La câteva luni de la finalizarea lucrărilor pe traseul Sărăteni-Soroca, reparat pe banii poporului american, au început să dispară marcaje rutiere, corpuri de iluminat sau elemente din staţiile de aşteptare. În acelaşi timp, câteva panouri cu informaţii despre donator au fost vandalizate. Reprezentanţi ai companiilor de constricţii şi ai Fondului Provocările Mileniului Moldova caută soluţii pentru a-i responsabiliza pe oameni, astfel încât şoseaua reparată să arate la fel şi peste câţiva ani.
În intersecţia din dreptul satului Rogojeni, raionul Şoldăneşti, la aproape fiecare zece minute opreşte o mașină sau autocar. Şoferii obişnuiesc să facă popas la benzinăria din preajma. De curând au fost amenajate câteva foișoare, o fântână şi un veceu, dar care stă încuiat cu cheie. Mulţi călători renunţă să intre în toaleta veche şi aleg, de nevoie, boscheții din preajmă.
Pentru a nu fi vandalizat veceul nou, echipa de construcţii a decis să-l ţină sub lacăt. S-au fript odată cu spiritul de gospodar al localnicilor atunci când jumătate din gresia abia pusă în staţie a dispărut peste noapte. Managerul de proiect pentru reabilitarea drumului de la Fondul Provocările Mileniului Moldova, Hakob Petrosyan, spune că există riscul ca în câteva ore să fie devastat totul.
„Nu-l deschidem până nu găsim o persoană responsabilă de acest popas, un parteneriat public-privat”.
Europa Liberă: În opinia dumneavoastră, de ce cetăţenii moldoveni procedează astfel? E din cauza mentalităţii sovietice?
„Nu pot să răspund la această întrebare. Poate din cauză că bunul public aparţine tuturor şi nu are un stăpân concret, respectiv fiecare poate lua din el. Poate că oamenii mai au această mentalitate sovietică”.
Hakob Petrosyan afirmă că atât popasurile, cât şi drumul trebuie să fie supravegheate de autorităţile publice locale, dar şi de către localnici. Acest lucru nu trebuie pus doar în responsabilitatea poliţiei şi a Administraţiei de Stat a Drumurilor.
Imaginaţia locuitorilor celor 14 sate prin care trece şoseaua Sărăteni-Soroca le dă de furcă autorităţilor: au scos copacii plantaţi de-a lungul traseului, au furat 19 corpuri de iluminat ce costă circa 500 de euro bucata, au şterpelit zeci de însemne rutiere, au devastat staţii de aşteptare, au luat ferestre, pavaj, tot ce au întâlnit în cale.
Directoarea executivă al programului Provocările Mileniului, Valentina Badrajan spune că deseori indiferenţa populaţiei este de-a dreptul dezarmantă.
„Poliţia dacă nu este anunţată la timp, în ziua aceea sau a doua zi, atunci găseşte scuze, estre târziu, nu am identificat. Astăzi la popasul de până la Alexandru cel Bun am întrebat constructorul cum sunt întărite scaunele, ce are să fie, dar ei găsesc instrumentul acesta naţional bulgarka”.
Zeci de sesizări cu cazuri de furt şi vandalizare au ajuns la poliţie. În doar patru situaţii au fost găsiți făptaşii şi amendaţi cu sume simbolice, afirmă Adrian Bejenariu, reprezentantul companiei de construcţii.
I-am întrebat pe câţiva oameni întâlniţi ocazional pe străzile din Soroca ce soluţii ar vedea pentru a combate acest fenomen:
„Trebuie să fie patrule pe drumuri şi, evident, amenzi mai mari, în caz contrar nu se va schimba atitudinea oamenilor”.
„Asta ar trebui să aibă oleacă de ruşine şi lumea, ca să nu întindă mână să ia străin, că nu va sta totdeauna poliţia pe marginea drumului. Asta e conştiinţa la om. Poate şi o amendă dacă îl prinde pe om că nu se ocupă cu ceea ce nu trebuie”.
„Primăria şi Poliţia Rutieră trebuie să aibă grijă să nu se fure. În primul rând, aşa-i conducerea şi lumea tot oleacă nu se gândeşte ce face. N-o să vină nimeni, tot noi trebuie să avem grijă să nu se fure”.
L-am întrebat şi pe directorul muzeului de la Soroca, Nicolae Bulat, ce crede despre „palmaresul” oamenilor de pe traseul renovat de curând. Mi-a răspuns că în ultima săptămână şi din cetate au dispărut câteva becuri. La părerea lui, homo sovieticus dintre Nistru şi Prut nu e deprins să trăiască în comunitate şi a rămas robul sistemul caracterizat de sintagma celebră: „La colhoz pe dealul mare cine fură acela are”. Pentru a ieşi din acest prizonierat, mai spune Nicolae Bulat, e nevoie să se schimbe câteva generaţii, pentru ca, aşa cum spune cartea cărţilor, oamenii să nu-şi iubească cătuşile.
