Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.

La Chișinău, liderii proaspăt constituitei Alianțe pentru Integrare Europeană 3 sunt așteptați să continue consultările în privința formării noului guvern.

Reprezentanții mai multor organizații ale societății civile au anunțat o conferință de presă pentru a-și exprima atitudinea față de noua majoritate parlamentară.

La poligonul Brigăzii de infanterie motorizată „Moldova”, din apropiere de Bălți, continuă aplicațiile militare multinaționale „Efort comun 2015”.

La Coșnița, sat de pe malul stâng al Nistrului aflat sub administrația Chișinăului, este lansat sistemul de irigare reabilitat în cadrul Programului Compact finanțat de guvernul american.

La Atena sunt așteptate primele convorbiri între creditori și guvernul grec asupra noului pachet de ajutoare pentru Grecia de 86 de miliarde de euro.

Președintele american Barack Obama este așteptat în Kenya în prima sa vizită ca președinte al Statelor Unite în țara de origine a tatălui său.

Istanbulul găzduiește un forum politic, economic și de afaceri Euro-Asia.

XS
SM
MD
LG