospodărie așa se fac”.

Comuna Sărata Galbenă este prima în care Radio Europa Liberă le-a bătut la poartă localnicilor. Am făcut o alegere cât se poate de potrivită, cu aceste cuvinte ne-a întâmpinat Varvara Rufandă de aproape 80 de ani. Ea spune că este o fidelă ascultătoare a postului nostru de radio:

Diana Răileanu și Varvara Rufandă

Diana Răileanu și Varvara Rufandă

Varvara Rufandă: „Numaidecât, lepăd, zvârl tot, dar Europa Liberă dacă merge, lepăd totul și ascult. Foarte multe lucruri interesante se spun la Europa Liberă și din țara noastră ce se mai petrece cu acești buni conducători de țară. Poate dacă ar veni Europa Liberă ne-am porni pe un drum mai bun, că acolo sunt oameni mai deștepți, sunt oameni mai de treabă, că noi am nimerit cu totul în groapă, să nu ne lase chiar să ne astupe cu țărână”.

Europa Liberă: Am intrat în Sărata Galbenă, foarte bine arată localitatea

Varvara Rufandă: „Satul nostru e frumos, foarte frumos. E stroit, avem Casă de cultură frumoasă, avem parcuri frumoase, Primăria e frumoasă”.

Europa Liberă: Care-i secretul?

Varvara Rufandă: „Oamenii sunt muncitori. Am avut câțiva ani de zile primari buni, care au depus muncă și la noi încă e unire și fac treabă oamenii. Nu s-a împrăștiat lumea, depinde totul de primarul satului. Dacă primarul iubește el curățenia în sat, iubesc și oamenii. Dacă pornește el, pornesc și oamenii după dânsul, în centrul satului facem oleacă de curățenie. Cum altfel?”

Europa Liberă: Deseori ieșiți în drum să faceți curățenie?

Varvara Rufandă: „Pe săptămână o dată, de dădăori, mai strângem un bețișor, una, alta, ieșim și facem curățenie. Oleacă dacă ne-ar susține Guvernul, miniștrii cei din Chișinău, că ne răstoarnă cu totul”.

Sărata Galbenă este aşezat de-a lungul unei porţiuni a traseului naţional Chişinău-Cahul, fapt care atrage antreprenorii din localităţile megieşe. Ion Mititelu de 31 de ani, din Caracui, vine la Sărata Galbenă să-şi vândă marfa. Iată de ce:

Ion Mititelu

Ion Mititelu

Ion Mititelu: „E foarte bine organizat, în plus, sunt foarte buni oamenii, țin unul la altul, nu lasă la nevoie unul pe altul. Sunt sate în care locuitorii nu au nevoie unul de celălalt, că e bolnav, adică gândesc așa: să am doar eu, dar restul nimeni. Aici dacă au de făcut ceva, fac împreună. Vedeți, cimitirul e amenajat foarte bine, drumul central e amenajat, piața e deschisă, putem să vindem ceea ce producem. În acest sens de asta suntem în satul vecin și nu la noi, în Caracui. Satul Caracui e într-o parte, nu pentru că e rău, dar e mai într-o parte. În privința asta ședem unde oameni sunt mai mulți și unde trec mai multe mașini”.

Europa Liberă: Ce înseamnă să fii gospodar într-o localitate?

Ion Mititelu: „Un cap de familie, să fie tot la locul lui!”

Europa Liberă: Gospodarul trebuie să își facă curat până la poarta lui...

Ion Mititelu:... „şi după poartă. Dacă în ogradă e curat și după e murdar, nu-i așa de gospodar după cum se numește. Adică, trebuie să fie alături de dânsul curat”.

Călătorii care fac drumul de la Leova spre Chişinău cunosc reţeaua de magazine second-hand din Sărata Galbenă. Oamenilor demult nu le mai este jenă să îşi cumpere haine la mâna a doua. Nadejda Prozorovschi, angajată la grădiniţa din localitate, trecută de 40 de ani, spune că cei mai fideli cumpărători sunt localnicii:

Nadejda Prozorovschi

Nadejda Prozorovschi

Nadejda Prozorovschi: „Se vede că a fost începutul undeva pe aici, pe aproape. Vin, da, într-adevăr vin de la Chișinău aici oamenii. Nu spui că nu au bani, au, dar caută o haină bună, cred că, un material de calitate - tot aici vin să-l cumpere”.

Europa Liberă: Mergeți la magazinele de second hand de aici?

Nadejda Prozorovschi: „Întotdeauna, noi când nu avem bani numai pe aici stăm. Putem găsi o haină mai bună”.

Europa Liberă: Asta e vă mai scoate din nevoi, dați cu un ban mai puțin.

Nadejda Prozorovschi: „Numaidecât!”

Europa Liberă: Care-i secretul unul sat model?

Nadejda Prozorovschi: „Eu mă gândesc că unde e un sat mai mic, oamenii mai bine se știu unul pe altul. Un gospodar poate să fie oricine, să aibă dorință și să poți da un viitor copiilor, ca să-i doară și pe ei inima, oriunde se vor duce să știe că trebuie să se întoarcă înapoi acasă”.

După ce localnicii au tot încercat să mă convingă că au un sat model, au recurs la argumentul imbatabil: Sărata Galbenă este mai veche decât Chişinăul, cu mai bine de o sută de ani…

----------------

Reamintim că „AICI este Europa Liberă” este o campanie a postului de radio Europa Liberă/Libertatea în parteneriat cu Programul comun pentru dezvoltare locală integrată, Progamul ONU pentru dezvoltare Moldova, şi Asociaţia Presei Independente. Partener media - postul de televiziune Canal Regional.

Pentru a afla în ce zi suntem în localitatea Dvs ori pe aproape accesați harta interactivă a comunităților în care vom face tabără pe parcursul unei zile întregi.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG