Linkuri accesibilitate

Un activist moldovean şi experiența unei călătorii în estul separatist al Ucrainei


(Foto: Valentin Bălan)

(Foto: Valentin Bălan)

În dialog cu Valentin Bălan, președintele Asociației Profesioniștilor în Comunicare și Relații Publice.

Valentin Bălan este președintele Asociației Profesioniștilor în Comunicare și Relații Publice, o organizație neguvernamentală. A petrecut recent o săptămână în zona conflictului separatist din estul Ucrainei, în două orașe aflate sub controlul trupelor guvernamentale, vizitând și teritoriul sub control separatist. La întoarcere a vorbit într-un interviu acordat Europei Libere despre paralelele între strategia Chișinăului în conflictul transnistrean și cea aleasă de autoritățile ucrainene în conflictul din Donbas.

Europa Liberă: Veniţi chiar acum din zona de conflict. Vreau să vă întreb despre ideea transnistrizării Ucrainei. Mai rămâne a fi o idee viabilă, din moment ce există aceste focare de instabilitate în estul Ucrainei? Şi există aceste paralele între ceea ce s-a întâmplat la Nistru în ’92 şi ceea ce se întâmplă acum în estul Ucrainei?

Valentin Bălan: „Categoric, ca să facem cu adevărat paralele, dar şi să vedem ce învăţăminte pot trage ei de la noi şi, corespunzător, neapărat noi de la ei. Pentru că ei au abordat un pic altă cale, calea activă. Adică să lupte până la urmă, fără a permite îngheţarea conflictului. Pentru că îngheţarea conflictului, am văzut, în Republica Moldova s-a soldat cu naşterea unei noi generaţii care nu ştie ce a fost în ’92 şi, până la urmă, Republica Moldova este o ţară duşmănoasă pentru ei, fără să-şi dea seama de ce se întâmplă lucrul acesta sau de ce este duşmănoasă.”

Europa Liberă: Pentru generaţia tânără din stânga Nistrului.

Valentin Bălan: „Exact. Şi e o mare scăpare. Dacă atunci nu se foloseau acele instrumente care se folosesc acum masiv, zic de războiul informaţional, atunci abia-abia se proba, se încerca, apoi în estul Ucrainei e o gravă problemă. Pentru că e destul o persoană să se afle o săptămână acolo şi i se schimbă complet mentalitatea şi viziunea.”

Europa Liberă: Dumneavoastră v-aţi aflat o săptămână acolo. Ce aţi înţeles din realităţile pe care le atestă astăzi această regiune?

Valentin Bălan: „Ucraina se află într-o situaţie foarte gravă. Mă refer în special la zona din Donbas, unde se petrec acum luptele. De ce zic complicată? Pentru că ei au de gând la 25 octombrie să petreacă alegerile locale. Şi eu am impresia că ei au de gând să calce pe aceeaşi greblă pe care am călcat-o şi noi, neavând acces la informaţie veridică în limba română sau la canalele locale de limbă rusă, să înţeleagă ce înseamnă Uniunea Europeană. Deci, corespunzător, acolo nu are acces lumea şi atunci ei îi pierd.

Am avut posibilitatea să particip la sărbătorirea unui an de la eliberarea oraşului Slaveansk şi Kramatorsk. Localnicii îmi spuneau că momentul alegerilor este pierdut. Dacă imediat, într-o lună după eliberare, era un spirit patriotic foarte dezvoltat, era un avânt de a schimba ceva, de a face ceva, acum iarăşi încep a-şi ridica capetele forţele ostile. La acel concert, manifestaţie, care a fost, de exemplu, în Kramatorsk, seara a ieşit primarul interimar de acolo, o doamnă care a început imediat să fie şuierată. Şuierată pentru că ea a fost persoana care i-a întâlnit cu pâine şi sare pe ocupanţi, pe acei separatişti, ea a fost persoana care i-a ajutat în construcţia baricadelor cu tot genul de resurse materiale, inclusiv, de unde să le aducă şi cum să le instaleze ca să poată fi. Şi acum este în continuare la putere, este primar interimar.

Spuneam că statul ucrainean vrea să facă alegeri, probabil, ca să-i schimbe pe aceştia foşti. Dar dacă un pic mai devreme ei nu se auzeau, nu se vedeau, acum ei din nou încep a repartiza, era o chestie chiar urâtă de tot, repartizau panglici tricolore ruseşti pe străzi. Adică în zona care a fost numai-numai eliberată. Şi atunci ei au şansa, ca Republica Moldova, să scape Bălţiul, să scape Orheiul, să scape Găgăuzia, practic îi paşte aceeaşi greblă ca pe noi.”

Europa Liberă: Vreau să vă întreb despre duşmănia dintre băştinaşi şi rusofoni. Prăpastia e mare?

Valentin Bălan: „Am avut posibilitatea să călătoresc din Donbas până în Kiev, Odesa şi spre Chişinău. Cu oricine vorbeşti, indiferent de limbă, îţi răspunde în limba în care te adresezi. Eu vorbeam rusa, pentru că ucraineana o înţeleg foarte bine, dar nu o

Limba este o problemă inventată. Nu există problema limbii ruse în Ucraina...

pot vorbi. Şi atunci îmi răspunde oricare în limba rusă. Acelaşi lucru s-a întâmplat când am venit în Kiev, despre care mass-media rusească zice că e cuibul duşmanilor.

Am venit acolo şi nu ştiam cum să ajung unde îmi trebuia mie la hotel. Toată lumea din start, când mă salutam, îmi răspundea în ucraineană. Mai departe, când mă adresam în rusă, îmi explicau, chiar m-au dus de mână concret unde i-am rugat. Nicio problemă absolut. Limba este o problemă inventată. Nu există problema limbii ruse în Ucraina.”

Europa Liberă: Deci, e tolerată situaţia lingvistică?

Valentin Bălan: „Nu tolerată, chiar este o atitudine mai specială a vorbitorilor de limbă ucraineană faţă de cei de limba rusă ca să-şi dea seama că, de fapt, ei sunt prieteni, sunt concetăţeni şi categoric nu se duşmănesc.”

Europa Liberă: Dar cum se răsfrânge această relaţie antagonistă dintre Kiev şi Moscova asupra localnicilor?

Valentin Bălan: „Conflictul acesta sângeros, în special în partea estică, este sângeros în continuare. Dar sângele apă nu se face. Dacă ai rude 90% dincolo de graniţă, în Rusia, rămâi un pic implicat în acea atmosferă rusească de acolo. Ei greu se dau.

Acelaşi lucru cum se întâmpla în Transnistria, când la televizor li se spune: Chişinăul organizează Transnistriei blocadă economică şi toată lume se repede în magazine, să vadă, să cumpere din ultimele produse, ce a mai rămas şi vede că magazinele sunt pline, dar la televizor li s-a spus că e foamete.

Acelaşi lucru se întâmplă acolo, lumea mai mult crede urechilor decât ceea ce vede cu ochii. E nevoie de timp, pentru că propaganda este foarte fin făcută de către mass-media rusească şi lumea este dusă în eroare foarte-foarte dur.”

Europa Liberă: Tehnică militară se vede pe străzi? Lumea se teme de automatul Kalaşnikov? Cum e?

Valentin Bălan: „Bună întrebare. De exemplu, pe data de 5 iulie, când s-a sărbătorit un an de zile, voluntarii au adunat bani şi au ridicat o piatră comemorativă eroilor care au apărat oraşul, a acelor militari care s-au trezit cu automatul Kalaşnikov contra coloanei de tancuri, practic ei nu aveau nicio altă armă. Au murit oameni. Şi atunci dacă monumentul acesta, piatra, a fost instalată de cu seară, a doua zi dimineaţă, când trebuia să fie, la orele 10.00, deschiderea, pentru că eram în preajmă întruna, organizatorii, către mine, au sunat la unitatea militară şi au rugat să vină geniştii să verifice încă o dată tot perimetrul.

Era în afara oraşului, între Kramatorsk şi Slaveansk, drumul acesta a fost închis pe o lungime de un kilometru pe stânga şi pe dreapta. Lume cu adevărat înarmată, doi-trei militari înarmaţi la 15-20 de metri pătraţi, pentru că e război acolo. Dar, totodată, am întrebat localnicii în oraş: „Nu vă e frică de oamenii înarmaţi în oraş?”. Mie îmi zic: „Nu ne e frică. Ba invers”. Ei, când văd militarul alături, cred că sunt în siguranţă, sunt în pace. Pentru că atunci când nu sunt militarii alături, ei nu ştiu de unde, la ce să se aştepte, acte teroriste sau nevoi. Am văzut şi blindate în oraşe, blindate unde copiii agăţau pe ele propriile desene de pace – soare, mama, tata, Ucraina, „Єдина Україна” – fotografii, desene lipite de toate blindatele.”

Europa Liberă: Şi se vede finalitatea acestei confruntări de proporţii, de durată dintre Ucraina şi Rusia în această zonă de conflict? Ce crede lumea despre viitorul acestor oraşe?

Valentin Bălan: „Îmi este greu să zic. Pentru că dacă m-aţi întreba dacă văd eu finalitatea rezolvării transnistrene, ar fi la greu să răspund. Este greu pentru că în Ucraina este tocmai faza activă, când zilnic mor oameni şi practic ei cunosc cine moare, îi știu pe nume. Altceva că ei nu prea discută nominal, ei vorbesc întruna pe porecle, altfel spus în rusă, alias „позывные”, ei nu se ştiu pe nume. E o chestie de secret, de securitate.”

Europa Liberă: Frica e mare?

Valentin Bălan: „Frica e mare. Pentru că au ieşit în aşa-numitul marş al păcii în jur de cinci mii de oameni, toţi cu drapele, toţi cu panglici în piept, cu coroniţe fetele. Eu filmam, mi-am pus în piept panglica mea, tricolorul meu de acasă, pentru că vroiam să mă asociez cu ei, cu libertatea, şi vroiam să arăt că îi susţin.

Multă lume nu cunoştea care este simbolul acesta, al cărei ţări. Îi filmam dintr-o parte. Ei treceau pe lângă mine şi cu coada ochiului observam că se întorc şi mă privesc, şi mă comentează. Ei nu erau siguri cine sunt eu. Şi atunci mi-am dat seama că mulţi dintre ei chiar îşi acopereau faţa când îi filmam. Mi-am dat seama că există frica. În sfârşit cineva mă întreabă: „Dumneata eşti din Germania?”. Îi spun că nu sunt din Germania, sunt din Republica Moldova. Şi ei îmi spun: „Cunoaştem. Voi aveţi Donbasul vostru. Voi aveţi Transnistria”. În sfârşit conştientizează că acel „русский мир” pe care îl susţineau ei, Ucraina în 1992, acum a venit la ei acasă. Şi ei conştientizează că noi suntem, de fapt, parteneri la aceeaşi suferinţă.”

Europa Liberă: Şi cine şi cum aduce pacea în estul Ucrainei?

Valentin Bălan: „Începusem un pic mai devreme să vorbesc despre acea administraţie interimară, care din nou ridică capul.”

Europa Liberă: Vorbim la nivel geopolitic, geostrategic, aceştia sunt termenii despre care se discută astăzi, şi această speranţă de a fi instaurată pacea.

Valentin Bălan: „Spuneam un pic mai devreme că este devreme să facă alegerile în zonele acelea, este foarte bine să fie totuşi persoanele, chiar la nivel de primar, numite de Kiev. Pentru că acele persoane care au susţinut regimul separatist, care au fost, în mare parte, membri ai Partidului Regiunilor al lui Ianukovici, acum masiv trec în blocul lui Poroşenko. Adică sunt acei oportunişti care îşi schimbă discursurile, îşi schimbă sloganele şi imediat devin patrioţi. Lumea strigă să-i dea jos, dar până la urmă, stomacul votează. Şi e mare frică la patrioţi ca să nu ajungă tot ei mai departe să-i conducă.

Dar dacă vorbim despre aspectul geopolitic, se simte ajutorul, se simte susţinerea, susţinerea morală, pentru că, dacă Kievul nu ajunge să-i ajute fizic, există acei voluntari, care mână de la mână adună, în mare parte sunt businessmenii locali, care cumpără orice de prin magazine, aduc chiar şi din Kiev îmbrăcăminte pentru a-i ajuta pe voluntari.

Când era război, era faza activă tocmai în oraşele acestea, bieţii militari sau voluntari se întindeau ca râmele pe asfalt, aşa îmi spuneau ei, pentru a sorbi, a linge apa de pe asfalt. Ei nu aveau nici mâncare, nici apă, elementar era sete şi foamete, categoric. Acum, spuneam eu despre ajutoarele din Occident, văzusem armata regulată ucraineană, dar cu uniforme diferite, pe acele uniforme era şi drapelul Statelor Unite ale Americii, şi drapelul Canadei, şi drapelul Germaniei.”

Europa Liberă: Şi al Rusiei?

Valentin Bălan: „Al Rusiei nu am văzut. Este îmbrăcăminte second hand, luată la a doua mână, de undeva cumpărată şi adusă aici. Practic ei nici nu le-au scos. Într-un fel e iarăşi o modalitate de a se lăuda, de a se mândri că sunt susţinuţi de Occident. Spuneam despre Rusia. Nu sunt drapele, nu sunt monumente de ale lui Lenin în pieţele centrale, cum ar fi la noi Piaţa Marii Adunări Naţionale, la fel şi ei aveau câte un Lenin în centru. A fost doborât. La început era colorat în îmbrăcăminte galbenă, albă, albastră. Pe urmă a fost doborât complet şi au făcut expoziţie în jur – poze cum a fost oraşul până, cum este oraşul acum, după ce a fost eliberat. Practic, suflul rusesc nu se mai simte, deşi în rusă se vorbeşte, pentru că sunt zone ruseşti.”

Europa Liberă: Dar setea de a fi victorioşi unde e mai mare? La partea ucraineană sau partea rusă?

Valentin Bălan: „Am încercat să fiu mai modest şi mai tăcut în partea rusă, pentru că niciodată nu ştii cu cine discuţi şi ce discuţi. Aveam şi nişte flăcăi care tot timpul erau de gardă lângă mine, dar niciodată nu ştiai unde te manifeşti şi unde poţi să scapi o vorbă. Pentru că, elementar, lumea sărbătorea eliberarea, de exemplu, dar te poţi trezi cu un ameţit deasupra ta. Pentru că nu ştii ce zace în sufletul lui şi i se descătuşează la alcool.

Dar spuneam că partea ucraineană a depăşit momentul fricii. Mă refer la soldaţi, mă refer la voluntari. Au depăşit momentul fricii şi în cazul lor libertatea necesită, până la urmă, o botezare cu sânge. În ei apare ucrainismul, în ei apare patriotismul, ceea ce nouă deja ne devine străin, ceea ce am avut noi poate în ’89, ’91, ’92, ’93.

Acum noi am uitat, ne-am înglodat în materialism şi în problemele cotidiene. Acolo nu, acolo este totul foarte-foarte acut, doare. Un lucru care m-a mirat a fost când prima dată în viaţă am sărbătorit la masă, într-o familie, Ziua Victoriei, ridicau pahare şi spuneau: „Выпьем за победу”. Taie urechea când aud „Выпьем за победу”, pentru că pentru mine „победа” era tot timpul 9 mai. Acum ei sărbătoreau la masă şi toate toasturile, vorbesc de partea ucraineană controlată de ucraineni, încep cu „Să bem pentru pace”. Toată lumea serveşte la masă primul toast pentru pace, cu adevărat pentru ei pacea acum devine nu un cuvânt banal, este un lucru foarte-foarte important.”

XS
SM
MD
LG