Linkuri accesibilitate

„Ochii străzii”


Stas şi pisica
Stas şi pisica

Lumea văzută prin obiectivul aparatului de fotografiat de către persoane fără adăpost.

Stanislav, deși are vârsta onorabilă de 70 de ani, preferă să fie numit de toată lumea „Stas”, așa e mai aproape de firea lui de om liber și fără adăpost. În schimb, mereu adorat de pisicile pe care le are în grijă. De curând, el a descoperit cum este să vezi lumea prin obiectivul aparatului de fotografiat. Timp de 5 luni, a participat, împreună cu alte persoane fără adăpost, la un proiect inedit pentru R.Moldova, intitulat Ochii străzii. Fiecare din cei 38 de participanți a acceptat să imortalizeze momentele din viața zilnică, cele pe care le crede mai impresionante sau mai reprezentative.

„Ochii străzii”
Așteptați
Embed

Nici o sursă media

0:00 0:02:04 0:00

Stas: "Fotografiile mele sunt despre felul in care eu trăiesc și despre cum eu iubesc natura și acest mic animăluț, care are și inimă și suflet. Înțelegi? Eu arăt cum este viața. Și asta-I tot. Și dispoziția omului care a realizat aceste imagini, ceea ce are el pe suflet. De ce să-ți chinui sufletul? Zâmbești de parcă totul ar fi bine, dar în realitate nu este așa, inima te presează, te doare. S-ar putea în cazul altor persoane să fie diferit, dar aici, te simți diferit/altfel când ești în așa situație, cum s-ar zice, când nu ai de ales."

Proiectul Ochii străzii, care și-a propus să arate în imagini viața văzută de persoane fără adăpost, a fost inițiat de Alfonso Garcia, un tânăr spaniol cu studii în domeniul asistenței sociale, pasionat de fotografie, care a venit în Moldova să facă voluntariat în cadrul Fundației de binefacere Caritas Moldova. Alfonso spune că această idee nu este invenția sa, un proiect similar a fost realizat în Spania. Tânărul doar a venit cu inițiativa, a adus din Spania aparate de fotografiat, cele mai simple cu putință, adică de unică folosință, pe care le folosesc turiștii. După care a organizat instruirea participanților. Toți sunt beneficiari ai Căminului de noapte „Sfântul Ștefan” din Stăuceni și ai Centrului de găzduire și orientare pentru persoanele fără domiciliu stabil din Chișinău. Lui i-a revenit apoi sarcina să developeze peliculele și să organizeze expoziția.

Alfonso Garcia
Alfonso Garcia

Alfonso Garcia: "Scopul principal a fost să vedem cum arată viața oamenilor străzii din Chișinău și Moldova văzută prin ochii lor. Ei au devenit actorii principali ai proiectului, dar nu subiecți, încât să ne poată vorbi din propria perspectivă. Peste tot în lume, persoanele fără adăpost par a fi invizibile, toți îi văd, dar nu cunosc cum trăiesc. Am vrut să arăt cum arată viața trăită de ei și văzută prin ochii lor."

În prima zi de expoziție, l-am întâlnit pe Alexandru. Venise întâmplător și nici nu bănuise cine sunt autorii imaginilor. Printre vizitatorii tineri si gălăgioși, bărbatul ușor cărunt era ca un intrus. Când a ajuns în fața pozei cu pisicile lui Stas și-a dat seama că autorii fotografilor sunt persoane fără adăpost.

Alexandru: "Recunosc multe din aceste locuri, dar niciodată nu am atras atenția la aceste detalii. Ei văd anume acele momente pe care noi, nu că nu le-am vedea, dar pe care ne străduim să nu le observăm. Dar asta, deja, este problema noastră. Această expoziție ar fi fost interesant să fie expusă în stația transportului public, unde oamenii așteaptă și nu-s ocupați cu nimic. Pentru că aici, la expoziție, omul nu vine, nu-și irosește timpul."

Cele 150 de fotografii din cadrul expoziției Ochii străzii pot fi văzută până pe 18 iulie la Casa Zemstvei Guberniale din Chișinău. Între timp, Alfonso a revenit în Spania, iar Stas încă nu și-a făcut timp ca să vadă și el expoziția. Zice că se ferește să ia virusul trufiei, care i-ar afecta libertatea.

Previous Next

XS
SM
MD
LG