Linkuri accesibilitate

La început a fost cititul.

Pe la 1985, proaspăt cititor al Bibliotecii Republicane „N. Krupskaia” din Chişinău (azi, Biblioteca Naţională), îndrăgisem îndeosebi sala de Literatură străină, şi asta deoarece la acea vreme era singurul loc din RSS Moldovenească unde puteai completa un formular cu caractere româneşti, cerând cărţile unor autori de peste Prut (pe care nu trebuia să le citeşti pe sub bancă – practică foarte răspândită în aulele universitare din anii de tristă amintire), şi asta absolut legal. Acum nu mai ţin minte din pasa cui – în nici un caz a profesorilor de la Litere! –, am pus mâna pe un volum de Dorin Tudoran (despre care aflasem că emigrase, dacă nu cumva a fost expulzat din România ceauşistă), având un titlu orgolios & ironic în egală măsură, şi care avea să-i aducă Premiul de debut al USR (Uniunea Scriitorilor din România), Mic tratat de glorie, scos la Cartea Românească, în 1973, unde am dat peste acest poem, care pur şi simplu mi-a tăiat respiraţia:

pierderea de lumină

trupule trupule trupule

sceptica mea vizuină

se-adună doamne se-adună

pierderea mea de lumină

uită-mă iarăşi mă uită

gândule înger de ceară

trupule trupule trupule

fiară năpraznică fiară

trupule trupule trupule

treflă de veştedă rigă

cine din cine mă strigă

trupule noapte virgină

trupule trupule trupule

pierderea mea de lumină

Dorin Tudoran

Dorin Tudoran

Ceea ce nu aveam de unde să ştiu e că, odată cu lipsirea poetului de cetăţenia românească, în bibliotecile din Ţară (în acei ani, toată lumea ştia să facă deosebirea dintre Ţară şi Republică!) cărţile i-au fost puse la index, fiind retrase şi din librării. Or, la Chişinău ele erau încă în circuit – adevărat, unul al „iniţiaţilor”, şi aşa vor rămâne în continuare, căci dinspre Moscova venea, fără să se grăbească totuşi, Perestroika lui Gorbaciov. Am profitat de acest fapt, citindu-l pe îndelete, iar notele mele de lectură din acei ani (’85-’86) reţin mai multe versuri ale poetului timişorean născut pe 30 iunie 1945. După, am intrat la doctorantură la Institutul de Literatură „M. Gorki” de la Moscova (1986-1989), unde am frecventat nu atât celebra pe atunci Bibliotecă „Lenin”, cât Biblioteca de Limbi Străine. Aici, i-am citit cărţile de interviuri, de data asta conştient de faptul că în ţara lui de origine ele sunt scoase din circulaţie, la fel cum şi numele lui e prohibit. Revenit la Chişinău, au ajuns în mâinile mele şi nişte numere ale revistei Agora, pe care Dorin Tudoran o edita în America, iar la un moment dat – in-cre-di-bil! – chiar şi zvonul că autorul Mic-ului tratat de glorie se află de ceva timp la Chişinău, lucrând pentru o fundaţie americană. Bref, în cele din urmă ne-am cunoscut, la o conferinţă de presă, după care am început să-l frecventez – şi aşa i-am mărturisit odată toată povestea cu cititul din anii ’85-’86. Nu ţin minte ce mi-a răspuns, doar că peste câţiva ani – Dorin a rămas la Chişinău tocmai 7, ai vacilor grase? slabe?! nu ştiu să spun – m-a întrebat la un moment dat dacă nu aş vrea să fac o selecţie la sânge din tot ce a scris el, căci urma să-i apară o antologie la Polirom. M-am simţit onorat, şi totodată foarte responsabil – poate de aceea am fost foarte „zgârcit” în selecţia mea, lăsând pe dinafară cel puţin jumătate de texte. Ceea ce m-a mirat foarte mult a fost că Dorin Tudoran a ţinut cont de „lista lui Em. G.-P.” (până la „lista lui Manolescu” mai sunt încă ani buni…), adăugând doar câteva, numărate pe degetele de la o singură mână, poeme (din „motive sentimentale”, cum mi-a zis el atunci). În 2000, la Iaşi, vedea lumina tiparului antologia Tânărul Ulise, pe care mi-a semnat-o, mulţumindu-mi de două ori – în dedicaţia-autograf, „pentru implicarea în sumarul acestei antologii”, şi în Postfaţa de la p. 327, pentru „nobilă complicitate”. Mai trebuie să spun că eram într-al nouălea cer?!

Peste ani, această „nobilă complicitate” a funcţionat din nou – în 2011, cerându-i, ca unui om care cunoaşte bine realităţile basarabene, să scrie câteva cuvinte pentru coperta a 4-a Ţesut-ului viu. 10 x 10, pe care i l-am trimis în pdf, la capătul câtorva săptămâni m-am pomenit cu o Postfaţă în toată regulă, „Devenirea semantică”, un adevărat studiu exegetic de mare precizie & ac(t)u(al)itate. Toţi, dar absolut toţi care au scris ulterior despre roman – şi nu sunt puţini! – s-au referit neapărat şi la textul lui Tudoran, qed.

Şi deja în 2015, în chiar luna în care Dorin Tudoran împlinea 70 de ani (pe 30 iunie), la editura Cartier îi scoteam volumul de publicistică Băsesc, deci exist! Intelighenţie şi putere în România 2004 - 2014 (volum pe care-l voi prezenta într-una din emisiunile viitoare, la Carte la pachet) – tot în semn de „nobilă complicitate”.

Aş putea pune punct aici, nu înainte de a-i ura tânărului septuagenar: „La mulţi ani!” ; dacă nu o fac totuşi, e că am o dedicaţie specială, una poetică. Iat-o:

Silenzio stampa

La capătul

celor 40

de zile

de grevă –

cea mai

lungă din

Europa

de Est! –,

ultimul

artist al

foamei

şi-a cusut

gura pe

dinăuntru

cu propriile

coarde

vocale.

(The rest

is silence)

Ce bucurie să ştiu că Dorin Tudoran – cel care a făcut 40 de zile de greva foamei, cea mai lungă din Europa de Est – nu şi-a cusut gura niciodată (şi nici nu şi-a astupat urechile, ca să fac o trimitere la titlul antologiei de la Polirom), şi că „vocalizele” lui continuă să se audă hăt de peste Ocean.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG