Linkuri accesibilitate

Primele rezultate parțiale arată 60% împotriva austerității, 40% pentru.

În Grecia s-au închis centrele de votare pentru refrendumul privind programul de austeritate, cerut de creditorii externi.

Până în ultimul moment partidul de guvernământ al premierului Alexis Tsipars a cerut grecilor să respingă programul de austeritate, ministrul de finanțe Yanis Varufakis a acuzat chiar UE, intr-un interviu sâmbătă cu presa spaniola, că ar „teroriza” Grecia.

Premierul Alexis Tsipras, votând la referendum

Premierul Alexis Tsipras, votând la referendum

Ultimele sondaje înainte de vot arătau că peste 75 la sută din greci vor ca țara lor să rămână în Uniunea Europeană.

Multor greci le este însă frică de perspectiva ieșirii din zona euro, motiv pentru care tind să aprobe condițiile puse de creditorii externi: UE, Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Este și motivul pentru care guvernul Tsipras a promis grecilor că un vot împotriva pachetului de austeritate nu este echivalent cu ieșirea din zona euro. Va întări numai poziția guvernului în viitoare negocieri.

„ Astăzi grecii transmit un semnal puternic de demnitate” -a declarat premierul după ce a votat. „ Voința unui guvern poate fi ignorată, nu a unui popor întreg de a-și decide soarta singur” a mai spus Alexis Tsipras.

Opoziția îndeamnă desigur la votul pentru măsurile de austeritate, în viziunea fostului premier Antonis Samarans fiind echivalent cu „un vot pentru Europa”.

Dacă grecii aprobă măsurile de austeritate, ministrul de finanțe Varufakis a declarat că va demisiona, premierul Tsipras a lăsat de înțeles că și el ar putea pleca de la putere, ceea ce ar putea forța alegeri anticipate.

Problema referendumului este nu numai că a fost organizat în mai puțin de două săptămâni (a fost anunțat de premierul Tsipras pe 27 iunie si probat de Parlament o zi mai târziu).

Campanie pentru răspunsul "NU" la referendum

Campanie pentru răspunsul "NU" la referendum

Întrebarea la care grecii trebuie să răspunsă este atât de confuză încât majoritatea nici nu o înțeleg: li se cere să aprobe sau respingă planul în două părți înaintat de „Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI către grupul euro pe 25 iunie”.

După cum remarcă însă săptămânalul german „Der Spiegel”, referendumul nu are de fapt nimic de a face cu planul de austeritate, pentru că acesta a fost suspendat pe 30 iunie, iar miliardele care erau legate de acceptarea acestui plan nu mai stau la dispoziția Greciei.

„Așa că singura valoare a acestui referendum asupra unui plan expirat este valoarea simbolică” – remarcă săptămânalul german – „votul de încredere în modul riscant în care guvernul Tsipras negociază cu creditorii externi”.

Creditorii Greciei vor însă să facă foarte clar mesajul că un „nu” astăzi înseamnă un „nu” monedei unice europene. Jeroen Dijsselbloem, ministru de finanțe al Olandei și șeful grupului euro, declara foarte răspicat „un nu măsurilor de austeritate înseamnă nu numai că nu vor putea fi negociate noi credite dar că de fapt , trebuie să ne gândim dacă grecii chiar vor să mai rămână în zona euro”.

După ce a anunțat referendumul, premierul Alexis Tsipras a ordonat de luni închiderea băncilor. Circulația capitalului este stric controlată. Bursa rămâne și ea închisă până luni sau marți. Toate măsuri luate pentru a proteja sistemul financiar.

XS
SM
MD
LG