Linkuri accesibilitate

Statele Unite pregătesc un proiect de rezoluție ONU conținând detaliile acordului nuclear cu Iranul


Surse diplomatice spun că Statele Unite pregătesc un proiect de rezoluție ONU conținând detaliile acordului nuclear cu Iranul încheiat marți. Rezoluția care urmează a fi prezentată astăzi la Consiliul de Securitate de către ambasadoarea americană, Samantha Power va înlocui actualul cadru de sancțiuni anti-iraniene. Ea are deja susținerea membrilor cu drept de veto ai Consiliului de Securitate, care au luat parte la negocierle cu Iranul încheiate la 14 iunie la Viena, anume Marea Britane, Germania, Franța, China, Rusia și Statele Unite. Președintele american Barack Obama a vorbit la telefon cu premierul israelian Benjamin Netanyahu și i-a dat noi asigurări despre angajamentul Statelor Unite să apere securitatea Israelului. Netanyahu spune că acordul nuclear cu Iranul care prevede limitarea activităților nucleare iraniene în schimbul relaxării sancțiunilor este „o greșeală gravă de proporții istorice”, dar alți lideri internaționali și-au exprimat speranța că acordul va avea efecte pozitive.

XS
SM
MD
LG