Linkuri accesibilitate

Marș al activiștilor unioniști între Piața Universității și Palatul Parlamentului la București


Activiști de pe ambele maluri ale Prutului au scandat lozinci în sprijinul unirii Moldovei cu România în Piața Universității din București, după care s-au îndreptat în marș spre Palatul Parlamentului. Presa estimează numărul participanților la peste 2000. Manifestația din capitala română încununează o serie de demonstrații începute ieri la Ungheni, unde activiști veniți pe jos de la Chișinău au refăcut „Podul de flori”, adică primele întâlniri în masă ale oamenilor de la granița moldo-română, în anii 1990 ai secolului trecut. Organizatorii manifestării unioniste de astăzi de la București sperau să fie primiți de președintele român Klaus Iohannis, care însă s-a scuzat din motive de agendă oficială, declarându-se într-o postare pe Facebook „foarte impresionat” de eforturile tinerilor unioniști.

XS
SM
MD
LG