Premierul român Victor Ponta a fost fotografiat purtând nonșalant un ceas ce pare a fi un Patek Philippe, o bijuterie elevețienă care e mai degrabă o piesă de patrimoniu decât un obiect util.
Intr-o lume în care ora ne este arătată de pretutindeni, în stradă, pe aragaz, din tabloul de bord al mașinii, de pe clădiri, e limpede că un asemenea ceas de mână e doar un exemplu ostentatoriu, un semn exterior de bogăție și reușită socială.
Asta amintește acel incident public, când fostul președinte al Franței, Nicolas Sarkozy, exhiba, vorbind despre criză, un ceas Rolex la încheietură. Sarkozy a fost apărat atunci foarte neîndemânatec de publicitarul și prietenul său Jacques Séguéla (cel care i-a prezentat-o pe Carla Bruni), care a spus: - „Cine la 50 de ani nu-și poate cumpăra un Rolex înseamnă că și-a ratat viața”!...
Evident, așadar, că un asemenea obiect nu folosește la arătat ora. Exhibarea lui este însă o gafă a liderilor politici care le poate precipita prăbușirea mai bine decât cine știe ce măsuri samavolnice.
Sigur, în trecut ceasurile individuale au fost utile. Intr-una din cărțile sale, islamologul (și islamofobul) Bernard Lewis punea progresul Occidentului creștin în raport cu lumea musulmană pe seama omniprezenței ceasurilor și orologiilor în spațiul public occidental începând de la Renaștere.
Turnurile bisericilor purtau orologii, timpul era decupat în ore, întâlnirile puteau cu greu fi ratate, iar odată cu apariția ceasurilor individuale coordonarea societății a devenit totală și definitivă.
In lumea musulmană, însă, unde timpul a avut întotdeauna o altă valoare, ziua nu era ritmată decât de cele cinci rugăciuni cotidiene, dintre care una marchează prânzul. Moscheile n-au purtat niciodată orologii, iar obsesia occidentală cu punctualitatea este doar un fenomen modern în lumea musulmană, introdus odată cu cravata și… da, cu ceasul de mână.
Intr-atât de mare e însă suceala de minte cu ceasurile de mână scumpe, încât până și liderul (auto-proclamat calif) al Statului Islamic din Siria și Irak, Abu Bakr al-Baghdadi, a apărut, la prima sa predică publică în care proclama califatul și jihadul, cu un ceas de mână în mod vizibil foarte scump, din argint.
Evident că nu-i folosea ca să arate timpul. Califatul e pentru eternitate. Cam la fel și cu Sarkozy și Ponta.
