Linkuri accesibilitate

Reportaj de Valentina Ursu.

Candidatul independent Nicolae Dandiș, cel care a acumulat, la 14 iunie, în primul tur de scrutin, aproximativ 30 la sută din sufragii, și candidatul comuniștilor Petru Burlacu care, acum 2 săptămâni, s-a situat pe locul doi, cu aproximativ 20 procente din voturile alegătorilor, au rămas în cursa electorală. Unul dintre ei va ajunge în fotoliul de primar al orașului Cahul, localitate cu 40 de mii de alegători.

Nicolae Dandiș candidează independent, este profesor la Universitatea de Stat Bogdan Petriceicu Hașdeu din Cahul și director al Centrului Pro-Europa de aici.

Actualul primar al orașului Cahul și candidatul PCMR Petru Burlacu este agronom de profesie, deține zeci de hectare de teren agricol, este urmărit penal de Procuratura Anticorupție pentru folosirea situației de serviciu în interes personal. Ambii au susținere și șanse, mi-au spus mai mulți alegători cu care am reușit să discut în această dimineață aici, în oraș.

Cele mai mari, cele mai grave probleme ale urbei, așa cum susțin orășenii, sunt drumurile deplorabile și comerțul neautorizat. Chiar și dacă autoritățile locale declară că anual alocă 2,5 milioane de lei pentru reabilitarea drumurilor, localnicii se arată foarte nemulțumiți de starea proastă s acestora. Și despre comerț neautorizat se vorbește de ani buni, fără însă să fie găsită până la acest moment o soluție. Vânzătorii din stradă, care azi sunt votanți, și cu ei am discutat, spun că locurile în piețe sunt scumpe și corupția ar fi mare. EI și-au dat votul pentru ca această stare de lucruri să se schimbe în bine.

De asemenea, orașul Cahul are nevoie de investiții mari, investiții străine, ne-a spus chiar un alegător care s-a prezentat că este om de afaceri, cu care am discutat după ce a ieșit de la vot. Și existența unui număr foarte mare de câini fără stăpân este o problemă a Cahulului, îmi spunea o mătușică venită cu nepoțelul să voteze în această dimineață.

La Sectorul electoral nr. 7 din incinta Casei de Cultură de la Cahul, prezența este deocamdată redusă la urnele de vot. Șefa sectorului electoral precizează că până la ora 12.00 nici 20 la sută din alegători nu s-au prezentat, din 2805, doar 369 de cetățeni au venit la urna de vot, iar procentul de participare la vot per ansamblu pe Cahul este de 13 procente. Din discuțiile cu mai mulți votanți aflu că totuși în partea a doua zilei ar putea să crească fluxul celor care se vor prezenta la secțiile de votare.

XS
SM
MD
LG