Linkuri accesibilitate

Meniscul premierului face deja rating la televiziunile de ştiri europene, iar imaginea lui coborând încătuşat scara avionului şi a ierarhiei de partid şi de stat i-ar aduce o faimă planetară durabilă.

Dacă premierul Ponta mai stă mult prin Turcia, n-o să mai poată deschide uşa la casă de dosare penale. Şi nici n-o să se mai găsească prea multă lume să i-o deschidă. După ce dau bacul la oral şi scris în faţa procurorilor şi profită o vreme de modernizarea arestului din Rahova, ai casei se întorc cu spaima-n ochi în arestul la domiciliu şi nu mai prididesc să-şi delege funcţiile, banii şi interlopii, ca să nu se piardă tradiţiile. Nici măcar Sebastian Ghiţă, prietenul de suflet al premierului, nu-i mai poate garanta o cameră în studiourile televiziunii sale, că e în criză de imagine de când procurorii i-au pus sechestru pe conturi şi acareturi. Uite-aşa pierde Victor Ponta câte-un fin, cumnat sau client pe săptămână. Iar socrul mic s-a făcut şi mai mic în spatele activului de partid şi de stat, să se apere de tirul aşa-zisei “„lovituri de stat”. Pe de altă parte, premierul dă ocol graniţelor şi de teamă că ar putea fi săltat cu mascaţii de la aeroport cum a păţit-o prietenul său de suflet, Andrei Chiliman. Meniscul premierului face deja rating la televiziunile de ştiri europene. Imaginea lui coborând încătuşat scara avionului şi a ierarhiei de partid şi de stat i-ar aduce o faimă planetară durabilă. Nici hernia lui Traian Băsescu şi nici tiroida lui Adrian Năstase nu au trecut Caucazul.

Deşi se laudă cu duduitul economiei, Victor Ponta are probleme nu doar cu justiţia, ci şi cu activul de partid căruia mirosul de sânge i-a luat minţile. Chiar şi Marian Oprişan, cu pielea bine argăsită de apele politicii, face pe delicatul şi îl somează să ia o decizie mai repede, că plesnesc stenturile preşedinţilor onorifici de atâta emoţie. E drept că partidul joacă, în continuare, pe cartea persecuţiilor politice, somându-i pe procurorul general şi pe avocatul poporului, doi apropiaţi ai lui Victor Ponta, să intervină şi să facă dreptate, dacă nu pot face justiţie. Au pus în sediul central vitrina cu ilegalişti de seamă şi îl şterg periodic de praf pe Adrian Năstase.

Dar picioarele de lut ale partidului stau să crape şi ar trebui operate de urgenţă. În primul rând, Victor Ponta se teme că va pierde majoritatea care i-a făcut abuzurile atât de confortabile. Partidul Conservator al lui Daniel Constantin a bătut palma cu grupusculul liberal al lui Popescu Tăriceanu pentru a crea din nimic un nou partid, zice-se liberal, să dea consistenţă halucinaţiilor primului-ministru, convins că Uniunea social liberală încă mai funcţionează. Cu toate acestea, partidul de televizor îl făcea mai vizibil şi mai consistent pe Victor Ponta decât este în realitate. Va intra în competiţie pentru timpii de antenă cu tovarăşii săi de drum şi nu va trece mult până când va afla că, deşi frate de sânge cu ei, brânza e pe bani. De asemenea, premierul Ponta nu mai poate miza nici pe fidelitatea lui Gabriel Oprea, după votul acordat de partidul acestuia Strategiei Naţională de Aapărare care a trecut astfel cu greu, dar cu bine, prin Parlament.

Este una dintre obligaţiile preşedintelui de a adopta, la şase luni de la învestire, o asemenea strategie. Însă important nu e textul strategiilor de securitate, de multe ori nişte peltele plicticoase care, prin lipsa lor de predicate şi abundenţa de epitete, sunt rodul un soi de analfabetism funcţional instituţional, ci subtextul acestora, care disimulează cu stângăcie intenţiile şi strategiile autorilor. De aceea, în vreme ce concepţia unei strategii este un exerciţiu semantic, lectura ei este un exerciţiu de subtilitate critică. Documentul adoptat zilele trecute este la fel de plin de bune intenţii şi propagandă ca un program guvernamental. S-a spus că trădează intenţii autoritariste, că-şi propune prea multe, dând mână liberă serviciilor secrete şi că preşedintele profită de un guvern vulnerabil, panicat de pespectiva de a fi închis la locul de muncă, pentru a-şi fortifica propriile poziţii şi a domina astfel scena publică.

Cert este că strategia de apărare a fost adoptată de CSAT şi propusă Parlamentului fără ca premierul autosuspendat şi preocupat să-şi vindece rănile chirurgicale şi penale să fi fost consultat. Pe lângă subînţelesurile strategiei a fost important şi votul care a demonstrat că, dacă apeşi pe butoanele potrivite, majoritatea parlamentară se poate reconfigura. La rândul său, preşedintele, considerat de unii un om moale ale cărui riposte par nişte glume pe câmpul politic de luptă, a dovedit că poate răspunde la afrontul lui Victor Ponta cu unul egal, dar de semn contrar.

Mai mult chiar, în logica cu care ne-a obişnuit preşedinţia încă de pe vremea lui Traian Băsescu, Klaus Iohannis a profitat de confuzia parlamentarilor şi a anunţat, după adoptarea strategiei, şi numele celui pe care-l propune la Serviciul de Informaţii Externe. Este Răzvan Ungureanu, premierul cu cel mai scurt mandat postrevoluţionar. Acesta a mai trecut pe la SIE dovedind că poate adapta limba lipsită de conţinuturi a diplomaţiei la secretomania serviciului. Pentru unii liberali din nucleul tare al partidului, resuscitarea lui Răzvan Ungureanu care s-a acoperit de-a lungul ultimilor ani de ridicolul unor pălării politice prea mari este semnul că preşedintele continuă, în folos personal, reciclarea grelei moşteniri a lui Traian Băsescu. Votul pentru numirea fostului şef al studenţilor comunişti în fruntea serviciului de informaţii externe va fi a doua ocazie în care va fi pusă la lucru majoritatea spontană din Parlament.

Când premierul a protestat că Strategia Naţională de Apărare a fost adoptată fără să i se ceară avizul i s-a reamintit că a plecat din ţară fără să se consulte cu preşedintele. Mai mult, că i-a cerut, şi acesta a acceptat, să-l folosească pe Gabriel Oprea ca suplinitor. După scurtele momente intime pe care le-au avut la Cotroceni, Klaus Iohannis a ajuns să cultive spiritul de plutonier al generalului Oprea. Cu toţii apreciază cât de maleabil este generalul, vai de stelele lui. E ca un cactus: unde-l pui acolo stă. Nu muşcă mâna care-l hrăneşte decât dacă n-are încotro. Ca să nu fie acuzat de superficialitate, stă mereu posac, ca un ciocan care a înghiţit o seceră. În mod paradoxal, adunătura sa politică se îngraşă de la o zi la alta din pricina junk-food-ului politic din fitoplancton. Mai mult chiar primeşte aproape zilnic în cazarma sa tot soiul de dezertori cărora pălăria PSD le-a devenit prea mare şi vor şi ei bandană de mercenari.

Partidul lui Gabriel Oprea, a cărui singură doctrină este oportunismul, este ca şi Partidul Conservator, o proteză politică, bună de dezechilibrat majorităţile parlamentare. Fiind un partid parazitar, lasă urme toxice de neşters pe unde trece iar acestea creează dependenţă. Politrucii din PSD sunt îngrijoraţi de perspectiva ca parlamentarii UNPR să fie telecomandaţi de alt stăpân. Pe caporalii lui Gabriel Oprea evoluţia i-a făcut atenţi la schimbarea polilor magnetici de pe scena politică iar faptul că tot mai mulţi dezertori sar din barca lui Victor Ponta aparent sinucigaş în apele tulburi, dovedeşte nu doar că apropierea alegerilor de anul viitor le-a stimulat instinctele de supravieţuire, ci şi că partidul lui Iliescu e în descompunere, hrănind păsările-sanitar şi peştii piranha care le-au fost tovarăşi de drum. Victor Ponta nu face eforturi prea mari să-l salveze, să nu i se rupă suturile. A lăsat-o pe Rovana Plumb să cuibărească în fotoliul său doar ca să vegheze la eclozarea tinerelor cadre şi să ţină partidul calm cu aerele sale materne. Ştie că nu are de ce-i fie teamă pentru că Rovana Plumb nu are anvergură politică şi nici nu i-ar trece prin cap să se facă stăpână pe un partid unde funcţionează legea salică şi o misoginie latentă.

Berbecii de la anticorupţie au rupt meniscul partidului care se clatină pe picioare. Însuşi Sebastian Ghiţă, care şi-a rupt carnetul de membru PSD în toamna lui 2014, spunea că ar cocheta cu generalul pe care, dacă n-ar avea conturile blocate, l-ar umple de cotizaţii. Însă Gabriel Oprea a negat scuturând din sprânceană: ar fi o glumă, Sebastian Ghiţă are proiectele lui politice. În primul rând, să scape de procurorii anticorupţie. Aceştia au reuşit un precedent în democraţia românească: l-au convocat pe patronul România TV la Ploieşti, într-un dosar penal şi l-au consemnat la domiciliu. Aşadar, un parlamentar e blocat în circumscripţia lui şi nu mai poate reveni la Bucureşti, să dea cu votul în Parlament. Pentru cei 70% dintre românii care au ajuns, spun sondajele, să deteste Parlamentul, este un motiv de bucurie. Procurorii sunt fraţii mai mari care te apără de derbedei şi mulţi oameni obişnuiţi închid ochii să nu vadă posibilele abuzuri. Un parlamentar bun este un parlamentar cu cătuşe, spun ei. Cu cât mai puţini ei, cu atât mai democraţi noi, sunt de părere alţii. Să li se anuleze cu totul imunitatea, spun cei mai mulţi care cred, aşadar, că avocatul statului, adică procurorul, trebuie să poată corecta după cum vrea sau i se dictează, structura parlamentară. Eventual pentru a obţine o altă majoritate. O logică susţinută cumva de primul ales al ţării, de preşedinte, care ar vrea ca procedura de ridicare a imunităţii parlamentare în cazul delictelor penale să fie rapidă şi nediscriminatorie.

Însă într-o ţară cu mii de dosare mistificate şi nenumărate cazuri de erori judiciare, cu ani de puşcărie făcuţi sau nefăcuţi pe nedrept, într-o ţară în care stafiile Revoluţiei şi ale mineriadelor încă ne mai guvernează, demonizarea aleşilor şi invalidarea votului popular sunt dubioase, chiar dacă au devenit practici curente. Şi, în vreme ce cresc presiunile de a adopta proceduri tot mai simplificate pentru a-i aresta pe colegii lor bănuiţi de malversaţiuni, parlamentarii din comisia juridică a Senatului, cameră decizională, au hotărât protejarea magistraţilor care trimit în puşcărie oameni nevinovaţi. Spaima lui Victor Ponta de a reveni în ţară este omenească, prea omenească... Decizia comisiei senatoriale nu este hotărâtoare, hotărâtor este votul plenului şi, văzând cum se mişcă răcanii din partidul lui Gabriel Oprea, este posibil ca puterea judecătorească să-şi păstreze imunitatea devenind singura putere, dacă nu mai presus de lege, cel puţin egală cu aceasta. Şi cu nimeni altcineva.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG