Linkuri accesibilitate

O imersiune înspăimântătoare într-un spectacol de varietăți sinistre…

Motto:

- Mihail Afanasievici Bulgakov?

- Da.

- Tovarăşul Stalin vrea să vă vorbească.

- Ce? Stalin? Stalin?

Acestea fiind zise, se auzi o voce cu un pronunţat accent georgian:

- Da, vă vorbeşte tovarăşul Stalin. Bună ziua, tovarăşe Bulgakov.

Vizitarea Muzeului Stalin din orașul de baștină al lui Iosif Vissarionovici pare sinonimă cu o imersiune înspăimântătoare într-un spectacol de varietăți sinistre din care lipsesc, probabil, doar Behemoth și asasinul Azazello. Ghidul (ce pare) teleghidat începe să-și recite discursul cu o cadență mai mare ca a ploii reci de afară. Trandafirii însângerați ce împrejmuiesc în curte statuia genialissimului generalissim își pleacă și ei căpățânile la auzul atât de multor fapte epopeice ale fostului seminarist...

Îmi aduc aminte că prin 2002, jurnalistul Douglas Birch de la „The Baltimore Sun” scria un articol ce se intitula „Acasă, Stalin este încă erou”, observând foarte onest că localnicii „își iubesc shashlikul... și fiul favorit”. Așadar, mâncarea și „chipul cioplit”, două nevoi de bază dintr-un organism care nu încetează să evite confruntarea cu trecutul. Gori este un astfel de pământ al unei amnezii asumate cu un fel de mândrie specific gruzină, iar Muzeul dedicat lui Koba, piesa de rezistență din armura stafiei care încă bântuie Transcaucazia.

Interesant este și faptul că în timpul perioadei marcate de perestroika, Muzeul Stalin fusese închis pentru că se încerca echilibrarea unei narațiuni istorice despre „fiul din Gori”. Dar, după destrămarea imperiului sovietic, acesta a fost redeschis, omițând însă orice referire directă la epoca represiunii...

Sigur, Gori și muzeul nu se mai confruntă astăzi cu valurile de sovietici veniți să ia lumină, ci, mai degrabă, cu nevoia de a valorifica un trecut selectiv. Principala atracție a orașului aflat la o oră de Tbilisi rămâne acest muzeu atipic - un adevărat țarc al diavolului. Pare o mare insectă veninoasă prinsă într-un chihlimbar în care au încremenit, pe post de cap, torace, abdomen și picioare, portrete gigant ale lui Djugașvili, masca lui mortuară, banalele cadouri primite din diverse colțuri ale lumii, și multe alte simboluri ale perioadei staliniste. Totul, învelit cumsecade în prime pagini din Pravda și tapiserii de un kitsch aproape sadic, ca un salam de contrabandă istorică din care urmașii lui Djugașvili se înfruptă cu nedisimulată mândrie. Istoria pe care o văd ei este una eminamente paralelă: este istoria Partidului până la Raportul Secret, este istoria romanțată a Diavolului și a alaiului său. Până și bulevardul principal din Gori, denumit, cum altfel, „Stalin”, fusese mult timp dominat de statuia gigant a plăieșului de la Kremlin, îndepărtată abia în 2010 de către guvernul pro-occidental al lui Mihail Saakashvili. Decizia a nemulțumit multă lume în Gori, iar astăzi, o altă statuie a lui Stalin tronează, cum spuneam, direct în curtea muzeului. Viața politică a trupului mort, spre a parafraza titlul unei cărți celebre, depinde în continuare de succedările de partide din capitala Georgiei.

Faptul că cele mai multe sondaje de opinie indică aproape jumătate din populația georgiană sedusă de o narațiune favorabilă fostului dictator este elocvent pentru nevoia confruntării cu trecutul în această țară (nemaipunând Rusia și alte state din fostul Bloc sovietic). Populația nu știe exact cine a fost Stalin și ce a determinat el, iar asemenea atitudini pot fi explicate, dar nu scuzate. Paradoxul georgian se prezintă, prin urmare, astfel: populația dorește în marea ei majoritate democrație, libertate, etc., dar, aceeași populație pare cufundată într-un tip de gândire patriotică primitivă. Cu alte cuvinte, fraza „cineva a fost faimos și acest cineva este georgian” pare a fi suficientă pentru a perpetua falsitatea istorică.

În întreg muzeul există doar o mică încăpere, la subsol, unde schimbarea de paradigmă, inspirată de câteva autorități pasagere, se chinuie să-și facă loc aidoma igrasiei. Aici și doar aici pot fi văzute câteva nume de victime ale represiunii staliniste. În rest, grandoare și stupoare... cel puțin pentru vizitatorul ne-georgian. Scuza interesului turistic este și ea extrem de problematică.

Tot în cadrul muzeului sunt expuse o copie după casa copilăriei, mărime naturală, și trenul personal blindat al dictatorului. La magazinul de suveniruri pot fi cumpărate busturi în miniatură, vederi, insigne, brichete, etc., toate marcate de figura celui mai iubit fiu al orașului.

Se spune adesea că subiecții variilor cărți-biografii și-au format personalitățile, inclusiv concepția despre autoritate, în copilărie, în familie, etc. Dar, așa cum remarca și reputatul istoric Stephen Kotkin într-un articol recent din „New York Review of Books”, nu Gori („deal”, în trad.) trebuie urcat pentru a avea o perspectivă mai amplă asupra uneia din cele mai sângeroase personalități ale secolului XX. În fond, menșevicii georgieni, mulți dintre ei, au „izvorât” din același seminar ca și Djugașvili. Personalitatea lui Stalin, așa cum a fost ea, rămâne rezultatul politicii, cu tot ce a însemnat aceasta în epocă: lupte intestine, ideologie, fanatism, partid unic, ș.a.m.d. I-a luat lui Stalin ani de zile să se descotorosească de Troțki, iar bătălia aceasta de uzură a avut cu siguranță un impact mai mare ca orașul natal (și nădufurile copilăriei) în călirea sa caracterologică. Tot astfel, i-a trebuit la fel de multă energie să se lupte cu presupus dictatul Testament al lui Lenin ce nu-i părea favorabil, pentru ca la final să nu mai aibă încredere în nimeni. În acest context, ceea ce oferă Gori și muzeul ca notă explicativă a unei personalități istorice este de fapt eșecul unei societăți de a-și terapeutiza demonii și obsesiile. Când cineva pășește astăzi în Gori și dă ochii cu acest bulversant complex muzeal se întreabă mai cu seamă nu cum anume a fost Stalin, ci de ce continuă să fie perceput în infailibilitatea sa cultică. Pe marmura deprimantului palat neo-renascentist din micul oraș gruzin se aud astfel pașii unui trecut care nu mai bântuie nici măcar prezentul, ci direct viitorul. La Gori, Diavolul este într-adevăr și confortabil la el acasă...

XS
SM
MD
LG