Linkuri accesibilitate

De vorbă cu Valentin Buda, redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei, şi cu Anastasia Nani, redactor-şef la portalul Anticorupţie.md.

Justiţia moldovenească a fost în această săptămână în atenţia presei de la Chişinău. La începutul săptămânii, Curtea Supremă de Justiţie i-a absolvit de pedeapsă pe fostul ministru de interne în guvernul comunist Gheorghe Papuc și fostul șef al poliției Vladimir Botnari, ambii acuzaţi de neglijenţă în timpul protestelor din aprilie 2009. O altă decizie mediatizată a fost cea care vizează diploma de studii a ex-premierului Chiril Gaburici. Procurorii moldoveni au decis să claseze dosarul penal din motiv că infracţiunea a fost făcută acum 20 de ani. Retrospectiva săptămânii a fost realizată de Diana Răileanu:

Dosarul penal privind diploma de studii a fostului premier Chiril Gaburici a fost clasat de procurorii moldoveni la solicitarea avocaţilor. Aceştia au invocat expirarea termenului de prescripţie, ceea ce înseamnă că Chiril Gaburici nu poate fi tras la răspundere pentru o posibilă infracţiune comisă în urmă cu 20 de ani. Ex-premierul Gaburici şi-a anunţat demisia luna trecută, sub pretextul că nu ar avea sprijin politic pentru reforme şi din cauza anchetei privind diploma de bacalaureat. Pentru redactorul-şef adjunct de la Evenimentul Zilei, Valentin Buda, decizia procurorilor nu este una surprinzătoare:

„Şi-au amintit abia acum procurorii că aceste fapte se prescriu şi că, având în vedere distanța în timp la care ne aflăm din momentul, mă rog, întocmirii acelei diplome presupus false, cred că e şi un fel de modalitate de a arăta că premierul Gaburici a făcut ceea ce se aștepta de la el atunci când și-a dat demisia şi că, de fapt, aceasta era miza jocului. Începuturile sale de independenţă şi tăierea anumitor sfori prin care era dirijat de către alte personaje din fruntea politicii noastre i-a deranjat pe cei care erau împiedicați sau erau descoperiți în deciziile lor neorientate către interesul Republicii Moldova”.

O altă decizie, de această dată a Curții Supreme de Justiție, a provocat nemulțumirea mai multor organizații ale societății civile. E vorba de hotărârea Înaltei Curți de a-l achita pe fostul comisar al capitalei, Vladimir Botnari, şi de a-i aplica o amendă de aproape o mie de dolari ex-ministru de Interne, Gheorghe Papuc. De fapt, constată redactorul-şef de la portalul Anticorupţie.md Anastasia Nani, amenda pe care urmează s-o achite Gheorghe Papuc nici nu vizează evenimentele din aprilie 2009:

„Magistrații l-au obligat pe Gheorghe Papuc să achite o amendă de 20.000 de lei, dar pentru un alt capăt de acuzare – abuz în serviciu, soldat cu urmări grave, şi l-au privat de dreptul de a se angaja timp de cinci ani în instituția pe care a condus-o cândva. Această pedeapsa nu i-a fost aplicată pentru consecințele evenimentelor din 2009, ci pentru că în perioada guvernării comuniste a încheiat cu administrația Sanatoriului „Constructorul” contracte de arendare a unor încăperi de pe strada Zelinski, folosite în realitate de organizația teritorială a sectorului Botanica a Partidului Comuniștilor. Constatăm că în dosarul 7 aprilie a fost achitat și fostul comisar al Capitalei Vladimir Botnari. Culmea este că şi Valentin Zubic, viceministru și șef al statului major în timpul acelor evenimente, a fost scos de sub urmărire penală. Prin urmare, nimeni din cei care au fost atunci la conducere și au dat ordine nu a fost tras la răspundere”.

Procuratura Generală a anunţat în această săptămână că va insista, totuşi, pe condamnare în dosarul care îi vizează pe ex-ministrul de interne Gheorghe Papuc şi fostul comisar de poliţie Vladimir Botnari. În comunicatul emis de instituţie se arată că instanţa supremă nu ar fi ţinut cont de rezonanţa cauzei. În cazuri exepţionale, Procuratura poate înainta un recurs în anulare chiar şi împotriva unei decizii irevocabile, cum este cea a Curţii Supreme de Justiţie.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG