Un roman în camaieu, al unui recunoscut – acum şi pe plan mondial: Premiul Nobel pentru Literatură, 2014 – maestru al eschivei, Călătorie de nuntă, de Patrick Modiano, Polirom, 2014.
Refugiindu-se pe-o căldură toridă în barul unui hotel din Milano, Jean B., un realizator de documentare exotice, află de la barman că o femeie – franţuzoaică! – s-a sinucis acum două zile în acelaşi hotel. Deja în trenul spre Paris, îi descoperă numele în Corriere della Sera, şi tot atunci îşi dă seama că a cunoscut-o, pe ea şi pe soţul ei. Vor trece însă alţi 18 ani, înainte ca subiectul să-l preocupe cu adevărat; drept care va înscena o plecare în Brazilia, la filmări, spre a-şi pierde urma. Revenit incognito la Paris, se instalează într-un mic hotel dintr-un cartier mărginaş, ca să-şi scrie memoriile, de fapt ca să evoce cele câteva întâlniri cu Ingrid Teyrsen, căsătorită Rigaud, şi astfel ajunge să afle lucruri de nebănuit. Printr-un subtil joc de răsfrângeri – romanul e scris în oglinda retrovizoare: „Astfel umblăm mereu prin aceleaşi locuri, în momente diferite, şi, în ciuda distanţei dintre ani, până la urmă ne întâlnim” –, iese la suprafaţă un episod din 1942 – Ingrid are doar 16 ani, şi locuieşte cu tatăl său, un medic vienez de origine evreiască, într-un mic hotel din nordul Parisului – care o va marca pentru tot restul vieţii: într-o seară, fata nu se mai întoarce în „zona camuflajului”, iar atunci când o face, peste ceva timp, află că „nişte agenţi de poliţie au urcat să-l ia pe tatăl ei din cameră şi l-au dus într-un loc necunoscut”. Peste ani, povestind într-o cafenea cu Ingrid Rigaud, Jean B. va face această observaţie, ce rezumă perfect trama romanului: „Se mai întâmplă ca într-o seară, datorită privirii atente a cuiva, să simţi nevoia de a-i transmite nu experienţa ta, ci pur şi simplu câteva dintre detaliile disparate, legate printr-un fir nevăzut ce ameninţă să se rupă şi pe care îl numim cursul unei vieţi”.
Bine zice cronicarul de la Paris Match: Patrick Modiano e „un autor care dă farmec unei lumi dezvrăjite, care face să încolţească flori pe ruine”.
15 iunie ’15
