Linkuri accesibilitate

Liderii PLDM, PD și PL continuă negocierile în vederea formării noului guvern


Liderii celor trei partide declarate pro-europene, Partidul Liberal Democrat, Partidul Democrat şi Partidul Liberal au continuat astăzi negocierile în spatele ușilor închise, în vederea formării unei noi majorități parlamentare. Liderul democrat Marian Lupu a declarat ulterior că un nou acord de colaborare ar putea fi semnat până la sfîrșitul săptămânii. Mihai Ghimpu, liderul PL, a explicat că ministerele se vor împărți între cele cele trei partide proportional cu rezultatul obținut la ultimele alegeri generale. Liderul PLDM, Vlad Filat, s-a declarat, deasemeni, optimist dar a făcut precizarea, citat de Unimedia, că: „Noi nu vom partaja ministerele, dar responsabilitățile pe domenii”.

Ascultă podcasturile Europei Libere

Previous Next

XS
SM
MD
LG