Linkuri accesibilitate

Cine administrează treburile curente ale R. Moldova fără guvern plenipotențiar și fără premier interimar?


Moldova - Tricolor, State flag in front of government building, Chisinau, 30Apr2012

Moldova - Tricolor, State flag in front of government building, Chisinau, 30Apr2012

Preşedintele Nicolae Timofti mai are nevoie de câteva zile ca să decidă pe cine numeşte interimar.

Republica Moldova rămâne fără un premier interimar la o zi după anunțul celui demisionar, Chiril Gaburici, că refuză să asigure interimatul, odată ce și-a dat demisia. Curtea Constituțională a spus că, în asemenea cazuri, șeful statului trebuie să numească un premier interimar dintre cei doi vicepremieri cu portofoliu actuali, Natalia Gherman și Stephane Bride. Dar președintele Nicolae Timofti încă n-a făcut alegerea. Cine administrează treburile curente al Republicii Moldova și fără guvern plenipotențiar și fără premier interimar?

Purtătorul de cuvânt prezidenţial, Vlad Ţurcanu, ne-a spus astăzi că preşedintele mai are nevoie de câteva zile ca să decidă pe cine numeşte interimar:

„Preşedintele va decide în cursul următoarelor zile şi probabil luni va emite un decret în care se va preciza numele premierului interimar.”

Până atunci, treburile curente sunt administrate de premierul demisionar, ne-a mai spus Vlad Ţurcanu.

Chiril Gaburici şi-a făcut cunoscut joi refuzul de a prelua interimatul funcţiei din care plecase pe 12 iunie. La fel ca şi în cazul scrisorii în care cerea în ajunul demisiei concedierea procurorului general şi a guvernatorului BNM, el a ales să utilizeze reţelele de socializare pentru acest anunţ.

Fostul premier a spus că vrea să evite speculaţiile pe marginea deciziei sale de a demisiona, pe seama diplomei sale, dar şi că ar vrea să impulsioneze crearea unei noi coaliţii majoritare.

În acelaşi timp, s-a aflat că avocaţii premierului demisionar au cerut clasarea dosarului penal pornit de procuratură privind studiile sale, fiind invocat motivul expirării termenului de prescripţie.

Potrivit legislaţiei moldoveneşti, termenul în care un inculpat poate fi pedepsit pentru fapta săvârşită nu este mai mare de 2-5 ani, în funcţie de gravitatea infracţiunii, iar ex-premierul a intrat la universitate în baza unei diplome presupuse a fi false cu 20 de ani în urmă.

Constituţia îi lasă preşedintelui Nicolae Timofti o alegere nu prea mare.

Aşa cum a spus joi Curtea Constituţională, în cazuri ca cel actual în care premierul demisionar refuză să asigure interimatul, acesta poate fi preluat de unul dintre vicepremierii săi, Natalia Gherman de la externe sau Stephane Bride de la economie.

Surse citate de presă, de pildă de portalul newsmaker.md, au admis că cel mai probabil alegerea va fi în favoarea fostei ministre de la externe. Natalia Gherman, fiica primului preşedinte ales al Republicii Moldova Mircea Snegur, a fost numită în funcţia de ministru al afacerilor externe şi integrării europene de către Partidul Liberal-Democrat condus de Vlad Filat.

Odată cu căderea guvernului, leul moldovenesc a început din nou să se clatine, un dolar ajungând astăzi să coste 21,31 lei.

Într-o apariţie în faţa jurnaliştilor, guvernatorii Băncii Naţionale au încercat să liniştească spiritele, spunând că nu văd motive economice pentru o devalorizare prea mare a monedei naţionale.

Viceguvernatorul Marin Moloşag a spus totodată că BNM aşteaptă ca, odată cu instaurarea noului Guvern, să fie lansată o nouă invitaţie faţă de FMI:

„Cea mai bună soluție pentru dezvoltarea economiei Republicii Moldova ar fi un program cu FMI și reînceperea discuţiilor active cu alți parteneri de dezvoltare”.

În acelaşi timp, analiştii spus că nu se aşteaptă la desemnarea imediată a unui nou cabinet şi că văd semne clare ale unui interimat lung al Guvernului existent, ceea ce ar putea adânci, la părerea lor, Moldova în criză.

Jurnaliştii de la Moldstreet au calculat că decizia Băncii Mondiale de a suspenda un sprijin financiar de 45 de milioane de dolari pentru acest an şi lipsa unui acord cu FMI ar putea avea efecte dezastruoase pentru buget, care ar risca să rateze 9 la sută din veniturile programate din granturi şi împrumuturi externe.

XS
SM
MD
LG