Linkuri accesibilitate

La București, informația că Dorin Chirtoacă a obținut cel de-al treilea mandat la conducerea Chișinăului a prevalat asupra victoriei partidelor proeuropene în mai multe localități din Republica Moldova. Mediafax informează totuși că 283 de primării din cele 458 disputate ieri turul al doilea al alegerilor locale au fost adjudecate de pro-europeni.

Site-ul contributors o publică pe Iulia Modiga, care privește deja dincolo de alegeri. Ea se referă la convocarea pe 5 iulie, în piața centrală din Chișinău, a unei Mari Adunări Naționale cu caracter unionist. Evenimentul este organizat de Blocul Unității Naționale, un nucleu format din 22 de entități civice care, scrie Modiga, sunt convinse de necesitatea transformării idealului unirii Republicii Moldova cu România în proiect național. Autoarea articolului consideră că, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, clasa politică din Moldova a eșuat în a asigura stabilitatea politică, drept care între societatea civilă și elita politică a apărut un important clivaj, semnalizat de apariția protestelor stradale.

Evenimentul zilei scrie astăzi: „La fix 75 de ani de la cedarea, fără nici o împotrivire, a Basarabiei ruşilor, Chişinăul, ca exponent al poporului basarabean, a demonstrat ca drumul proeuropean şi democratic ales de majoritatea moldovenilor este un parcurs de neoprit”. Ediția online cuprinde și un interviu cu Dorin Chirtoacă, apărut în ediția bilingvă de Moldova a cotidianului românesc.

Victoria partidelor proeuropene din Republica Moldova este cu atât mai spectaculoasă cu cât acestea au mers separat în alegeri şi „în multe situaţii au intrat în clinciuri dure, cu lovituri sub centură”, scrie George Damian în Adevărul. El adaugă că „vechii şi noii clienţi ai Moscovei nu au reuşit să îşi asigure majoritatea”, ceea ce „spune multe despre dorinţa cetăţenilor Republicii Moldova de a reteza cordonul ombilical cu trecutul sovietic”.

Un subiect mai acut este astăzi Grecia și colapsul pe care-l riscă după eșecul ultimelor negocieri cu troica finanțatorilor occidentali. Sorin Ioniță scrie pe contributors că „s-a intrat în etapa a halucinațiilor colective (...) în care oamenii încep să reacţioneze mai mult la mituri şi legende decât la realităţi, care de fapt nici nu-i mai interesează prea mult”. Grexit, adică ieșirea Greciei din zona euro, este un deznodământ care dezavantajează pe toată lumea, iar asta face ca situația actuală a Europei să semenecu cea dinaintea Primului Război Mondial, spune Sorin Ioniță. Primul război a fost „un dezastru produs în mare parte neintenţionat, de nişte războinici nepregătiţi şi ezitanţi ale căror agende parţiale s-au aliniat într-un mod fatidic”.

Pe site-ul ziare.com, Ioana Ene-Dogioiu consideră că eventualul eșec al Greciei e imputabil nu numai conducătorilor ei, ci și poporului grec, care se iluzionează că se poate trăi ca nemții muncind ca elenii - aluzie la nivelul pensiilor de stat din Grecia, mai ridicat decât al celor acordate de statul german.

XS
SM
MD
LG