Linkuri accesibilitate

Bogdan Aurescu: România sprijină în continuare soluţionarea pe cale politică a conflictului transnistrean


Vizita la Chișinău a șefului diplomației române.

Ministrul de externe român Bogdan Aurescu a îndemnat politicienii moldoveni să instaleze rapid un nou guvern după demisia cabinetului Gaburici, spunând că este necesar pentru stabilitatea Republicii Moldova. Aurescu a vorbit la Chişinău în compania omoloagei sale Natalia Gherman, în prima zi a unei vizite de două zile, prilejuită de preluarea preşedinţiei unei organizaţii regionale. Relatează Diana Răileanu.

Mai în glumă, mai în serios, şeful diplomaţiei de la Bucureşti a observat că a devenit deja o tradiţie să se afle în Republica Moldova după ce ţara trece printr-un scrutin electoral. În decembrie anul trecut, după parlamentare, Bogdan Aurescu îşi exprima la Chişinău încrederea că partidele numite pro-europene vor constitui o majoritate solidă în Parlament, pentru a continua apropierea ţării de Uniunea Europeană. Nu a fost să fie, negocierile politice soldându-se cu o coaliţie minoritară formată dintre PD şi PLDM.

Miercuri, la trei zile de la alegerile locale din R.Moldova, ministrul de Externe al României a îndemnat politicienii moldoveni să formeze cât mai curând un nou Guvern, dar unul care de această dată să se bucure de susţinerea unei coaliţii majoritare:

„Această vizită este un prilej foarte bun să facem un schimb de opinii cu privire la situaţia regională, care este una destul de complicată şi avem obligaţia să ne pregătim pentru evoluţiile care urmează. Doamna ministru şi eu urmează să discutăm cu omologul nostru ucrainean, pentru că plănuim o trilaterală la nivel de ministru de Externe – România, Republica Moldova, Ucraina şi să discutăm, desigur, despre contextul politic de la Chişinău. Sperăm ca un nou guvern să se formeze cât mai curând cu putinţă, pentru că este extrem de necesar acest lucru pentru stabilitatea R. Moldova”.

Totodată, Bogdan Aurescu a mai adăugat că România sprijină în continuare soluţionarea pe cale politică a conflictului transnistrean, cu respectarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. Şeful diplomaţiei de la Bucureşti a îndemnat părţile implicate în formatul de negocieri „5+2” să reia discuţiile la nivel oficial, cu „angajarea constructivă a tuturor participanţilor şi evitarea oricăror acţiuni unilateral”.

Luni, într-un interviu cu postul nostru de radio, șefa diplomației moldovene Natalia Gherman, declara că „Republica Moldova nu-şi poate asigura securitatea de una singură”, adăugând că NATO ajută în prezent Chişinăul în elaborarea noii Strategii de securitate naţională a ţării.

Văzute în context, constată şeful Catedrei Relaţii Internaţionale a Institutului de Relaţii Internaţionale din Moldova, Nicolae Afanas, vizita şi mesajele lansate de ministrul de Externe de la Bucureşti nu sunt întâmplătoare:

„Atât România, cât şi UE, sunt interesate ca la Chişinău să existe o coaliţie pro-europeană, să existe un parcurs european, cel puţin la nivel de declaraţii, or, în cazul în care nu va exista acest lucru, este probabilitatea apariţiei unui alt trend şi anume integrarea în spaţiul estic, în spaţiul euroasiatic. În aceste condiţii, România percepe situaţia ca pe un pericol al propriei securităţi, deoarece anume factorul estic, să-i spunem factorul rusesc, este perceput astăzi în Europa ca principala ameninţare la adresa securităţii statelor Est-Europene”.

În prima zi a vizitei sale, şeful diplomaţiei de la Bucureşti s-a deplasat în Autonomia Găgăuză unde a fost deschis un centru de limbă şi cultură română, în cadrul Universităţii de stat din Comrat. Bogdan Aurescu a declarat că centrul urmează să faciliteze însuşirea limbii române de către tinerii autonomiei, unde limba principală de comunicare rămâne rusa.

Mâine, oficialul de la Bucureşti va participa la reuniunea Consiliului Miniştrilor Afacerilor Externe din statele membre ale Organizaţiei Cooperării Economice la Marea Neagră, a cărei preşedinţie va fi preluată de ţara vecină.

XS
SM
MD
LG