Linkuri accesibilitate

România: Își recunoaște oare Victor Ponta înfrângerea folosind teoria conspirației?


Premierul român pleacă în vacanță înainte să-și fi rezolvat problemele juridice (probabil covalescent încă?)

A plecat la Istanbul sub pretextul unei operații urgente la menisc, imediat după ce procurorii au anunțat că este inculpat într-un dosar de corupție.

Acum se refugiază în mijlocul familiei, după ce a fost obligat de Partidul Social Democrat să renunțe la funcția de președinte al formațiunii.

Poziția sa de premier devine din ce în ce mai fragilă, pe măsură ce tovarășii săi de drum îl părăsesc și îi cer să subordoneze partidul guvernului.

Premierul nu se mai arată prea interesat de ceea ce se întâmplă în interiorul executivului, cu toate că a făcut un joc aritmetic destul de periculos la rectificarea bugetară, tocmai adoptată la Palatul Victoria.

Pentru a acoperi lipsa unui miliard și jumătate de euro, care potrivit bugetului urmau să vină din fonduri europene și pentru a demonstra că guvernarea lui este pe plus, Victor Ponta a tăiat un miliard 600 de milioane de euro de la capitolul investiții.

Apoi, cu toate că s-a declarat împotriva majorării salariilor demnitarilor, a adoptat această inițiativă în ședință de guvern, astfel ca salariul său și al președintelui să ajungă la cam 3.400 de euro (15.108 lei).

Dar înainte să plece în concediu de odihnă, Ponta a anunțat că va dona majorarea salariului său clubului de baschet Steaua.

Unul dintre liderii sindicali de la Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, spune că oamenii s-au obișnuit ca premierul să-și schimbe părerea repede, dar că „nu e deloc normal ca vârful să aibă salarii ca în țările vest-europene, iar ceilalți să aibă lefuri de 10-15 ori mai mici, deși prețurile sunt uneori mai mari decât în vest”.

Liviu Apostoiu mai spune că intenția lui Ponta de a dona diferența de salariu primită face parte din „glumele și devierile de la subiect” pe care premierul român le face pentru a abate atenția oamenilor de la ceea ce se întâmplă cu adevărat.

Și tot înainte de vacanță, Victor Ponta a dat o explicație lungă, întortocheată și bazată pe teoria conspirației, din care rezultă că eșecul său în politică s-ar datora faptului că în 2012 l-a suspendat pe fostul președinte Traian Băsescu.

A comparat această acțiune de forță cu Revoluția din 1989, în urma căreia a căzut Nicolae Ceaușescu.

E psoibil ca Ponta să-și recunoască indirect înfrângerea, ceea ce ar putea să însemne că el merge mai departe, de fapt, pe un drum despre care știe că este blocat.

Politigraf

XS
SM
MD
LG