Linkuri accesibilitate

Bani din visteria dictatorului kazah pentru politicieni occidentali.

Soţia social-democratului, Gerhard Schröder, publicista Doris Schröder-Kopf, a anunţat pe Facebook că fostul cancelar va da în judecată revista „Der Spiegel”. Ceea ce relatează „Der Spiegel” în ultima sa ediţie este absolut fals – susţine Schröder-Kopf. Într-un material trimis ziarului berlinez „Die Welt”, soţia lui Schröder explică postarea, oferind cititorilor o perspectivă inedită asupra relatării în care apar şi alte nume grele ale politicii nu numai din Germania, ci şi din Austria: Gerhard Schröder (71), fostul ministru de interne, Otto Schily (82), fostul preşedinte al R.F.G, Horst Köhler (72), deputatul Uniunii Creştin-Sociale bavareze (CSU), Peter Gauweiler (65) şi fostul cancelar austriac: social-democratul Alfred Gusenbauer (55).

Este vorba de sute de mii de euro care i-ar fi încasat aceşti politicieni din partea regimului dictatorului din Kazahstan, sub conducerea preşedintelui Nursultan Nazarbaev.

Un rol de mediator între regimul de la Astana şi politicienii amintiţi l-a jucat biroul avocatului vienez, Gabriel Lansky. Ar fi fost vorba despre cumpărarea politicienilor germani care urmau să facă lobby pentru regimul lui Nazarbaev care nu se bucură de o publicitate pozitivă în vest.

Alfred Gusenbauer (Foto: TV/ORF-2)

Alfred Gusenbauer (Foto: TV/ORF-2)

Ex-cancelarul austriac, Gusenbauer, ar fi folosit biroul avocatului pentru a-i convinge pe politicienii germani să-l susţină pe preşedintele cazah. „Der Spiegel” afirmă că a ajuns în posesia datelor care dovedesc acest joc ocult, în urma unei „scurgeri de informaţii” din biroul Lansky. Ofertele făcute politicienilor germani s-ar fi cifrat la 300.000 de euro.

Fostul ministru de interne, Schily, susţine „Der Spiegel”, ar fi fost mituit pentru a-şi convinge omologii europeni să intervină ca ginerele lui Nazarbaev, Aliev, să fie arestat. Rahat Aliev a condus pentru scurtă vreme Serviciul secret din Kazahstan şi apoi a fost ambasador la Viena. După o ceartă cu socrul său, Aliev a cerut drept de şedere în Austria. În urma unor scandaluri neelucidate, în care Aliev ar fi fost implicat, acesta a fost arestat şi a murit în februarie a.c. la Viena.

Într-un interviu acordat postului naţional de radio (DLF), unul dintre autorii dezvăluirilor din „Der Spiegel”, Jörg Schmitt, a spus că a face lobby pentru ceva nu constituie o infracţiune. Problematic devine totul cînd lobbyiştii se lasă cumpăraţi. El a subliniat că Gusenbauer - ca organizator al reţelei de lobbyişti pentru Nazarbaev, a primit un onorariu de 400.000 de euro, iar cei recrutaţi în reţea cu 100.000 mai puţin. În acelaşi interviu, el a mai arătat că fostul preşedinte german a primit iniţial oferta, dar a respins-o după ce a fost cooptat ca înalt funcţionar în structurile de conducere a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU).

Într-un interviu acordat televiziunii austriece (ORF-2), fostul cancelar Gusenbauer a justificat activitatea sa ca lobbyist pro-cazah, afirmînd că el poate influenţa pozitiv regimul autoritar de la Astana. „Noi contribum la implementarea unor reforme în Kazahstan”, a declarat social-democratul, „la respectarea unor înţelegeri internaţionale care stimulează economia şi impulsionează calea spre democraţie a acestei ţări”.

XS
SM
MD
LG