Linkuri accesibilitate

Delegarea începe să miroasă a uzurpare. Gabriel Oprea, cel care se făcea covor roşu pentru şeful său de guvern, s-a pus stăpân pe caii cei mari, hotărât să joace pe cartea demnităţii naţionale cu care-şi face loc la tot pasul.

Victor Ponta nu mai conduce decât un scaun cu rotile. Uneori are drept la telefon şi-şi exprimă defazat şi daltonist opinia despre situaţia politică. Îşi scrie părerile pe paginile de socializare, dar are un optimism obosit, poate şi pentru că adună tot mai puţine aprecieri din partea cititorilor. Deşi internat pe traseul turistic obişnuit al jurnaliştilor, nimeni nu s-a abătut să facă poze cu premierul la fereastra spitalului sau în timpul şedinţelor de recuperare, semn că nu mai are trecere la tabloide aşadar bazinul său electoral seacă. Colegii de partid se simt abandonaţi şi dau semne de sevraj. A vrut o scutire medicală de efort, dar nu a stârnit compasiunea nimănui. Şi-a rupt meniscul tot fugind din calea procurorilor de la anticorupţie, să nu-l întrebe de banii furaţi de cumnat sau de socrul mic. A transformat porecla de Mickey Mouse în renume. Fuge de-i scapără roţile, sperând să amâne şi posibila dezintegrare a majorităţii care-i asigură supravieţuirea. Filosofia lui de refugiat medical? “Ce nu văd nu există”.

Delegarea începe să miroasă a uzurpare. Gabriel Oprea, cel care se făcea covor roşu pentru şeful său de guvern, s-a pus stăpân pe caii cei mari, hotărât să joace pe cartea demnităţii naţionale cu care-şi face loc la tot pasul. Vrea să ne facă să credem că este un om onorabil, imaginându-şi că, dacă ne dă cu cozorocul în ochi, vom uita naşterea dezonorantă a propriului partid. A fost una dintre cele mai mari dezertări de la război încoace. E drept că au dezertat răcanii, dar au făcut să conteze. Gabriel Oprea îi seamănă lui Victor Pontra (la ascensiunea politică sau la plagiatul doctoral, de pildă). I-a copiat şi stilul decizional, prezenţa scenică la şedinţele de guvern. E o copie a unei copii, copil de suflet al lui Adrian Năstase, doar că repudiat nu mult după naştere. Tovărăşia lui de drum cu şeful uzurpat s-a încheiat la votul pentru noul director al Serviciului de Informaţii Externe, eternul Răzvan Ungureanu.

Preşedintele Iohannis pare să plătească, în continuare, cotizaţia la partid, acceptând în suită sau pe agendă diverşi clienţi din PNL. În martie, când l-a propus la şefia SRI pe Eduard Hellvig (fost deputat PC, politruc pe la liberali, fost ministru al dezvoltării în cabinetul Ponta-2012), s-a spus că este o manevră, pentru că acesta ar fi o curea de transmisie de care i-ar fi simplu chiar şi consilierului prezidenţial Dan Mihalache, de pildă, să tragă. Eduard Hellvig a fost unul dintre politicienii cu probleme, urmărit de ANI pentru incompatibilitate şi salvat de urnele alegerilor parlamentare din 2012. A câştigat procesul doi ani mai târziu, rămânând zice-se integru, însă traseismul politic şi graba cu care s-a năpustit în urnele alegerilor generale şi, imediat după aceea, pe listele celor europene trădează un om flămând de funcţii şi recunoaştere, preocupat de statusul lui şi de supravieţuirea pe scena politică. Tocmai de aceea faptul că Răzvan Ungureanu, şi acesta cu faimă de traseist şi oportunist politic, a fost şi el propus la şefia SIE nu ar fi trebuit să mire pe nimeni. Liberalii mijlocaşi, cei care duc greul, dar sunt în afara cercului puterii, l-au votat cu greu, trecându-l la categoria broaştelor pe care trebuie să le înghită zilnic. Din orice punct l-ar privi, Răzvan Ungureanu este, pentru ei, un oportunist din categoria lui Gabriel Oprea, ceva mai înzestrat intelectual, un politician care, de foame, ar fi dispus să-şi înghită colegii pe pâine, cu tot cu broaştele din meniu. Având doi şefi unşi cu alifii politice să-şi vindece găurile biografice, serviciile de informaţii chiar au devenit de speriat. Vechii liberali simt că loialitatea a devenit principalul lor handicap şi dau vina pe Klaus Iohannis, despre care spun că ar fi nou în partid şi nu consideră consecvenţa politică drept un criteriu de evaluare. Dovadă sunt noii prieteni cu care se vede în spatele uşilor închise: Gabriel Oprea şi Mihai Răzvan Ungureanu. La fel şi şeful consilierilor prezidenţiali, Dan Mihalache, nomad politic, fost ziarist la AZI şi consilier al lui Adrian Năstase, priceput învârtitor de vorbe, pentru care nimeni şi nimic nu garantează că, la nevoie, nu-şi va găsi altă ureche politică în care să-şi verse prea-plinul înţelepciunii. A crescut, doar, pe aceeaşi ramură a arborelui vieţii cu noul director SIE, şi el multilateral dezvoltat.

În discursul său de învestitură, Răzvan Ungureanu spunea, printre altele, că e partizanul unei noi legi a serviciilor secrete, că nu mai trebuie să fie aşa autonome pentru că le permite să-şi ascundă operaţiunile negre în spatele secretomaniei. Chiar dacă, în sine, ideea (care nu e deloc nouă ) că serviciile secrete trebuie controlate pentru a nu deveni poliţie politică este legitimă, dă de gândit faptul că Răzvan Ungureanu are această iniţiativă azi, după ce a condus SIE vreme de cinci ani, fără să fi fost preocupat de aceste reforme, mulţumindu-se să pocnească din călcâie în faţa şefului.

Oricum, votul favorabil lui a despărţit noroaiele politice. PSD a părăsit sala când a fost să se voteze, cvorumul a fost cu greu obţinut, dar chiar şi-aşa preferatul preşedintelui a câştigat. La limită, cu un vot în plus. Un vot de aur care face distincţia dintre majoritate şi minoritate, dovedind că preşedintele s-a săturat să se antreneze pe margine şi este pregătit să joace, să facă regi, să găsească soluţii imorale şi să negocieze majorităţi. O făcuse şi la Congresul partidului când, după manevre prezidenţiale, a fost aleasă preferata sa. Preşedintele trece printr-o zonă periculoasă unde, dacă nu e atent, ar putea lua chipul predecesorului său, ca în filmele lui Kurosawa. Căci ce e altceva eterna şi imorala reîntoarcere a celor plecaţi decât o parabolă despre putere?

Ca şi în cazul adoptării Strategiei de Apărare, voturile răcanilor lui Gabriel Oprea au fost esenţiale. Este semnalul că preşedintele poate trece la planul B, demontând iluzia unei confortabile majorităţi proguvernamentale şi speranţa lui Victor Ponta că nu poate fi înlăturat de la putere. Alianţele PSD-ului încep să miroasă a istorie şi, după ritmul accelerat al negocierilor de culise, e clar că opoziţia gestează o nouă majoritate, pregătindu-se pentru o nouă moţiune de cenzură în toamnă. Ar fi un moment numai bun pentru a prelua controlul maşinii de vot la alegerile locale. Într-un interviu publicat în Financial Times, preşedintele spune fără să ezite că premierul trebuie să demisioneze pentru că este urmărit în trei dosare de corupţie. “Dacă e nevinovat aşa cum pretinde, nicio problemă, însă este de neacceptat ca, într-o ţară europeană, premierul să fie acuzat de procurori de fapte ilegale”, afirma preşedintele. Lupta oricum va fi nemiloasă pentru că “ nu poţi lupta cu corupţia purtând mănuşi albe”.

Aşadar, Victor Ponta nu se bucură de prezumţia de nevinovăţie. Cel puţin, nu din partea preşedintelui, care ar vrea să vadă nişte mănuşi însângerate în timpul anchetelor. Dintre cârje şi mingi medicinale, premierul face pe victima unui dosar politic. A ratat două convocări la DNA, dar şi-a trimis avocata să-i spele onoarea. Avocata ştie să-i ia pe procurori, ea însăşi fiind pare-se implicată într-un caz de corupţie fotbalistică şi suspectă că ar fi dus plicul cu mită unui judecător. Mai mult, se spune că avocata respectivă este o apropiată a lui Gabriel Oprea care i-ar fi recomandat-o şefului să-i spele dosarele în speranţa secretă că-l va controla mai bine. Cu alte cuvinte, singura care face ca anestezia locală să nu se transforme în urmărire generală ar fi avocata din cazarma generalului.

Victor Ponta are aşadar toate motivele să primească o doză mai mare de analgezice, să facă pe infirmul şi să ceară din când în când câte-o porţie de oxigen ieftin, turcesc. Mai ales că şi vocile celor care-l vor la partid încep să fie stridente şi nervoase, unii spun că de dor, alţii că de foame. A ajuns să scrie laude ditirambice la adresa lui Marian Oprişan, unul dintre baronii care încă mai face aport când e chemat. Preşedinta interimară a partidului, Rovana Plumb, este doar o plombă provizorie a găurii negre lăsate în urmă de preşedintele PSD. Este gaura aceea care a înghiţit cele zece miliarde de euro în plus la datoria publică a ţării. Însă, cel mai important, rolul ei este de a perpetua imaginea de bunicuţă generoasă a PSD-ului, care cară mereu în tolbă ciocolăţele pentru nepoţeii defavorizaţi. De la ea, gura de aur a lui Victor Ponta, aflăm că din iulie scad nişte taxe, cresc nişte alocaţii, pensii şi salariul minim care devine maxim, din iulie toată lumea râde, cântă şi dansează. Uzo-ul şi sirtakiul lipsesc. Pe de altă parte, Rovana Plumb fiind la ministru la Muncă, nici nu trebuie să explice de ce au crescut preţurile la gaze şi energie. Tot din iulie.

Victor Ponta îi plagiază pe fugarii de lux ai partidului. Dă semnale tot mai slabe şi, dacă ne luăm după efectul Doppler pe care-l produce, ambulanţa lui mai degrabă se îndepărtează decât se apropie. Mulţi par că nu se mai aşteaptă să-l vadă curând. Astfel că, pe zi ce trece, singurii care-l mai vor aproape sunt familia, procurorii de la anticorupţie şi celula de partid de la Jilava.

XS
SM
MD
LG