Linkuri accesibilitate

Cineva venit de undeva departe sau din altă galaxie ar avea mai mari şanse să schimbe aici ceva…

Remarc că mai multă lume a reţinut un gînd recent al preşedintelui Timofti, acela că şeful statului vrea „un premier care să posede calităţile lui Ştefan cel Mare”. Unii s-au grăbit deja să-l persifleze pe preşedintele care şi-a ales ca model Evul Mediu. Într-adevăr, dorinţa preşedintelui e niţel ciudată, de vreme ce voievodul moldovean aparţine unei epoci de mult apuse, cu alte principii şi valori. N-ar trebui un preşedinte democrat să invoce drept soluţie Evul Mediu.

Dar să nu fim foarte pretenţioşi. Poate că vorba asta i-a zburat din gură şefului statului din întîmplare, poate n-a reuşit preşedintele să reflecteze, fiind surprins de ziariştii sîcîitori. Sau poate şeful statului, contemplînd degringolada tot mai accentuată din ţară, vede numai în metodele autoritare ale lui Ştefan cel Mare izbăvirea? Dacă e aşa, de ce nu le adoptă el însuşi, dar vrea un premier de oţel?

E limpede că sîntem pe terenul nesigur al presupunerilor. Nu ştim exact în ce măsură vrea domnul Timofti să recurgă la obişnuinţele conducătorilor medievali. Şi-apoi, chiar dacă vrea cu toată fiinţa, trenul a plecat şi noul premier nu va semăna cu autoritarul Ştefan cel Mare.

În final, o constatare. În Moldova devorată de tranziţie, conducătorii, ca să se simtă bine, nici nu au nevoie să fie foarte autoritari. Îndărătul sloganurilor democratice, te poţi descurca excelent. Iar în ceea ce priveşte primenirea ţării, mă tem că ea e imposibilă sub orice guvernare autohtonă. Mai curînd, cineva venit de undeva departe sau din altă galaxie ar avea mai mari şanse să schimbe aici ceva…

XS
SM
MD
LG