Linkuri accesibilitate

Un Guvern-marionetă? (N.Negru/Ziarul Național)


Interesele în afaceri ale familiei Streleț (Ziarul de Gardă).

Pe aşa numita „social media”, adică pe reţele de socializare au apărut deja comentarii în ceea ce priveşte retragerea candidaturii Maii Sandu de la funcţia de premier. Fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţă a scris: „a fost un vis frumos şi o speranţă că se poate şi altfel, oferite de Maia Sandu. N-a fost sa fie acum. dar visul devine realitate odata, daca speranta nu moare”. Analistul politic Petru Bogatu constată şi el pe pagina sa de Facebook că „în tot răul este si un bine. Respingerea candidaturii Maiei Sandu sper să fi spulberat ultimele iluzii. Acum cred că e clar pentru toată lumea cine şi ce hram poartă”.

Editorialistul Ziarului Naţional, Nicolae Negru, constată că, potrivit Acordului Alianţei, în pofida tuturor prevederilor constituţionale, prim ministrul Republicii Moldova „este o piesă, bineînţeles, mai importantă decât miniştrii, dar este o piesă”. Această constatare a fost schiţată înainte de anunţul că Valeriu Streleţ este noul candidat înaintat de PLDM la funcţia de premier. Așadar, a scris Nicolae Negru, vom avea un Guvern-marionetă, care nu se va conduce în activitatea sa de programul de guvernare, acceptat de Legislativ, după cum se stipulează în Constituția Republicii Moldova, ci de agenda stabilită prin consens de Filat, Lupu și Ghimpu. „Din ignoranță sau cinism, liderii AIE numesc acest model de guvernare european. În realitate, ei nu se aproprie, ci se depărtează de practica guvernării comune a două sau mai multe partide, frecventă în Europa, unde divergențele doctrinare și programatice sunt armonizate în cadrul unui program de guvernare și nu se inventează structuri care să substituie Guvernul. Exemplul României ne stă la dispoziție din acest punct de vedere”, notează autorul.

Portalul săptămânalului de investigaţii Ziarul de Gardă notează că Valeriu Streleț, a ajuns în Parlament fiind pe locul șase în lista PLDM, este fondatorul firmei „Bioprotect” SRL, specializată în prestarea serviciilor pentru producătorii agricoli în domeniul livrării produselor fitosanitare. Şi soţia lui Streleţ, Aurelia Braguţa, are interese în business, ea fiind fondatoarea firmelor „Universul Dezvoltării” SRL (100%) şi „Construct Mobil AB”, împreună cu fratele său, Anatolie, care este administrator. Ambele firme sunt înregistrate într-un apartament înscris pe numele soţiei lui Streleţ. Conform datelor de la CÎS, Streleț apare și în calitate de fondator la firma Modus SRL, firmă care nu se regăsește în declarația sa de avere. SRL-ul nu este însă unul activ, iar cel mai probabil, acesta este și motivul pentru care nu a fost declarat de către deputat.

Portalul Anticorupţie.md scrie că sume mari din Fondul de rezervă al Guvernului s-au cheltuit nejustificat în anul 2014. Statul continuă să înregistreze lacune la modul în care sunt cheltuiţi banii din buget, indicatorii de performanţă la acest capitol fiind atinşi pe jumătate anl trecut, arată un studiu al Centrului Expert-Grup. Economistul Iurie Morcotilo constată că „deşi rezervele din acest fond sunt destinate doar pentru situaţii imprevizibile, o bună parte din acestea au fost direcţionate spre călătorii şi alte evenimente care, în mod normal, ar trebui anticipate la început de an. Fondul de rezervă trebuie să fie unul strategic, folosit doar în cazuri excepţionale”, argumentează expertul.

XS
SM
MD
LG