Linkuri accesibilitate

Fatema Sumar: „Sperăm că viitorul guvern va fi dispus să realizeze cele mai necesare reforme, astfel încât să-și recapete încrederea”


Şoseaua Sărăteni-Soroca, reabilitată cu sprijinul Programului Compact

Şoseaua Sărăteni-Soroca, reabilitată cu sprijinul Programului Compact

Directoarea adjunctă a Corporaţiei Provocările Mileniului şi eficienţa banilor cheltuiţi din Moldova

Programul Compact e pe ultima sută de metri. Până acum au fost date în exploatare trei sisteme de irigare renovate din cele zece care fac parte din program. Pentru renovarea acestora au fost investite peste 85 de milioane de dolari în cinci ani ai proiectului. Cu această ocazie, Tamara Grejdeanu a întrebat-o pe Fatema Sumar, vicedirectoarea regională a Corporaţiei Provocările Mileniului (SUA), cât de eficient au fost cheltuiţi aceşti bani şi în ce condiţii ar putea fi negociat un nou program Compact:

Fatema Sumar: „Statele Unite sunt foarte mulțumite de acest parteneriat cu oamenii și guvernul Republicii Moldova, care a implementat programul Compact. Avem aici o strânsă relație de parteneriat cu colegii noștri, în special cu echipa Provocările Mileniului și cu liderul programului Valentina Badrajan. Suntem mulțumiți că implementarea unui asemenea program complex și complicat va ajuta la transformarea rețelelor de transportare și irigare aici în Moldova. Dacă oamenii din Moldova și guvernul vor fi capabili să utilizeze eficient investițiile care au fost făcute de Corporația Provocările Mileniului, acest lucru va putea stimula o creștere economică durabilă. Deci, nevoia de susținere și menținerea a acestor investiții va fi critică în următoarele luni și ani, după ce se termină programul Compact”.

Europa Liberă: Programul Compact a intrat pe ultima sută de metri, în ce condiții ar putea fi discutat sau negociat un nou program Compact, ce responsabilități ar trebui să își asume autoritățile?

Fatema Sumar: „Pentru toate țările care sunt interesate să fie selectate pentru programul Compact, fie că este primul sau al doilea, Corporația Provocările Mileniului aplică aceleași criterii foarte stricte. Aceste criterii sunt investiții importante, repere importante pe care le căutăm, așa ca democrație în guvernare, investiții în oameni, în economie. De exemplu, controlul corupției este unul din principalii indicatori pe care fiecare țară trebuie să-l depășească. Republica Moldova își poate aprecia eligibilitatea după aşa-numita ,,carte de scor” pe care o vom publica în această toamnă, va vedea unde se poziționează la indicatorii pe care Corporația Provocările Mileniului îi utilizează pentru a stabili eligibilitatea pentru programele sale de asistență, și va putea lua măsurile necesare pentru a-și consolida poziția.”

Europa Liberă: Actualmente, având în vedere situația politică și economică din Republica Moldova, faptul că mai mulți donatori și-au suspendat finanțarea, multă lume se îndoiește de faptul că noi finanțări ar putea să ajungă în Republica Moldova? Cum poate fi schimbată această percepție?

Fatema Sumar

Fatema Sumar

Fatema Sumar: „Sunt mai mulți pași de făcut, este un drum greu înainte care trebuie parcurs, timp în care guvernul trebuie să implementeze reforme serioase care sunt necesare pentru a redobândi încrederea investitorilor internaționali în Republica Moldova. Sperăm că viitorul guvern va fi dispus să realizeze cele mai necesare reforme, astfel încât să-și recapete încrederea. Desigur, abordarea situațiilor precum scandalul din sistemul bancar și a altor probleme va fi foarte importantă, va reprezenta un semnal că lucrurile evoluează. De asemenea, ne vom uita la problemele legate de corupție, asigurându-ne că guvernul face pași concreți și reforme dure, dar necesare pentru a obține un progres real în controlul corupției.”

De asemenea, ne vom uita la problemele legate de corupție, asigurându-ne că guvernul face pași concreți și reforme dure...

Europa Liberă: Revenind la realizările programului Compact din ultimii cinci ani, fermierii și-au schimbat viziunea asupra investițiilor pe care trebuie să le facă?

Fatema Sumar: „Noi sperăm că fermierii și alți membri ai comunităților sunt mândri de munca pe care au făcut-o, deoarece parteneriatul dintre ei reprezintă un succes. Fermierii, agenții economici locali acum au oportunitatea de a valorifica investițiile făcute, trecând la o agricultură performantă. Acest lucru înseamnă să fie făcute în continuare investițiile necesare, asta înseamnă să fie făcuți pașii necesari pentru a comercializa produsele. De asemenea, trebuie făcute reformele indicate pentru a menține progresul. Este o mare oportunitate pentru a ajunge la transformarea economiei locale, ca să existe conexiune, să se valorifice produsele autohtone în diverse regiuni şi pe diverse pieţe unde există o nişă şi cerere aparte pentru produsele locale şi care pot concura pe piaţa internațională. Prin urmare, oportunitățile sunt aici, și combinate cu pașii făcuți de autorități, mă refer la stabilitatea politică şi reforme, toate reprezintă o bună oportunitate pentru a spori economia Moldovei. Bineînțeles, este o muncă grea înainte.”

Europa Liberă: Pe lângă investiții, pentru punerea pe roate a acestui program a fost nevoi și de modificări legislative. Cât de cooperante au fost autoritățile în acest sens?

Fatema Sumar: „Pe lângă investițiile pe care le-a făcut Corporația Provocările Mileniului în sistemele de irigare, agricultură, rețele de drumuri, pentru ca

Noi credem că doar investițiile în infrastructură nu vor avea succes, ele trebuie să fie susținute de reforme politice, acest lucru l-am urmărit în Moldova, de asta și Programul Compact este un succes....

aceste investiții să funcționeze, de multe ori a fost nevoie de reforme semnificative. De exemplu, pe partea de irigare, de parlament a trecut legea apelor și legea cu privire la asociațiile utilizatorilor de apă. Aceasta va ajuta ca Asociațiile locale să își asume condițiile în care pot fi utilizatori ai sistemului, asumând-și în același timp responsabilitatea pentru gestionarea corectă a acestei resurse. Noi credem că doar investițiile în infrastructură nu vor avea succes, ele trebuie să fie susținute de reforme politice, acest lucru l-am urmărit în Moldova, de asta și Programul Compact este un succes.”

Europa Liberă: La final de program, ce învățăminte ar fi pentru cei care au fost implicați în realizarea programului?

Fatema Sumar: „Dacă vă gândiți să reduceți sărăcia, să existe rețele economice sustenabile, inițiativa trebuie să fie preluată de stat mai departe, acesta este modelul Corporației Provocările Mileniului. Cred că un din lecțiile învățate aici în Moldova este importanța unei conduceri puternice, să existe o echipă puternică care să pună în practică proiectul. Este necesară și susținerea din partea membrilor guvernului, a societății civile, a sectorului privat. Totodată, trebuie să existe o viziune clară despre scopul pe care încercați să-l atingeți alături de Corporația Provocările Mileniului, astfel încât investițiile realizate să fie sustenabile. Asta este ceea ce vom cere și vom căuta de la partenerii noștri din Republica Moldova.”

XS
SM
MD
LG