Linkuri accesibilitate

Zeci de mii de oameni sînt așteptați să participe în estul Bosniei la comemorarea victimelor masacrului de la Srebrenița


Se așteaptă ca zeci de mii de oameni să se adune în 11 iulie în estul Bosniei pentru comemorarea victimelor masacrului de la Srebrenița de acum 20 de ani. Între oficialitățile care vor lua parte se află între alții coordonatoarea politicii externe și de securitate a Uniunii Europene Federica Mogherini, regina Noor a Iordaniei, premierul turc Ahmet Davutoglu și fostul președinte american Bill Clinton. Ceremoniile includ între altele înhumarea rămășițelor a încă 136 de victime identificate prin teste ADN, care au ajutat pînă acum la identificarea a 7000 din cei uciși. În 11 iulie 1995, forțele sîrbilor bosniaci au început să execute peste 8.000 de bărbați și băieți musulmani, după ce au cucerit orașul Srebrenița. A fost cea mai odioasă crimă în masă pe continentul european de la Holocaust încoace.

XS
SM
MD
LG