Linkuri accesibilitate

Se practică abundent o retorică a violenței verbale, cuvântul trebuie să lovească precum pumnul, se urmărește des-ființarea, aneantizarea adversarului, spre bucuria galeriei...

Refuzul președintelui Iohannis de a promulga codul fiscal a agitat din nou apele, și așa tulburi, ale vieții politice românești. În definitiv, argumentele președinției, așa cum au fost ele prezentate de consilierul pe probleme economice, merită să fie luate în seamă. E vorba, în esență, de faptul că relaxarea fiscală preconizată de guvern ar trebui însoțită de măsuri care să împiedice creșterea deficitului bugetar. Altfel, președintele nu a spus că ar trebui respinsă ideea scăderii TVA sau aceea a suprimării unor taxe și impozite.

Ce am avut însă în locul unei discuții serioase? Am avut, mai întâi, o ieșire violentă a premierului Victor Ponta, care a reluat mai vechiul refren cu dușmanii, din interior și din exterior, care vor răul României. Insinuările abia voalate ale prim-ministrului ne-au adus aminte de atacurile abjecte din timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale. Fără reținere s-a exprimat Victor Ponta și în ce privește opoziția, Partidul Național Liberal primind grațioasa etichetă de „partid de moluște”.Și cum tonul face muzica, în același registru au cuvântat și alți lideri social-democrați, Rovana Plumb spre exemplu, ca nu cumva să rămână mai prejos decât șeful lor. Toate astea spre satisfacția și stimularea chibiților de pe margine, cum ar fi fostul președinte Traian Băsescu, prompt în a trimite lovituri în toate direcțiile.

Sigur, fiecare tabără are partea ei de vină. Dl Iohannis și-a expus prea abrupt punctul de vedere, determinându-ne să constatăm, o dată în plus, că există, la nivelul președinției, un alarmant deficit de comunicare. Liberalii, după ce votaseră în parlament codul fiscal, s-au trezit într-o poziție extrem de delicată: ei sunt nevoiți să-i dea dreptate președintelui dar, în același timp, nu au cum să justifice lipsa lor de reacție în timpul dezbaterilor din parlament. În fine, social-democrații mizează pe un discurs populist, încercând prin toate mijloacele să câștige bunăvoința electoratului în perspectiva alegerilor de anul viitor, făcând prin urmare tot felul de promisiuni, inclusiv măriri spectaculoase ale salariilor funcționarilor, medicilor și profesorilor, fără a indica, nici de data aceasta, care sunt resursele bugetare.

Discuțiile sunt, așadar, înlocuite de invective, dezbaterile – de insulte și calomnii. Se practică abundent o retorică a violenței verbale, cuvântul trebuie să lovească precum pumnul, se urmărește des-ființarea, aneantizarea adversarului, spre bucuria galeriei care exultă, precum odinioară publicul din arenele romane la vederea sângelui. Ne lipsește, grav handicap, o civilizație a dialogului. Trăim în schimb, euforic, într-o „civilizație a spectacolului”, ca să reiau titlul unui volum de eseuri al lui Mario Vargas Llosa. Și, adaug, a spectacolului de prost-gust.

XS
SM
MD
LG