Linkuri accesibilitate

Cazul BEM și Banca Națională (Mold-Street).

Editorialistul Petru Bogatu, de la Ziarul Național constată că „frapat de facerea noului Guvern, publicului i-a scăpat un mister de anvergură națională”. Autorul se referă la președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, care, în opinia sa, în tot acest răstimp a strălucit prin absenţă. Un şef de stat stăpânit şi prudent, zgârcit la vorbă şi calculat în acţiuni, este exact ce ne trebuie acum, continuă editorialistul. Însă, notează acesta există însă situaţii când preşedintele republicii este obligat să iasă în faţă, să medieze eventuale discordanţe între formaţiunile politice. Pentru Bogatu este de părere că partidele nu trebuie lăsate de capul lor nici în democraţiile avansate, mai ales în Republica Moldova, unde nu există nici tradiţii şi nici corectitudine politică. „Dacă nu-i preşedinte-jucător, şeful statului, într-o republică parlamentară trebuie să fie un veritabil preşedinte-mediator”, conchide editorialistul.

Într-un comentariu pentru deschide.md, columnistul Iulian Chifu notează că în Republica Moldova, primatul îl au partidele. Atât de puternic încât aproape trimit în derizoriu și formal Constituția. Astfel, continuă autorul, președintele nu e cel care convoacă, când vrea el, partidele pentru a stabili cine este premierul și pentru a-și îndeplini atribuțiile constituționale, ci stă la mâna partidelor pentru a face o asemenea convocare și o nominalizare. Rolul său însă, crede Iulian Chifu e marginal spre decorativ prin alegere, nu prin normă. Referindu-se la formula în care partidele au ajuns la un consens pentru candidatura premierului, autorul constată că oricât ar fi de imperfect sistemul, poate genera reforme economice, independența justiției statul de drept și combaterea corupției până la un anumit nivel. Cu condiția să nu îi afecteze însă pe liderii formali, dar mai ales informali, ai partidelor coaliției.

Jurnaliștii de la portalul Mold-street îl citează pe expertul economic Sveatoslav Mihalache, care amintește că BNM a recunoscut acum trei luni că nu a efectuat evaluarea activelor și pasivelor la cele trei bănci aflate sub administrare special. Expertul se întreabă dacă, între timp, administratorii speciali au efectuat evaluarea și înregistrarea tuturor datoriilor de la cele trei bănci comerciale. Mihalache susține că dacă nu sunt evaluate și înregistrate datoriile băncii comerciale, există posibilitatea să apară noi datorii care vor fi achitate iarăși din buzunarul cetățenilor. Totodată scrie economistul, contrar legii Instituțiilor financiare, Banca de economii a continuat activitatea de atragere a investițiilor, acumulând în ultima perioadă depozite în valoare de 230 de milioane de lei.

XS
SM
MD
LG