Linkuri accesibilitate

Contestarea, de către PSM, a rezultatelor alegerile municipale din Chişinău, drept care, cel puţin până vineri, nu avem încă un nou (vechi!) primar general al capitalei; referendumul din 5 iulie din Grecia, al cărui „NU!” – echivalentul lui Grexit?! iată întrebarea – dă mari bătăi de cap oficialilor europeni (cu zâmbetul mereu pe buze, fără cravată, singurul politician relaxat pare să fie premierul Alexis Tsipras!); sistarea ajutorului financiar de 40,7 milioane de Euro acordat, de către Bruxelles, Republicii Moldova („Uniunea Europeană îşi doreşte să vadă formată, cât mai curând, o coaliţie de guvernare, declară şeful delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, iar noul guvern să contacteze imediat Fondul Monetar Internaţional pentru a solicita un nou acord de finanţare. În acest moment, aşa cum se ştie deja, ţinem cont de două aspecte: criza bancară şi stabilitatea macrofinanciară”); nu în ultimul rând, canicula din această săptămână – unde să te mai refugiezi dacă nu într-o carte, singura oază de prospeţime?!...

Am găsit o asemenea carte, mai exact – ea m-a găsit pe mine, la Zilele revistei „Familia” de la Oradea (25-26 iunie curent), prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la apariţia primului număr. „Venerabila Doamnă” a presei literare româneşti, în care şi-a făcut debutul poetul nostru naţional la 1866 (ce inspirat a fost Iosif Vulcan, preschimbându-i numele în Eminescu!), a fost gazdă ospitalieră pentru vreo sută de scriitori români contemporani de pretutindeni, aparţinând tuturor generaţiilor (remarcabilă, prezenţa lui Gheorghe Grigurcu, redactor al revistei în anii ’60 ai sec. XX), printre aceştia numărându-se şi Nicolae Coande, un important poet din Craiova, din mâinile căruia am primit antologia dânsului, VorbaIago, scoasă la Editura Măiastra din Târgu Jiu în 2012. Dat fiind că prezint mai rar decât s-ar cuveni volume de versuri la rubrica mea de autor Carte la pachet, voi împărtăşi aici bucuria întâlnirii cu un poem remarcabil, Vară, spre sfârşitul lumii, în ideea că, dacă „o carte scrisă e o boală-nvinsă”, o carte cetită e o boală preîntâmpinată. Citez mai jos poemul, respectându-i verticalitatea:

Vară, spre sfârşitul lumii

Mai tânăr de atât nu pot fi. Tu, alături de mine

într-un pahar al minţii – nimic nu ne clatină.

Bruni, inspiraţi, aidoma cubuleţelor de gheaţă carbonică

pe limba unui băutor de coniac. Vară, spre sfârşitul lumii.

Ziarul de mâine spune în ce secol am fost,

ultimul pod peste Styx se leagănă-n gol,

soarele cade ca o păpuşă din braţele unei fetiţe,

dintr-o mansardă saxofonul unui adolescent

lasă corijent portativul

aşa cum poezia lasă omul să-şi numere banii

şi restul dat la tot ce plătim cu sufletul.

Cum o femeie frumoasă îşi ţine graţia în pieliţa

dintre degete noastre.

Tu, alături de mine – un gât de lebădă întors spre pieptul

unui pui mort.

Din categoria „à couper le soufle”, poemul nu cere nici un fel de comentariu – e suficient să te pătrunzi de strania-i frumuseţe (Mircea A. Diaconu afirmă că „intri în poezia lui Nicolae Coande ca într-o narcoză…”) care pulsează în vinele celor 15 versuri; voi cita totuşi opinia unui critic, Al. Cistelecan, din Postfaţa volumului, spre luare aminte: „Sunt şi versuri catifelate, dar în general sentimentele sunt de şmirghel, dureroase ele însele pe cât de producătoare de durere”. Şi, nu-i aşa că durerea înnobilează?!

XS
SM
MD
LG