Linkuri accesibilitate

Chiril Gaburici: „În sistemul creat din ţară un manager nu are putere şi mână liberă în funcţia de prim-ministru”


La conferința de presă a premierului

La conferința de presă a premierului

După anunțul demisiei premierului moldovean, opinii despre șansele unei noi coaliții de guvernare.

Premierul Chiril Gaburici și-a anunțat demisia, spunând că nu dorește să existe vreo suspiciune că ancheta în privința presupusei sale diplome false „nu s-a desfășurat corect și transparent”. Că o să cadă guvernul Gaburici în apropierea alegerilor locale din 14 iunie, adversarii coaliției minoritare PLDM-PD au anticipat încă de la instalarea cabinetului cu sprijin comunist, în luna februarie. Nu s-a anticipat însă sub ce formă o să se producă demisia, pe care premierul Gaburici a anunțat-o la o zi după audierea sa la Procuratura Generală în dosarul diplomei.

Chiril Gaburici a spus că-şi dă demisia din cauza anchetei în privința diplomei sale. O investigaţie jurnalistică publicată imediat după investirea sa cu aproape patru luni în urmă pretindea că aceasta ar putea fi falsă, iar Ministerul de Interne a pornit o cercetare pe care a trimis-o recent Procuraturii şi, cu o zi în urmă, Chiril Gaburici a fost audiat pentru prima dată de procurori.

„Vreau să-mi anunţ demisia. Consider că odată cu aceasta nu va exista suspiciunea că ancheta nu s-ar fi desfăşurat corect, iar subiectul diplomei mele, care de fapt este lipsit de importanţă în contextul actul economic în care se află Republica Moldova, va fi scos de pe ordinea de zi.”

Prezentându-şi demisia, Gaburici, care cu doar câteva zile în urmă iniţia un fel de ofensivă împotriva corupţiei, a mai spus că reformele nu mai pot fi mimate și și-a exprimat speranța că demisia sa va ajuta la formarea unei coaliții majoritare de guvernământ.

„În sistemul creat din ţară, acum un manager nu are putere şi mână liberă în funcţia de prim-ministru. Iar eu, pentru a-mi realiza priorităţile, am nevoie de acces la instrumentele necesare şi de voinţa politică a partidelor din cadrul coaliţiei, dar şi ale opoziţiei.”

Chiril Gaburici avertizase încă săptămâna trecută cu plecarea, dacă nu sunt demiși procurorul general, guvernatorul Băncii Naționale și conducerea Comisiei Naționale a Pieței Financiare. El îi acuza pe cei trei că n-ar lua măsuri pentru a apăra sistemul financiar moldovean în fața unor atacuri, dar nu a aşteptat o lună ca aceştia să plece, cum le ceruse, ci a demisionat el peste doar câteva zile. Reacţia ce am urmat din partea liderilor alianţei a fost că doar aceste demisii nu sunt suficiente şi că cel mai probabil va urma o reformatare mai complexă a guvernării.

Gaburici s-a pronunțat pentru lichidarea Băncii de Economii, aflată în centrul schemei creditelor neperformante, prin care autoritățile spun că din trei bănci moldovene au dispărut 450 de milioane de euro. Dar coaliția minoritară PLDM-PD care l-a instalat în funcție în februarie cu ajutorul PCRM a anunțat săptămâna aceasta că dorește naționalizarea Băncii de Economii sută la sută.

Demisia primului ministru poate complica negocierile cu Fondul Monetar Internațional care își trimite o misiune la Chișinău săptămâna viitoare și care, de asemenea, a recomandat lichidarea Băncii de Economii. Unii se aşteaptă acum ca misiunea să nu mai vină, iar negocierile cu FMI să fie din nou amânate.

Într-o reacţie la câteva ore de la demisia lui Gaburici, liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat, care l-a propus ca premier, a spus că regretă decizia acestuia, dar a descris-o drept un pas„responsabil”, în condițiile în care este cercetat de Procuratura Generală în chestiunea presupusei diplome false. Vlad Filat a mai spus că îl va contacta pe liderul liberal Mihai Ghimpu în vederea înființării unei noi majorități parlamentare pro-europene.

„În acest moment este de datoria noastră să identificăm cât mai rapid soluţii pentru situaţia deloc uşoară şi să asigurăm Republica Moldova cu o guvernare eficientă. Deja am avut o comunicare cu preşedintele Nicolae Timofti, cu liderul PD, Marian Lupu, şi urmează să-l contactez şi pe liderul PL, Mihai Ghimpu”.

Solicitat de noi, Mihai Ghimpu, ne-a spus că Vlad Filat nu face decât să încerce să-şi îmbunătăţească imaginea de politician pro-european înainte de alegerile de peste două zile şi că spusele sale nu trebuie tratate la modul serios:

„Dl. Filat trebuie să-i contacteze pe dl. Lupu şi pe Dl. Voronin, pentru că ei sunt în alianţă cu el. Să mai lase la o parte aceste jocuri politice. Cu cine e în alianţă, cu aceia să discute.”

Chiril Gaburici va continua să păstreze funcţia, deşi fiind restrâns în capacitatea de luare a deciziilor, până când Parlamentul îi va vota un succesor, propus de preşedintele Nicolae Timofti după consultarea acestei, sau a viitoarei coaliţii de guvernare.

Între posibile scenarii viitoare, analiştii vorbesc despre posibilitatea ca PD-ul să preia funcţia de prim-ministru de la liberal-democraţi, favoritul acestora urmând a fi cel mai probabil speakerul Andrian Candu, sau cea ca funcţia chiar să revină liberalilor, dacă PL-ul ar accepta într-un final să intre în coaliţie cu PD-ul şi PLDM-ul.

XS
SM
MD
LG