Linkuri accesibilitate

Cu cît e mai mare recolta, cu atî mai mare și profitul ratat

Piețele agricole de la Chișinău sunt pline de cireșe și nu-i de mirare în luna lui cireșar. Dar mulți producători n-au reușit nici anul acesta să ajungă pe piețe noi, mai lucrative. Cei cu care a discutat corespondenta noastră Alina Pisica spun că au obținut anul acesta o recoltă bună. Dar cu cât mai mare este recolta, cu atât mai mare pare și profitul ratat.

Ştefan Meşină din Ruseştii-Noi, care are două hectare de cireşi intraţi în rod, spune că învaţă regulile economiei de piaţă în fiecare an, atunci când începe comercializarea producţiei, ce-i drept, a unei pieţe mai mult sălbatice decât supuse unor legităţi. Preţul cireşelor de pe pieţele din Chişinău oscilează în acest an între opt şi 20 de lei pentru un kilogram, dar Ştefan Meşină spune că s-ar mulţumi şi cu jumătate din plafonul maxim, la câtă producţie are. Atunci când a reuşit să vândă unor exportatori primele loturi cu 18 lei pentru un kilogram, i-a cântat cocoşul în poartă, după care a intervenit concurenţa:

„Diferite zile, diferite preţuri: 10, 12, 8, acolo unde le vindem en-gros. La kilogram deja sunt mai scumpe, 15 lei. Eu acum le duc la bomboane, cinci lei pentru un kilogram, vă imaginaţi?

Comercializarea i-a dat peste cap şi planurile lui Gheorghe Panfil, un alt livadar din Ruseştii Noi. El spune că a facut o adevărată pasiune pentru cultivarea cireşelor, dar când vine vremea să le comercializeze la piaţa en-gros din Chişinău, mai că îi vine să se lase bătut:

De obicei, culegem până la orele două-trei, pe urmă mergem la piaţa en-gros. Stăm acolo, toata noaptea la rând. Măcar atât nu se face: loc să fie de-ajuns pentru comercianţi, dar nici loc nu-i acolo, dacă mergi târziu. Dormim la piaţă, iar dimineaţa umblăm repede ca furnicile ca să mai vindem ceva şi să reuşim, pe la orele 9-10 să fim din nou în livadă, să ne-apucăm iar de cules. Comercializarea ne ucide. Dacă aceasta ar fi bine pusă la punct, să existe nişte puncte de colectare, ar fi minunat. Ministerul Agriculturii, cred că doar denumirea e din ei. Şi dacă dau bani cuiva, dau bani fermierilor mari, cu sute şi mii de hectare. Dar noi ăştia cu cinci-zece hectare, rămânem în urmă. Cel cu un hectar, nici nu are ce face acolo.”

Ministerul Agriculturii, pe care livadarii continuă să îl trateze ca pe o zeitate atotputernică, spune că şi-a făcut partea de drum şi le-a deschis ţăranilor poarta spre pieţele europene. Preţul de şase euro pentru un kilogram, adică 120 de lei, este un stimulent cât se poate de convingător. Doar că e nevoie sa respecţi rigorile acelei pieţi. Gheorghe Panfil spune că deocamdată nu se încumetă să îşi facă planuri atât de îndrăzneţe:

N-am încercat încă pentru că nu ştiu care-i regulamentul. Iarna aceasta am de gând să văd care sunt cerinţele şi standardele pieţei europene.”

Mihai Suvac, şef de Direcţie la Ministerul Agriculturii, spune că fermierii se obişnuiesc mai greu cu ideea că lor le aparţine responsabilitatea, şi că nimeni nu îi poate absolvi de riscuri, atunci când se apuca să cultive cireşe, de exemplu, nişte fructe pe cât de profitabile, pe atât de pretenţioase:

Ministerul, ca organ central de specialitate, nu are pârghii să influenţeze piaţa, fiindcă noi suntem în piaţă liberă. Şi un agricultor când se lansează în afacere, pe lângă producere, trebuie să înceapă activitatea de la sfârşit, adică să se întrebe unde o să vândă şi pe urmă să înceapă să cultive. Trebuie să încheie contracte, pentru a fi sigur că are unde vinde.”

Mihai Suvac se declară convins că o soluţie pentru micii agricultori ar fi asocierea. Astfel, le-ar veni mult mai uşor să tatoneze pieţele, să găsească căile cele mai scurte şi mai profitabile, împărţind costurile adiacente pentru obţinerea de aprobări şi certificate:

„Riscul îi aparţine producătorului, dar ca să nu aibă risc, există Legea numărul 257 cu privire la organizarea pieţei produselor agricole şi agroalimentare. În lege este scris negru pe alb că producătorii se întrunesc în asociaţii pe filiera de produs: fructe, legume, cereale. Acolo sunt şi producători, şi procesatori şi comercianţi şi ei îşi fac planul: o să recoltăm atâta, atâta o să dăm la procesare, atâta o să vindem. Soluţia este asociaţia”

Asocierea pentru care pledează oficialii de la Ministerului Agriculturii, mai oferă un avantaj – obţinerea mai lesnicioasă de subvenţii pentru proiecte costisitoare. Experţii din domeniu spun că depăşirea cât mai grabnică a agriculturii parcelate va conduce la tehnologizare şi previzibilitate maximă, astfel încât ţăranii să nu-şi regrete îndeletnicirea, ori de câte ori ajung să îşi comercializeze roadele muncii.

XS
SM
MD
LG