Linkuri accesibilitate

Victor Parlicov: În țara asta a noastră, singurele reforme care se adoptă se fac sub presiunea banilor externi


Fostul director al Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică, expert la IDIS „Viitorul”, în dialog cu Lina Grâu.

Grupul Gas Natural Fenosa, cel mai mare distribuitor de energie electrică din Republica Moldova, care acoperă circa 70% din teritoriul acesteia, susţine că a intrat în datorii faţă de furnizorul Centrala de la Cuciurgan, controlată de grupul rus Inter RAO EES. În consecinţă, de la începutul acestei luni, o mare parte a localităților din R.Moldova riscă să rămână în întuneric. Săptămâna trecută, Parlamentul a organizat audieri în problema securităţii energetice a ţării, iar directorul Agenţiei Naţionale pentru Reglementări în Energetică (ANRE), Sergiu Ciobanu, a declarat că instituția urmează să examineze cererile parvenite de la operatorii care furnizează energia electrică, dar nu va accepta majorarea prețului. Potrivit lui, mai mulți operatori de pe piață au solicitat în luna martie o majorare cu 60%, lucru care nu se justifică. Între timp, Comunitatea Energetică Europeană, organizație din care face parte şi R. Moldova începând cu anul 2009, şi-a exprimat îngrijorarea că ANRE amână să stabilească un tarif de distribuție a energiei electrice, încălcând astfel angajamentele asumate de Moldova în fața partenerilor internaționali şi lăsând loc de suspiciuni că nu și-ar dori reformarea sectorului energetic.

Victor Parlicov

Victor Parlicov

Victor Parlicov: „În primul rând, trebuie să ajungem la sursa problemei. Toate discuțiile care se fac acum despre tarife sunt consecințe ale situației create în țară. Acum suntem la conferința „Macro-2015”. Deși genericul conferinței este stabilitatea socială și economică, toți vorbesc despre o singură problemă – miliardul furat din sistemul bancar.

Tarifele sunt consecințe ale exact aceluiași fenomen. Deci, ANRE va fi nevoit – nu pentru că el tare vrea, dar după deprecierea monedei în halul care s-a produs, după devalizarea miliardului din sectorul bancar - va fi nevoit să majoreze tarifele. Asta este absolut inevitabil. Pentru că la momentul actual, după o asemenea depreciere, tariful actual nici măcar nu acoperă costurile de achiziție a energiei. Deci, aicea trebuie să fie clar pentru toată lumea: tarifele vor fi majorate. Când, cu cât – e altă întrebare. Dar majorarea de tarife este inevitabilă.

Este o soluție, să zicem așa, din domeniul fantasticii: cei ce au furat miliardul îl aduc înapoi, îl aduc în sistemul bancar, cursul coboară înapoi și noi suntem fericiți. Cu regret, este un scenariu mai degrabă din domeniul SF.

În consecință, ce se va produce dacă nu se majorează tarifele? La prima etapă nu se va produce nimic. La prima etapă, furnizori vor tolera, cât timp vor avea încredere că eventual, factorul decizional din Republica Moldova va tărăgăna, însă se va comporta într-un fel responsabil și vor găsi o soluție.

Cât va dura etapa asta, nu se va întâmpla nimic. Pentru că eforturile necesare pentru a deconecta Republica Moldova sunt destul de semnificative. Nu este atât de simplu cum pare la prima vedere. Dacă Centrala Termoelectrică Moldovenească coboară generarea, nu neapărat asta înseamnă că la noi se stinge lumina. Nu neapărat. Asta înseamnă în primul rând presiuni pe sistemul de producere a energiei în Ucraina, pentru că ei sunt cei ce stabilizează frecvența în regiune. Ucrainenii, pentru a stabiliza frecvența în propriul sistem, vor fi nevoiți să majoreze generarea la ei în sistem și, conform legilor fizicii, energia asta va veni la noi.

Cei mai mari perdanți și cei mai mari păgubași în această situație vor fi de fapt ucrainenii. Pentru că ei nu vor avea claritate: „Stați un pic! Voi luați energie, contract nu-i, prețul nu-i clar... Ce-i cu ăsta?”

Europa Liberă: În felul acesta, Rusia ar putea lovi încă o dată Ucraina, și pe sectorul energetic?

Victor Parlicov: „Ucrainenii vor găsi soluții. Da, poate jertfind o parte din consumatorii lor, deconectându-i pe o parte din consumatorii lor. Deci, soluții tehnice există întotdeauna. Mai rău la noi. La noi soluții nu prea există.

Da, costul acestor soluții, inclusiv costul social al acestor soluții, pentru Ucraina este relativ înalt. Deci, nimeni nu vrea, inclusiv în Ucraina, să ajungă la situația asta. Și aș vrea să vă spun că nici în Transnistria nimeni nu vrea să ajungă la chestia asta. Regiunea transnistreană trăiește în mare parte din defalcările la buget pe care le obțin de pe gazul ars. Din asta se formează bugetul lor. Cum se coboară consumul de gaz, cum banii ăștia nu mai vin, sume importante nu mai ajung în budget. Și ei și așa au probleme acolo unde nu se văd din ele.

Și atunci, vedem că nu este interesat nimeni nici în regiunea transnistreană, nici în Ucraina, și, eu sper, nici în Moldova – deși nu văd – deci, sper că nici în Moldova, să se ajungă în situația deconectărilor.

Dar dacă situația va perpetua, datoriile se vor acumula și claritate nu va exista, eu vă asigur că tehnic, inginerește și din alte puncte de vedere soluții se vor găsi și vom fi deconectați. Eu tare sper să nu ajungem acolo.

Europa Liberă: Care sunt soluțiile în situația asta – majorarea tarifelor?

Victor Parlicov: Singura soluție este următoarea: consumatorii trebuie să înțeleagă că majorarea de tarife nu poate fi evitată - nu pentru că ANRE-ul este rău, și nu pentru că în sectorul energetic ceva se întâmplă. Asta este o consecință directă a miliardului devalizat, ceea ce a depreciat leul.

Și dacă furtul miliardului, ca ceva efemer, ca ceva abstract oamenii nu l-au simțit pentru că nu-l țineau în mână, acuma factura o vor simți și trebuie să înțeleagă că aceasta este consecința miliardului. Facturile pentru energie electrică vor include prețul sau compensarea de către consumatori a miliardului furat. Așa vine factura la ei pentru miliardul furat. Furat de clasa politică pe care au ales-o tot ei. Sau noi, toți. E adevărat, noi toți.

Deci, primul lucru care trebuie de înțeles este că ceea ce se întâmplă este consecința miliardului furat. Și până nu se rezolvă problema miliardului, nu se vor putea rezolva celelalte probleme.

Și al doilea lucru este că statul trebuie să rezolve problema legată de incapacitatea de plată nu prin tarife, ci prin subsidii celor ce sunt vulnerabili. Pentru că - atunci când se mențin tarifele și se fac subsidii prin tarife - se face populism, se face încercare de justiție socială prin tarife. De fapt, beneficiarii cei mai mari ai acestor subsidii nu sunt cei nevoiași, nu sunt cei săraci, ci sunt cei bogați. Pentru că ei consumă mult.

Nu băbuța din sat care are două becuri și un frigider consumă și beneficiază cel mai mult. Beneficiază cel ce are o saună acasă pe energie electrică sau are un bazin. Deci, când se face justiție socială prin tarife întotdeauna beneficiarii finali sunt cei bogați, nu sunt cei săraci. Deci, subsidiile trebuie să făcute nu prin tarif, dar trebuie ajutați oameni care au nevoie. Iar cei care sunt bogați - o bună parte dintre ei fiind chiar cei responsabili de devalizarea miliardului - să plătească.”

Europa Liberă: Experții germani au analizat soluții pentru economia transnistreană de adaptare la Acordul de liber schimb cu UE. Una dintre recomandările cele mai importante este adoptarea TVA-ului. În ce măsură credeți că Transnistria va accepta această recomandare și dacă există într-adevăr posibilitatea reală să se alinieze la Acordul de liber schimb, pentru că altfel vor avea pierderi foarte mari cu comerțul cu Uniunea Europeană…

Victor Parlicov: „Problema este mai largă, de fapt. Chiar și fără o sincronizare a sistemelor fiscale între malul stâng și malul drept ale Nistrului, beneficiari ai fluxului internațional, ai comerțului internațional al Republicii Moldova cu alte state au fost în mare parte agenți economici din Transnistria. Vă veți mira, dar exporturile în Uniunea Europeană în mare parte sunt făcute de întreprinderile din regiunea transnistreană.

Problema transnistreană, exact așa ca și problema miliardului devalizat și exact așa ca și o mulțime de alte probleme, rădăcina acestor probleme se află la Chișinău. Pentru că noi nu suntem în stare să aplicăm și să știm să gestionăm deschiderea pe care ne-au oferit-o partenerii externi pentru a încerca să reintegrăm țara, inclusiv pe subiectele de structură fiscală și administrare fiscală. Dacă pe noi nu ne duce capul, atunci ne-o spun partenerii externi. În mod normal, astfel de inițiative trebuie să vină de la autoritățile noastre, nu de la europeni.

Exact la fel nu europenii și nici Fondul Monetar Internațional trebuie să ne impună legislația în domeniul prudenței bancare și în domeniul administrării băncilor. Exact așa legislația ce ține de descentralizarea fiscală și de reformele în domeniul teritorial-administrativ nu trebuie să vină de la europeni. Trebuie să vină de la noi, că asta nouă ne trebuie. Dar în țara asta a noastră, puținele lucruri care se întâmplă și singurele reforme care se adoptă se fac sub presiunea banilor externi. Ai noștri nu sunt gata să îmbunătățească viața cetățenilor de la noi până când cineva din extern nu le dă bani pentru asta”.

XS
SM
MD
LG