Linkuri accesibilitate

Cui folosește o politică externă ambiguă în acest peisaj în care Rusia redevine un mare jucător?

România are în ultimele luni două centre de comandă pentru politica externă: unul la guvern și altul la Palatul Cotroceni. Primul care încearcă să relativizeze azimutul Vestic, altul care menține direcția, dar nu poate controla balansul întregului sistem.

Premierul român, Victor Ponta și-a organizat participarea la deschiderea fastuoasă a Jocurilor Europene de la Baku, deși liderii europeni au anunțat că vor boicota acest eveniment, în special din cauza gravelor încălcări ale drepturilor omului care au loc în Azerbaidjan. Cu excepția liderului român, doar Prințului Albert de Monaco s-a mai aflat în compania autocraților din zonă, încântați de prezența președintelui rus Vladimir Putin și a celui turc, Recep Tayyip Erdogan.

Gestul lui Ponta este simbolic, fiindcă premierul român iese din rândul europenilor și se alătură liderilor cu vederi dictatoriale. Nu neapărat pentru că ar avea înclinații pro-ruse, ci mai degrabă în căutarea unei recunoașteri pe care nu o mai găsește printre șefii de guverne din zona occidentală. Ironia sorții face, însă, ca nici măcar la Baku să nu fie băgat în seamă sau cel puțin așa rezultă dintr-un dialog surprins între Erdogan care a remarcat că deși se numesc Jocuri Europene „niciun lider din Uniunea Europeană” nu a venit la Baku, și Putin care i-a răspuns zâmbind că „Turcia, candidată la aderare, reprezintă întreaga Uniune Europeană”. Împărțindu-și în glumă vechiul continent, cei doi lideri nici nu l-au băgat în seamă pe șeful guvernului de la București, care a răspuns consecvent acțiunilor celor doi.

Anul trecut, Ponta a fost și la deschiderea Olimpiadei de Iarnă de la Soci și a fost invitat de Putin la un dineu alături de fostul președinte ucrainean Victor Ianukovici, de fostul premier bulgar Plamen Oreșarski, de președintele uzbec Islam Karimov și de președintele Marii Adunări Populare din Coreea de Nord, Kim Yong Nam.

Apoi, acum două luni, premierul român a fost la Istanbul la așa numitul „summit al păcii”, unde turcii au suprapus celebrarea bătăliei Dardanelelor peste comemorarea genocidului armean, pe care românii nu-l recunosc oficial. Victor Ponta a fost și la aceste manifestări singurul lider european prezent, în vreme ce statele vestice au preferat să-și trimită reprezentanți cu un profil mai puțin important. Nu e clar dacă premierul român a avut întâlniri bilaterale semnificative din care țara să aibă vreun câștig, dar participarea lui sugerează nu doar o înclinație spre state mai puțin democrate, ci și un comportament diferit de al occidentalilor.

Prezența lui Victor Ponta la deschiderea Jocurilor Europene de la Baku nu a fost discutată cu președintele Klaus Iohannis, după cum a spus șeful cancelariei de la Cotroceni, Dan Mihalache, explicând că a fost „o greșeală”. La sfârșitul lunii aprilie premierul român a făcut un turneu prin statele arabe din Orientul Mijlociu (Regatul Arabiei Saudite, Qatar, Kuweit, Emiratele Arabe) tot fără să se consulte cu președintele. Klaus Iohannis a remarcat atunci că este „o metodă inedită de a face politică externă, fiecare de capul lui", în vreme ce Victor Ponta i-a răspuns condescendent că e „bine primit de toată lumea”.

Așadar, președintele român este precaut și bine înfipt pe axa Occidentală, în vreme ce premierul își dorește un „parteneriat strategic” cu China și strânge relațiile cu statele autocrate din regiunea extinsă a Mării Negre.

Această politică externă bicefală are loc pe fondul amenințărilor care vin dinspre Rusia. Chiar astăzi, generalul de armată Iuri Iakubov a calificat intenția americanilor de a trimite armament greu și trupe în Estul Europei drept „cele mai agresive acțiuni ale Pentagonului și ale NATO” de după sfârșitul Războiului Rece precizând că la rândul ei Moscova își va suplimenta capacitățile militare pe flancul vestic.

Cui folosește o politică externă ambiguă în acest peisaj în care Rusia redevine un mare jucător e o întrebare la care premierul român răspunde cu dublu sens. Victor Ponta, acuzat de mai multe fapte de corupție, susține că doar Rusia ar avea de câștigat dacă și-ar da demisia, iar țara ar intra într-o criză politică și că în această situația la Moscova s-ar deschide sticlele de șampanie. Această explicație ar putea fi și o formulă de șantaj, adică premierul și oamenii lui nu cedează puterea de bună voie, fiind gata să alimenteze o criză cu deznodământ întârziat.

XS
SM
MD
LG